X

Alianta Romania Dreapta se lanseaza oficial: Daca vor razboi, razboi vor avea!

 

Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al PDL a adoptat, sâmbătă, în unanimitate, platforma program a Alianţei România Dreaptă (ARD). Preda l-a criticat pe Victor Ponta pentru că are un discurs în ţară şi altul "pentru export", amintind că premierul a spus la Bruxelles că în România s-a încheiat criza politică. "Criza politică nu s-a încheiat şi nu se va încheia câtă vreme Victor Ponta este la Guvern. Criza politică nu se va încheia până când Victor Ponta nu va pleca de la Guvern, deoarece coabitare cu forţa nu se poate", a spus Cristian Preda, citat de Mediafax. El a arătat că singurul interes al USL este acela de a acapara instituţiile statului, în dispreţul legii. "Coabitare pentru USL înseamnă fie suspendare, fie război. Dacă vor război, război vor avea", a adăugat prim-vicepreşedintele PDL, care a arătat că Alianţa România Dreaptă a fost constituită pentru "a pune capăt aventurii numite USL".
Preda a apreciat că prima probă a acestei alianţe o constituie alegerile parlamentare din 9 decembrie şi a avertizat că, în cazul în care această probă nu va fi o reuşită, atunci cea de a doua probă va fi abia în 2014. El a mai spus că democrat-liberalii trebuie să-şi propună să obţină 30% din mandate, iar cuvântul cheie în interiorul partidului ar trebui să fie "solidaritate". "Mi s-ar părea sinucigaş ca la nivelul filialelor să înceapă dispute, să înceapă răfuieli. Orice fisură în filiale ne va costa pe toţi", a subliniat Preda.
El le-a mai spus democrat-liberalilor că în relaţiile cu partenerii de alianţă vor trebui să fie corecţi în ce priveşte candidaturile. "Nu va fi o competiţie politică între noi şi aliaţii noştri", a adăugat Preda, care a apreciat că PDL are nevoie şi de mobilizarea celor care lucrează atât în mediul privat, cât şi în sectorul public

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Odin

    In concluzie vopsesc proverbiala cioara sa ne-o vanda drept porumbel. Se aliaza si rasaliaza ca sa fie mai puternici pentru rafuiala pe ciolan. Pe nici unde nu apare macar vreo farama de inteligenta sau preocupare pentru criza pe care au starnit-o cu totii si care ne afecteaza pe noi din ce in ce mai tare sau pentru corabia in care ne aflam si care ia apa alarmant.
    Sper sa ii vad un pic spanzurati pe toti!

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mosu

    mai ce dobitoci astia din alianta ARD maram de dreapta franta de la inceput si doreste razboi cu usl inegala lupta findca usl este un gigant in fata hoitului nou infintat ce miroase si infesteaza tot Viseaza sa mai ajunga cu oarecare alianta la putere dar sa gatat de tot si usl nu mai cedeaza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Politica
  • Contact