Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Invitatie la Astra Film Festival, dincolo de "sforaiturile galagioase ale talk-show-urilor"

În anul în care Astra Film devine un eveniment anual, organizatorii invită sibieni să descopere realitățile României cotidiene ”în timp ce ecranele televizoarelor din România sforăie în gălăgia talk-showurilor politice.
Filmele românești sau despre români selecționate în cadrul festivalului au teme diverse: de la cea a tinerilor în primele zile de libertate după ani de detenție, la povestea unei tinere rome care cerșește timp de un an în Helsinki (Helping Mihaela, de Hanna Maylett).
”Efectele migraţiei de muncă a românilor în Spania, povestită din perspectiva a două fete dintr-un sat din Maramureş, le vom observa în documentarul Aici... adică acolo, al regizoarei Laura Căpăţână-Juller, difuzat în premieră la Astra Film Festival. Filmul Common Ground, o producţie belgiană din 2012, ne oferă ocazia de a vedea viaţa la bloc a românilor surprinsă cu camera observaţională a lui Anne Schiltz şi Charlotte Grégoire”, arată organizatorii festivalului.

Aceștia au pregătit și un program special, dedicat dacilor – ”Dacii în filmul documentar”. După cele trei filme documentare care vor rula în premieră pe ecranul de la Sibiu, realizatorii filmelor și istorici vor discuta cu publicul pe această temă.

Un film de Florin Cioabă

”Adevărul despre Holocaust” este un film realizat de Florin Cioabă, care promite că aduce o serie de fapte foarte puțin cunoscute la vedere. Tot lucruri prea puțin făcute public încearcă să remarce și documentarul ”Fericiri” viaţa în cătune izolate, încă nemarcate pe hartă.


Ajuns la a douăsprezecea ediție, Festivalul internaţional de film documentar Astra Film Festival se desfăşoară la Sibiu între 15 şi 21 octombrie, la Casa de cultură a sindicatelor. Programul complet al ediției poate fi citit aici



În secţiunea „Ecocinematograf” va rula, în premieră, documentarul Roşia Montană, Town on the Brink, semnat de Fabian Daub (coproducţie Germania-România). Pelicula prezintă viaţa şi gândurile actuale ale locuitorilor care au rămas în sat şi ale oamenilor deja relocaţi în Alba Iulia, şi planul companiei de exploatare minieră. Documentarul Toxic, semnat de Andrei Sota, difuzat tot în premieră la Astra Film Sibiu 2012, ne arată ce alimente consumăm noi în România, şi ce efecte au ele asupra noastră, pe termen lung

Astra Film Festival
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus