Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Biblioteca ASTRA a inaugurat pianul donat de arhitectul Mircea Tibuleac

Mircea Ţibuleac (foto), preşedintele Filialei Judeţene Sibiu a Uniunii Arhitecţilor din România, a donat recent Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu un pian, o piesă rară de colecţie marca Hofmann.

Pianul se află în sala de festivităţi a bibliotecii (corpul vechi, etajul II) şi a fost inaugurat miercuri, 19 septembrie 2012, ora 19.30, în cadrul unui eveniment artistic sub genericul “Conjuncţii culturale - 1: Casa lui Chopin”. Iniţiatorul proiectului “Conjuncţii culturale” este arhitectul sibian Ioan Dan Coma.

“La prima ediţie a proiectului organizat de Biblioteca Judeţeană ASTRA şi Filiala Judeţeană Sibiu a Uniunii Arhitecţilor din România, am încercat să aducem împreună arhitectura, muzica şi poezia, iar puntea de legătură o reprezintă compozitorul Frédéric François Chopin”, precizează Silviu Borş, directorul Bibliotecii ASTRA.

Melanjul cultural a inclus un recital de pian, susţinut de pianista sibiană Teodora Oprişor, un moment poetic intitulat “Casa de lumină”, oferit de actriţa Ioana Blaga Frunzescu, şi o prezentare de lucrări de arhitectură reunite sub titlul “O casă pentru Chopin”, lucrările fiind semnate de arhitecţi din toată lumea care au fost trimise la competiţia “O casă pentru Chopin” lansată în anul 2010, când s-au împlinit 200 de ani de la naşterea marelui compozitor polonez.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

vasile de la scularie

Acum 11 ani

Spre deosebire de vioara, careia ii creste valoarea si calitatea odata cu terecea anilor, la pian este invers...
Raspunde

x

Acum 11 ani

Gestul conteaza. Bravo
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus