X

Cu istoria prin oras. TNL a sarbatorit 137 de ani de liberalism

Organizaţia de Tineret a PNL Sibiu a organizat o acţiune de reîmprospătare a memoriei colective sibiene, cu privire la istoria  liberalismului românesc cu ocazia împlinirii a 137 de ani de liberalism în România, eveniment celebrat în data de 24 mai a.c. Activitatea de informare a fost organizată în arealul Bulevardului Mihai Viteazu, sibienii primind  în dar o broşură de celebrare cu caracter informativ despre istoria liberalismului în  România. ”Trecătorii au fost foarte receptivi la mesajul liberal de readucere în actualitate a unei părţi definitorii a istoriei statului român şi i-au felicitat pe toţi tinerii liberali sibieni prezenţi la acţiune. În acest cadru comemorativ, marea familie a Brătienilor a primit din partea sibienilor liberali, un deosebit omagiu pentru reformarea şi dezvoltarea adusă societăţii româneşti, din momentul fundamentării oficiale a Partidului Naţional Liberal – 24 mai 1875, şi până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă remis de TNL Sibiu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

18 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bravos, traiasca

    cu aceasta okazie eu am scris la intrarea la wc ceva simplu si curat in simtire : PNL-SIBIU. cel putin o data pe zi ma c@c in el de PNL

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vax Albina

    Cum***mea puneti alaturi de Bratieni pe Curin Antonescu ? Sunteti la fel de ciorditori ca si cei cu care ati fost la guvernare.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Taratorule

    Nu sunt PDL-ist si nici altceva. Doar cand ma gandesc ca Tariceanu a angajat 400.000 de bugetari (desi erau deja prea multi), ma ingrozesc. Asta e partid liberal, care angajeaza bugetari si-l doare in dos de intreprinzatorii privati?
    Va meritati soarta prapaditilor.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    STEFAN Lucian

    @1,2,3 – Iok, Taratorule
    Va multumesc domnilor si doamnelor ca ne comentati fiecare actiune – ma intristez de calitatea slaba morala si culturala pe care o reprezentati – dar asta e !
    Va doresc o zi buna !
    Cu stima!

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Taratorule

    @7 Va invit sa faceti ceva cu adevarat util pentru oras, altceva decat sa impartiti o fituica prost tiparita si cu scris greu lizibil.
    Vreau sa vad din partea voastra o actiune cu adevarat LIBERALA.
    De exemplu, infiintati o fundatie si adunati un milion de ron/euro pentru o cauza nobila.
    Sau infiintati un mic SRL si dati de lucru celor care n-au fost norocosi sa urmeze studii superioare.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ioanel:))

    ma…asa tarani is unii…apropo de luptele electorale date prin cometarii mai sus:)) PNL aveti impresia ca toti cei care nu sunt de acord cu voi sun PDL-isti???GRESIT DOMNILOR!!!…orice om cu suficienti neuroni in cap nu sa accepte niciodata porcariile pe care le faceti!!! FACETI DE RUSINE LIBERALISMUL!!! Alianta cu PC din Sibiu nici nu se mai discuta…plus marele boss liberal care isi rezolva problemele in somn!!! cum sa fii alaturi de astia???la voi e adormita orice ramasita de valoare liberala si mai faceti gura si o mai si faceti pe inteligentii!!!Rusine!!!

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    STEFAN Lucian

    @ Taratorule: va reamintesc ca in conceptul de partid politic nu are ce cauta un SRL – iar actiuni de caritate am facut in limita posibilitatilor, adica din putinul nostru strans din banii de cotizatii. Cotizatiile au caracter simbolic deci nu pot fi niste sume mari. Nu ne bazam pe sprijinul niciunei organizatii ilicite precum altii.
    Va pot propune chiar o tema clara: de craciun am adus alaturi de cateva ong-uri un zambet pe chipul unor copii orfani dar nu ne-am laudat cu asta si o mentionez doar pentru ca trebuie sa va raspund.

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    STEFAN Lucian

    @ Taratorule: va reamintesc ca in conceptul de partid politic nu are ce cauta un SRL – iar actiuni de caritate am facut in limita posibilitatilor, adica din putinul nostru strans din banii de cotizatii. Cotizatiile au caracter simbolic deci nu pot fi niste sume mari. Nu ne bazam pe sprijinul niciunei organizatii ilicite precum altii.
    Va pot propune chiar o tema clara: de craciun am adus alaturi de cateva ong-uri un zambet pe chipul unor copii orfani dar nu ne-am laudat cu asta si o mentionez doar pentru ca trebuie sa va raspund.

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @stefan***an

    starpiturile cu radacini in fosul pcr si securitate sunt la butoane, au alcatuit clasa politica transpartinica si pentru ca trebuiau sa poarte nume s-au numit pdl, altii psd, altii pc, udmr, si nu in ultimul rand pnl. aceste excremente umane isi sterg cu maiestrie p.ulä de principiile liberalismului, papagali ca tine aplauda iar noua ni se falfaie.

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @! 12

    Se pare ca nu cunoasteti componenta biroului electoral de conducere al PNL

    Odata ce incepeti totusi sa cunoasteti acest lucru, va rog sa va stergeti la gura de limbajul ordinar, sa va ridicati in doua membre si sa va faceti un dus, Nu de alta da mirositi oribil a mitocanie si prost gust!

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    STEFAN Lucian

    Sunt un biet papitzoi ingamfat , prost si obez. Am nimerit la PNL dupa o cariera stralucita de vidanjor cu gura pe la haznalele oamenilor de bine. Nu ma luati in serios, sunt in foame si sug indelung pp.ulä la ceateni . Va salut cu interes ascuns si netrebnic , Lucian Stefan (omul lui Cazan)

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    STEFAN Lucian

    @14 – tipic domnule – cum am mai spus – lasitate si mult tupeu fara a va da numele sau fara coloana vertebrala !

    Sunt de-a dreptul amuzat de incoerenta prostia trufia si nu in ultimul rand lipsa de barabatie !

    Sanatate mintala va doresc – ca boala a venit de mult la unii !

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Sibian 5000

    Cred ca actiunea si-a atins scopul ! Cei care au fost receptivi la ea sunt niste oameni carora se adreseaza PNL Sibiu.Carcotasii care injura nu fac parte din electoratul nostru.Sunt mandru ca sunt liberal,sunt mandru ca TNL sarneste valuri si iar valuri !Problema unora e ca valul acesta TNL este tot mai mare si mai frumos ! Va asteptam dragi sibieni sa va alaturati echipei TNL Sibiu ! E o echipa minunata care are un suflet mare,mare,..tot mai mare !!!

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact