Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Noua conducere a Vointei: Hambasan, Stanila, Fratila, Luca, Lungu si Prohaszka

După mai multe săptămâni de discuţii, noii membri ai Adunării Generale a CSU Voinţa au parafat, seara trecută, actele de constituire a noului Consiliu Director al clubului de pe „Municipal”. Astfel, Cornel Stănilă a fost investit în funcţia de preşedinte al Consiliului Director, iar alte patru persoane au primit funcţii în organigrama clubului. Bogdan Frăţilă a fost numit director economic, Ioan Luca este director administrativ, Marius Lungu - director sportiv, iar Jorg Prohaszka, din partea Clubului Economic German Transilvania - director de marketing. „Cornel Stănilă a fost instalat oficial în funcţia de preşedinte al Consiliului Director al clubului. El şi-a desemnat oamenii cu care va lucra, începând din acest moment. Este vorba despre un proiect pe cel puţin un an, obiectivul fiind clasarea pe unul din primele cinci locuri”, a declarat Ioan Hămbăşan, preşedintele clubului CSU Voinţa.

Stănilă l-ar mai vrea pe Zotincă

Noul președinte al Consiliului Director, Cornel Stănilă, a declarat că va purta o discuție cu Dorin Zotincă, cel care ieri și-a înaintat demisia din funcția de antrenor, pentru a-l întoarce din drum pe fostul fotbalist sibian. „Din acest moment eu şi echipa mea din Consiliul Director vom face tot posibilul ca CSU Voinţa să arate precum un club profesionist. Venim cu un proiect nou, vom schimba imaginea acestui club. Vom stabili un buget, lotul cu care vom aborda noul sezon. În ceea ce priveşte conducerea tehnică, voi purta o discuţie cu Dorin Zotincă, voi încerca să-l fac să se răzgândească, după ce şi-a dat astăzi demisia. Dacă nu vom reuşi să-l întoarcem, atunci marţi vom căuta alt antrenor, pentru că timpul e scurt până la debutul noii ediţii de campionat", a declarat preşedintele Consiliului Director, Cornel Stănilă. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

old fan

Acum 11 ani

o gasca de cascadorii rasului....pacat de orasul nostru PS- nu-l vad pe marincuta sau????
Raspunde

jan

Acum 11 ani

prapaditilor ca va pleaca si jucatorii care mai sunt la echipa, chiar si asa slabi cum sunt, de unde aduceti altii pe salarii de bugetari?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus