Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Mitropolitul Ardealului si Episcopul Tulcii au sfintit biserica noua din Talmaciu

Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii au sfințit ieri Biserica „Sfinţii Arhangeli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna” din oraşul sibian Tălmaciu.

Biserica a fost înălţată în 15 ani, timp în care comunitatea de aici a depus eforturi uriaşe pentru a-şi vedea finalizat lăcaşul de cult atât de necesar Parohiei Tălmaciu II. Pregătită pentru pictură, biserica închinată Sfinţilor Arhangheli şi Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, oferă credincioşilor un spaţiu liturgic generos, dotat cu toate cele necesare cultului public.

Dacă piatra de temelie a fost aşezată de PS Episcop Visarion, pe când era Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, ierarhul născut chiar pe aceste meleaguri a fost prezent şi la sfinţirea din 5 august, alături de IPS Mitropolit Laurenţiu. Alături de cei doi ierarhi, la sfinţire au fost prezenţi şi protopopul de Avrig, părintele Vasile Gafton, preoţi din Sibiu, din parohiile învecinate şi de mai departe.

„Cu toţii ne regăsim în postura ucenicilor din Evanghelia de astăzi. Şi noi, de la naştere până la mormânt, suntem pe corabia vieţii noastre, de multe ori cu valurile mării împotrivă şi cu vânt puternic. Şi noi, cuprinşi de spaimă precum ucenicii, ne înfricoşăm, dar se apropie de noi Mântuitorul Hristos şi ne spune cuvintele: <> ”, a spus PS Episcop Visarion.

Ierarhul şi-a exprimat marea bucurie de a participa la o asemenea sărbătoare din locurile natale, după care părintele paroh Simion Rusu a mulţumit tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor din aceşti 15 ani, dar şi ierarhilor şi preoţilor prezenţi la sfinţire.

La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat importanţa unei astfel de zile pentru viaţa unei parohii, i-a felicitat pe credincioşi şi i-a îndemnat să vină mereu la sfintele slujbe în număr atât de mare şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine.

„Munca depusă aici şi darurile oferite de dumneavoastră s-au înmulţit atât de mult încât s-au transformat într-o comoară, acest lăcaş de cult devenind pentru dumneavoastră un izvor. Biserica este cel mai sfânt izvor, pentru că de aici luăm Sfintele Taine”, a subliniat Părintele Mitropolit.

IPS Laurenţiu a oferit bisericii o icoană a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi a prezentat pe scurt viaţa şi realizările acestui sfânt ocrotitor al ardelenilor. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

LAE

Acum 11 ani

COPY PASTE DE PE SITE/UL MITROPOLIEI ARDEALULUI
Raspunde

ce ironie, cine ce a prezentat

Acum 11 ani

CULMEA... Mitropolit Andrei Saguna- Realizari: Infiintarea Mitropoliei Ardealului (in vremuri vitregi si sub dominatie straina) Mitropolit Laurentiu: Realizari: Desfiintarea (prin acordul la trunchierea) Mitropoliei Ardealului
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus