Noroc cu ceapa de la ElGringo

Probabil e unul dintre cele mai vechi restaurante din Sibiu. Or fi având ei rețetele lor de au reușit să reziste, așa că am descălecat și noi săptămâna trecută în fața localului tapetat cu picturi ce încearcă să evoce imaginea Arizonei. Picturi peste care tronează un banner de dimensiuni considerabile ce face reclamă la ”Ciorbă GULAȘ în PITĂ. Savoarea autentică numai la ElGringo”.
Am legat bidiviul în fața terasei, umbrită, dar totuși prea aproape de traficul de la intrarea în Sibiu astfel încât să te poți declara mulțumit de savoarea unui dumicat îmbinat cu aer proaspăt și liniște. Nu e o problemă, interiorul de la ElGringo e generos. Cu atât mai mult cu cât la ora aceea eram singurul care a ocupat o masă sub acoperiș.

Singurul ospătar de pe tură a reușit, prin urmare, să țină cu brio și locul barmanului. Comanda a fost luată rapid, băutura adusă prompt. Din meniul destul de amplu și accesibil în ceea ce privește prețurile am ales o porție de fajita, cu carne de porc. Trebuia să înțeleg încă de la comandă cam care este situația, din moment ce tânărul ospătar insista să pronunțe ”fajita” cu ”j”, în loc de ”h”. Al doilea semn că tânărul ospătar nu a prea servit fajita a venit când mi-a adus și pâine pe masă.
Doamnele de la bucătărie au umplut rapid farfuria. Probabil că au terminat în nici zece minute având în vedere că nu au mai feliat carnea prăjită pe grătar și nici nu au mai împachetat-o alături de legume în lipia aferentă. Porția a fost generoasă, din care chiar te-ai fi putut sătura. Asta, dacă nu ești pretențios la legumele mexicane cumpărate ”de-a gata” din hipermarketurile de peste drum și decongelate în cuptorul cu microunde. Tot de peste drum bănuiesc că ar fi și originea lipiei așezată împăturit pe marginea farfuriei.

Cu o foame reală, am continuat, însă, să mă bucur de ceea ce aveam în față. Din nefericire, cele două bucăți de carne nu erau în cea mai fericită formă după prăjeala de pe grătar, carnea fiind un pic prea uscată. Noroc cu fasolea un pic prăjită (cred) și, mai ales, cu ceapa umplută cu smântână care a reușit, cel puțin pentru mine, să ofere o oarecare savoare acelei fajita. Prin urmare, n-am răbdat foame, dar nici nu am trăit experiența unui extaz gustativ.
La final, am renunțat în cele din urmă la vreun desert, în meniu fiind trecute cele clasice, de la tiramisu, la clătite și papanași.
Am cerut nota și celebrul bon ștampilat, pentru decont. Rapid, tânărul ospătar mi-a adus doar nota. A încasat cei 22 de lei pentru mâncare, după care a aplicat o ștampilă și-o semnătură peste nota de plată scrisă de mână. ”Ni s-a stricat casa de marcat, nu știu ce are. Dar luați nota ștampilată, căci merge și așa”, s-a grăbit tânărul să mă lămurească.

Fă Jită

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).