Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Comunicat de la Mitropolie: Nu apelati la servicii religioase pe internet!

Întrucât se constată o creştere a numărului de persoane induse în eroare şi prejudiciate material în urma apelării la servicii religioase oferite prin internet şi mica publicitate de către pretinşi slujitori ai Bisericii, Patriarhia Română precizează că serviciile religioase (Sfintele Taine şi ierurgiile) se oficiază numai în biserici şi la casele credincioşilor de către preoţii comunităţilor parohiale şi monahale recunoscute oficial.

În acelaşi timp, Patriarhia Română îndeamnă preoţii slujitori de la parohii şi mănăstiri să prevină comunităţile de credincioşi asupra riscurilor la care se expun cei care din neştiinţă apelează la pretinse servicii religioase promovate online sau prin mica publicitate (Taina Spovedaniei, acatiste etc.) de către persoane care administrează pagini de internet ce oferă servicii religioase fără să îşi arate adevărata identitate, urmărind doar câştigul material.

”Precizăm că pe toate site-urile bisericeşti autentice se menţionează în mod transparent şi fără echivoc faptul că sunt administrate de către Patriarhia Română, eparhiile, parohiile şi mănăstirile ortodoxe române din ţară şi străinătate.

În concluzie, Patriarhia Română dezaprobă orice formă de impostură şi înşelăciune prin internet şi mica publicitate, recomandând celor înşelaţi să se adreseze organismelor abilitate ale Statului care au competenţa de a cerceta şi de a pedepsi conform legislaţiei în vigoare astfel de fapte reprobabile, care se încadrează în conţinutul infracţiunii de înşelăciune. Articolul 215, alin. 1 din Codul penal sancţionează inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă astfel s-a pricinuit o pagubă materială”, a transmis Mitropolia.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

dvd

Acum 11 ani

basescu nu va uitati la antene iar streza nu apelati la servici religioase pe internet scopul,si unul si sltul sa nu piarda unul scaunul altul banul
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus