X

Turul Ciclist: Rutierii isi prezinta echipele maine seara

 

Peste 170 de cicliști din elita europeană a acestui sport vor urca marți seară, la ora 20.15, pe scena din Piața Mare, pentru a fi prezentați publicului în deschiderea Turului Ciclist al Sibiului 2012.

Turul Ciclist al Sibiului este cea mai importantă competiție ciclistă din Transilvania, la startul căreia s-au aliniat 25 de echipe din întreaga Europă, dintre care nu mai puțin de 11 sunt echipe continentale.

Competiția este inclusă în calendarul competițional european al Uniunii Cicliste Internaționale de la Geneva la categoria 2.2, deschisă echipelor naționale și continentale. Turul de acest an are 5 etape cu trasee care însumează peste 430 de kilometri.

De unde se poate vedea cursa ciclistă

Publicul se va reîntâlni cu cicliștii miercuri. Între orele 18.00 – 20.45 sibienii pot urmări prima etapă a duelului pe două roți în Sibiu, în centrul istoric, unde se va desfășura Prologul Turului Ciclist al Sibiului 2012 . Prologul Polisano este o probă de contratimp individual, care se va derula pe următorul traseu: start în Piața Mică, trecere pe sub tunelul de la Turnul Sfatului, Piața Mare, trecere prin Tunelul Generalului, str. Arhivelor, Tipografilor, Cetății, Nicolae Bălcescu, Piața Mare, str. Brukenthal, Mitropoliei, Poștei, Centumvirilor, Alexandru Odobescu, Piața Huet, Piața Mică și sosirea în Piața Mare.

Următoarea etapă, Etapa 1 Ambient, va avea loc joi 5 iulie, iar cei interesați vor putea urmări pregătirile de start și plecarea spre startul tehnic în Piața Mare între 13 și 13.45, după care vor putea vedea finishul în jurul orei 19 la Păltiniș, la capătul unei etape de 184 de kilometri. Traseul etapei este: Sibiu– Agnita – Cincu – Avrig – Cisnădie – Păltiniș. Cei care doresc să vadă sosirea trebuie să urce la Păltiniș până la ora 17, după care drumul de la Curmătură până la Paltiniș va fi închis până la ora 20.

Etapa 2 Gazeta Sporturilor se va desfășura vineri 6 iulie pe traseul Cisnădie – Cisnădioara – Sibiu(Muzeul Satului). Doritorii vor putea urmări acest contratimp pe echipe în câteva puncte cu vizibilitate bună: începând de la ora 18.30 în Cisnădie în centru la Cetate și pe strada Măgurii, în Dumbrava Sibiului, la finishul din Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra între orele 18.40 – 19.40. Circulația de va închide pe tronsonul Parcare Zoo – Rășinari (podul de la intersecția cu drumul spre Poplaca) și respectiv pe  tronsonul Cisnădie – Cisnădioara – Sibiuîntre orele 18 – 21.

Etapa 3 Coca Cola va avea 90 de km și se va desfășura sâmbătă 7 iulie pe traseul Sibiu – Cisnădioara – Cisnădie – Sadu – Avrig – Bâlea Lac. Sibienii vor putea urmări pregătirile de start și plecarea spre startul tehnic între orele 11 și 11.45 în Piața Mare. Cei care doresc să vadă spectacolul ciclist, pot vedea finishul de la Bâlea Lac (2.035 m) începând cu ora 14.20. Aceștia vor trebui să urce Transfăgărășanul înainte de ora 13, deoarece drumul va fi închis între 13 și 16 de la giratoriul spre Cârțișoara până sus la Bâlea Lac.

Etapa 4 Meridiana (162 km) se va desfășura duminică 8 iulie pe traseul Sibiu – Jina – Câlnic – Miercurea Sibiului – Sibiu. Spectatorii pot urmări pregătirile, semnarea foii de start și startul în Piața Mare între orele 15 și 15.45, după care vor putea urmări cicliștii care vin la finish pe str Malului, Cibinului, Rusciorului, Teclu, Constituției, urcarea în centrul istoric pe str. Magheru și sosirea în Piața Mare începând cu ora 19.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact