X

Romii din Arpasu au ajuns obiect de studiu pentru francezi

Ministerul Educației Naționale din Franța se interesează în județul Sibiu de ce copiii țiganilor care ajung la cerșit pe meleagurile lor sunt analfabeți. Postul de televiziune France 2 a realizat chiar un reportaj, vara aceasta, pe tema țiganilor din județul nostru, iar doi experți de la Universitatea din Amiens au cercetat comunitatea romă din Cârța. În plus, în luna iulie, revista științifică ”Diversite” a publicat un studiu privind gradul de școlarizare al romilor. Francezii acordă mult mai multă importanță ”problemei romilor” decât acordă autoritățile sibiene.
În centrul tuturor evenimentelor menționate mai sus stă dr. Gheorghe Șerbu, medic în Arpașu de Jos și producător local al postului de televiziune France 2. ”Eu sunt și producător local al postului de televiziune France 2. Am realizat cu ei un reportaj despre filierele care duc copii, la cerșit, în Franța. În urma acestui reportaj, am fost contactat de un Inspector din Ministerul Educației Naționale de la Paris. El dorea informații care să-i facă să înțeleagă de ce copiii de vârstă școlară care ajung la cerșit în Franța sunt analfabeți. I-am povestit ce cred eu, pornind de la școlarizarea mea în Arpaș, unde aveam mulți colegi țigani. A fost interesat, m-a rugat să dezvolt puțin subiectul ca sa devină publicabil. Așa a apărut luna trecută în  revista ”Diversite””, a povestit pentru Turnul Sfatului dr. Gheorghe Șerbu. Acesta a mai relatat și despre vizita în județul nostru a doi experți de la Universitatea din Amiens. ”Între timp, din Franța au trimis o echipă formată dintr-un specialist în învățământ comparat și un antropolog visual, de la Universitatea din Amiens, care au făcut un studiu serios la Cârța. La Arpaș nu i-am putut duce din cauza unei situații conflictuale în scoală.  În luna decembrie a anului trecut am fost și eu la Paris și am lucrat cu ei la filmul care a ieșit din studiul de la Cârța.  Filmul respectiv va fi difuzat la Paris, în toamna aceasta, și se va numi ”Satul  de alături”, pentru că ei au pornit spre Arpaș și am ajuns la Cârța”, mai spune medical din Arpașu de Jos.
Aceasta nu este prima vizită a unor specialiști străini la Sibiu, pentru a studia ”problema romilor”. La sfârșitul lunii martie, o delegație formată din mai mulți francezi, italieni și spanioli – cu toții reprezentanți de seamă ai unor instituții ce privesc incluziunea socială în țările lor – au vizitat Sibiul și câteva localități din zonă. Scopul lor a fost să vadă cum trăiesc și ce se face în România pentru țiganii care ajung să cerșească pe străzile marilor orașe din Occident. ”Eu sunt sigur că este direcția cea corectă pentru acești țigani ca ei să fie incluși în societate. Sunt surprins de ceea ce am văzut dar este complicat să spui acum dacă este destul sau nu ceea ce se face pentru ei. Plus că realitatea pe care am găsit-o aici este și mai complicată decât ne așteptam: am găsit într-un mic sat de la marginea Sibiului o comunitate formată din sași, români, țigani, unguri. Eu o minune că sunt atâtea naționalități. În concluzie, aș spune că problema țiganilor din Rusciori și din alte sate asemănătoare nu este a Sibiului sau a României, este a întregii Europe. Și noi, în Franța, trebuie să facem eforturi pentru a-i ajuta să se integreze. Dar trebuie să-i integrăm în societate fără ca pe urmă ei să se numească români, tot țigani trebuie să fie. Noi, în Bretagna, de unde vin eu, spunem tuturor că suntem bretoni și apoi francezi. Așa ar trebui să fie și aici. Ar fi o mare eroare să renunțe la etnie”, declara atunci Jean-Jacques Danton, președinte Federației Naționale a Asociațiilor pentru Incluziune și Probleme Sociale din Franța.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mihai

    \”de ce copiii țiganilor care ajung la cerșit pe meleagurile lor sunt analfabeți.\”……………………………………………………………………………
    De ce ? Pentru ca lipsa de carte, adica de educatie, permite manipularea copiilor.
    …………………………………………………………………………
    \”Francezii acordă mult mai multă importanță ”problemei romilor” decât acordă autoritățile sibiene.\”
    …………………………………………………………………………
    Posibil sa fie asa. Dar ce face comunitatea tiganilor pentru ei însisi ? În afara de a se lafaii, ce face pentru ei regele lor pentru comunitatea sa ?

Lasă un răspuns către mihai Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact