Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Academician arh. Ion Mincu

Zilele trecute, Academia Română l-a “botezat” academician post-mortem pe Ion Mincu, cel care e – poate - cel mai cunoscut arhitect român, prin stilul neo-românesc pe care l-a promovat, alături de alți arhitecți ai vremii sale, ca Petre Antonescu sau Cristofi Cerchez. Acesta din urmă e cel care a proiectat chiar clădirea Școlii de Arhitectură din București, singura instituție de învățământ superior de profil din România până în 1990 și singura în care se mai face școală, de atunci încoace – zic gurile rele că alea noile, “fabricile de diplome”, înființate după Revoluție ca ciupercile după ploaie, nu prea au produs “marfă” de calitate…
Școala de arhitectură din România numără aproape un secol și jumătate de la înființare, iar de șase decenii poartă chiar numele acestui arhitect – Ion Mincu. Născut la jumătatea secolului al XIX-lea, a lăsat în urma sa câteva clădiri notabile, proiectate și construite la sfârșitul unui secol și începutul altuia, în stilul neo-brâncovenesc care-l caracterizează și care, în parte datorită lui, a caracterizat epoca.
A fost o perioadă de mari prefaceri în Regatul României și, mai apoi, în România Mare. S-a construit mult, trainic și de calitate. În București, cel puțin, principalele clădiri importante ale perioadei sunt făcute în această manieră, iar stilul neo-românesc a perseverat a face prozeliți până spre sfârșitul perioadei interbelice, când devenise nomine odiosa în ochii arhitecților moderniști, care începuseră a-l critica…
Ion Mincu, în ciuda succesului social al arhitecturii promovate de el, a avut aceeași viață grea a arhitectului român, animal social perpetuu stresat de cei doi dușmani endemici: comanditarul, pe de o parte, și comisiile de avizare, pe de altă parte. Edificator, în acest sens, este calvarul avizării unei intervenții de restaurare la biserica Stavropoleos din București (vizavi de Carul cu Bere, pentru necunoscători…), proiect de care bietul Mincu a tras vreo patru ani, ba propunând să se demoleze complet clădirea, care –zicea el - e prea slabă ca să fie consolidată, ba s-o re-construiască în mod identic, dar cu materiale noi, făcând propuneri care azi ni s-ar părea hilare și înfruntând obiecțiile unei intratabile Comisiuni a Monumentelor Istorice (din care nu lipsea Nicolae Iorga), nereușind decât să obțină un aviz de restaurare integrală, urmat de procesul de restaurare propriu-zis care a fost un succes – dovadă că biserica este încă în picioare, o mică bijuterie de arhitectură ecleziastică de secol XVIII. (Dreptate până la urmă a avut Comisiunea Monumentelor, și nu arhitectul – trebuie să o recunoaștem…)

Academia Română nu prea are arhitecți între membrii ei. Sunt vreo trei, dar care figurează doar ca membrii corespondenți (printre care concitadinul nostru, prof. arh. Paul Niedermaier). Probabil că arhitectura nu e o profesiune care să conteze cu adevărat în țara asta și care să fie onorată de această instituție, preocupată –la un moment dat - de chimista de renume mondial ADI (academician doctor inginer, dacă vă aduceți aminte…).

La exact un secol de la moartea lui Ion Mincu, Academia Română s-a gândit să-l facă membru post-mortem, un gest tardiv care sugerează că –dacă lista actuală a  academicienilor români e oarecum lipsită de prezente cu adevărat importante pe ariile respective de expertiză, numele relevante lipsind din peisaj -, trebuie să parcurgi câteva etape obligatorii ca să devii membru al Academiei Române: să lași câteva opere frumoase și importante în urma ta (Bufetul de la Șosea, sau Școala de Fete), să fii exemplu câtorva generații de urmași care să-ți pășească pe urme, școala de învățământ superior pe specialitatea ta să-ți poarte numele, să treacă un secol de la moartea ta până când, într-un final glorios și apoteotic, urmașii ne(re)cunoscători să aibă loc și pentru tine pe lista de onoare…!
Culmea academismului desuet a fost chiar alegerea lui Caragiale ca membru post-mortem, ceea ce spune (aproape) totul despre lipsa simțului ridicolului la distinșii academicieni români…

Post-scriptum
Mă întreb dacă l-or face membru și pe Perjovschi înainte de 2100…?! 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

unu

Acum 11 ani

Nu chiar totul graviteaza in jurul arhitecturii ! Mai sunt si alte discipline.
Raspunde

una

Acum 11 ani

Pt unu: foarte interesant ca ai ales verbul asta. Pt arhitect: daca ai inceput, continua!
Raspunde

@1

Acum 11 ani

Ai fi mirat cate graviteaza in jurul arhitecturii. Sa iti dau un exemplu cat se poate de simplu: cu siguranta zilnic intalnesti scari in drumul tau, daca arhitectul nu le-ar calcula corecta, l-ai blestema zilnic, impiedicandu-te sau obosind prea repede urcandu-le! Si asta e doar un mic aspect....
Raspunde

callas

Acum 11 ani

interesanta evolutia lui Grigorov, de la Saulus la Paulus...Cat era Guttmann sef ii mergea ca in branza, taia si spanzura, contracte fara zdroaba cate vrei, afirmatii injositoare despre valoarea arhitectonica a Sibiului istoric, propuneri de arhitectura aberanta peste Teatru, machete mintite, tot tacamul! Iar acum? Acum ca s-a subtiat vadul, descopera cultura, arhitectura de calitate, valoarea istorica sau numai practica a unui loc de parcare in Sibiu, se lupta contra zgarie-norilor, bravo! Mai bine mai tarziu decat niciodata!
Raspunde

Radu Popescu

Acum 11 ani

Eh, haideti sa-l lasam pe Perjovschi in pace, poate ca nu toata lumea are ganduri de parvenire in medii academice. Vorbiti doar nu numele dumneavoastra.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus