Vineri,
29.03.2024
Innorat
Acum
15°C

In cautarea unui loc de munca? 25 de companii cauta angajati la Targul de Cariere

25 de multinaționale, companii naționale și locale participă la Târgul de Cariere de la Sibiu, ce va fi deschis timp de două zile, respectiv 17 și 18 mai. Participanții la acest târg caută să angajeze persoane cu o vârstă de cel mult 30 de ani, anunță organizatorii, potrivit cărora cele mai căutate persoane sunt cele specializate în IT sau cele vorbitoare de limbi străine. Târgul de Cariere va fi deschis între orele 10.00 – 16.00, fiind organizat la Centrul de Afaceri din Sibiu.
”Arvato, Bearing Point, CGS, Emerson, Generali, IQuest, RDS RCS, Sykes sunt o parte dintre cei care doresc să angajeze tineri cu potențial și aspirații în carieră. La această ediție a Târgului de Cariere și-au anunțat prezența un total de 25 de corporații multinaționale, companii naționale și locale, provenind dintr-o paletă extinsă de domenii ca: IT&C, BPO, servicii financiare și bancare, vânzări, inginerie, consultanță, management, resurse umane, marketing etc.”, se anunță în comunicatul de presă al organizatorilor.
La edițiile anterioare ale Târgului, au venit peste 4.000 de oameni aflați în căutarea unui loc de muncă. “La Târgul de Cariere iau parte cei mai importanți angajatori din toate domeniile. Pe lista participanților la evenimentul nostru se regăsesc acele companii aflate într-o etapă de creștere, dezvoltare și care doresc să își completeze echipa cu tineri fie de entry level fie cu experiență pe un anumit domeniu de activitate”, declară Mihai Cotos, manager Târgul de Cariere.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Victor!

Acum 11 ani

BEARINGPOINT!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus