X

Peste 200 de mesteri vin la Targul Olarilor din Piata Mare

Peste 200 de meşteri din renumite centre de olărit din ţară şi din străinătate îşi vor expune produsele în perioada 1 -2 septembrie, în Piaţa Mare din Sibiu, în cadrul celei de-a 46-a ediţii a Târgului Olarilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul – Junii" Sibiu, "târgoveţi şi muşterii" îşi dau întâlnire, la Sibiu, la cea de-a 46-a ediţie a Târgului Olarilor, acesta fiind cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului.

  "Cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului contemporan are loc în perioada 1-2 septembrie şi recreează atmosfera de târg specifică Pieţei Mari în secolul al XVIII-lea. Astfel, peste 200 de meşteri din renumite centre de olărit din ţară – Horezu, Corund, Baia Mare, Oboga, Glogova, Marginea, Obârşa, Rădăuţi, Braniştea şi din străinătate – Ungaria, Republica Moldova şi Bulgaria – îşi etalează creaţiile, dând posibilitatea localnicilor şi turiştilor să admire şi să cumpere oale, ulcele, vase decorative, farfurii şi căni, toate realizate de olari", spun reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul – Junii" Sibiu.

Conform sursei citate, nu va lipsi din perimetrul târgului nici roata olarului, publicul având prilejul să urmărească transformarea unei bucăţi de lut în vas, iar vizitatorii vor putea degusta turta dulce, "puiul târgului" şi faimoşii kurtos kalacs.

"Pentru vizitatori, târgul reprezintă o oportunitate pentru a se familiariza cu olăritul tradiţional şi ceramica modernă, iar pentru olari este un prilej de a discuta problemele acestui meşteşug tradiţional împreună cu alţi colegi de breaslă. Târgul Olarilor este evenimentul Sibiului contemporan ce aduce în actualitate o veche utilitate a Pieţei Mari: cea de loc al desfăşurării târgurilor. Prin prezenţa olarilor români, maghiari şi saşi se respectă astfel tradiţia din secolul al XVIII-lea, când în Piaţa Mare se strângeau negustori de diferite etnii şi din diverse zone ale ţării", se mai arată în comunicat.

Evenimentul este inclus în calendarul cultural Sibiu Baroc Update şi este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale "Cindrelul-Junii" Sibiu, în parteneriat cu Complexul Naţional Muzeal Astra.

Acţiunea este cofinanţată de Consiliul Local prin Primăria şi Casa de Cultură a municipiului Sibiu.

Târgul se desfăşoară în 1 şi 2 septembrie, în Piaţa Mare din Sibiu, între orele 9 .00 – 21.00.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact