Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

VIDEO - Prima masina electrica in jurul lumii a ajuns la Sibiu

Un spaniol cu afaceri în IT în România a pornit să facă înconjurul lumii la bordul unei maşini electrice - Tesla Roadster S. Astăzi, Rafael de Mestre a ajuns la Sibiu. A parcat în faţă la Continental, şi-a pus maşina la încărcat, şi a plecat să viziteze Sibiul în căutarea unui restaurant bun.

„Am pornit în această cursă pentru a arăta oamenilor că maşinile electrice sunt fiabile, pot acoperi foarte mulţi kilometri şi pot însemna viitorul. Am vrut să arăt cât de mare este pământul şi cât de mult afectăm noi toţi natura. Maşinile electrice pot însemna viitorul în industria auto”, a declarat de Maestre.

Până acum spaniolul a fost impresionat de autostrăzile fără sfârşit din China, importanţa care se acordă energiei verzi în SUA şi de drumurile „extrem de proaste, mult mai prospte ca în România”, din Rusia.

Rafael de Maestre şi maşina lui electrică s-au aflat şi anul trecut la Sibiu, într-o acţiune similară de promovare a maşinilor electrice, dar care a inclus doar Europa.

„Eu cred că în cel mult zece ani maşinile electrice vor deveni ceva obişnuit pentru românul de rand”, a mai spus Rafael de Maestre. De la Sibiu spaniolul pleacă mâine dimineaţă la Budapesta, cu o oprire scurtă la Arad.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Tag-uri: Tesla Roadster

Vizualizari: 771

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus