Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Tinerii agricultori din toata tara se intalnesc maine la Sibiu

Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) organizează, vineri, la Sibiu, întâlnirea de constituire a Federaţiei Tinerilor Fermieri din România, alături de reprezentanţi oficiali ai Guvernului României, Comisiei Europene şi ai organizaţiilor europene de profil.

Evenimentul are loc începând cu ora 9.00, la hotelul Ramada din Sibiu.

Întâlnirea se va concretiza într-o conferinţă la care vor fi dezbătute problemele importante din agricultura românească, cu accent pe întinerirea şi modernizarea agriculturii, a proiectelor şi a programelor interne şi europene pentru tinerii fermieri, precum şi a sprijinului financiar acordat acestora. La conferinţă vor fi oferite informaţii cu privire la Federaţia Tinerilor Fermieri din România, respectiv detalii legate de organizare, cum se pot face înscrierile, condiţii de calificare şi ce avantaje şi sprijin au membrii.

Federaţia Tinerilor Fermieri din România (FTFR) îşi propune să devină reprezentantul oficial al sectorului agricol tânăr şi inovator constituind, totodată, şi factorul de dialog social instituţionalizat în relaţia cu instituţiile publice centrale, locale şi europene, astfel încât reglementările legale emise de acestea să favorizeze realizarea obiectivelor, proiectelor şi intereselor armonizate ale membrilor săi.

Federaţia Tinerilor Fermieri din România are ca obiectiv principal promovarea unui sector agricol mai tânăr şi inovator, de a crea condiţii bune de lucru şi de viaţă pentru tinerii care doresc să se iniţieze în agricultură şi pentru cei care sunt deja "tineri fermieri".

FTFR va realiza acest lucru acţionând ca un forum de comunicare şi dialog între tinerii fermieri din ţara noastră şi cei europeni. FTFR nu reprezintă şi nu depinde de nici o ideologie politică şi reprezintă toate categoriile de agricultori tineri şi tineri interesaţi de un viitor în agricultură şi zonele rurale.

Conferinţa va fi moderată de Viorel Matei - Preşedinte FNPAR şi are ca invitaţi şi lectori oficiali ai Ministerului Agriculturii, Klaus Iohannis, primarul Sibiului; Andras Vrancsik - Reprezentant CEJA - the European Council of Young Farmer-Consiliul European al Tinerilor Fermieri; Miroslav Kis - Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Fermierilor din Serbia, Angel Vukodinov – preşedintele Federaţiei Naţionale a Tinerilor Producători de Cereale din Bulgaria; Codruţa Gheorghe – director, Direcţia Management Relatii Clienţi Persoane Juridice, Banca Carpatica; Cătălin Toncea - Şef Serviciu Animare Comercială, BRD - Groupe Societe Generale; Mauro Frola – Director General MAP; Cornelia Mihai – Director General - AM PNDR, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Andrei Haschi – Director, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA Harghita.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

pcr

Acum 11 ani

dar hategan de la apia sibiu nu participa? sper sa-l schimbe acum asa cum a trecut si el de la pnl si pdl
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus