X

Johannis despre proiectul eolienelor din Paltinis: ”e un lucru bun”

Proiectul de amplasare a 29 de turbine eoliene în zona munților Cindrel nu afectează proiectele administrațiilor locale și, din punctul de vedere al primarului Klaus Johannis, reprezintă o investiție bună. ”Zona vizată nu este foarte aproape de Păltiniș. Este o zonă care nu e dezvoltată turistic și chiar dacă ar fi nu cred că e o problemă. Dacă dorim să avem energie din resurse regenerabile trebuie să acceptăm astfel de proiecte. Nu văd ce dezvoltare ar putea fi oprită acolo din cauza acestui proiect. Mi se pare o exagerare”, a spus primarul Sibiului, referitor la petițiile on-line potrivit cărora un astfel de proiect ar dăuna. ”Dacă bate vântul fără eoliene cred că e același zgomot”.

Proiectul dezvoltat de firma sibiană Sifee Wind Energy prevede amplasarea celor 29 de turbine pe teritoriul administrativ al comunelor Rășinari și Cristian. Cea mai apropiată clădire de vreuna din turbine ar fi la 2.900 de metri, în linie dreaptă – Cabana Nora, din Păltiniș. Energia verde produsă de aceste eoliene ar urma să fie transportată printr-un cablu subteran, pozat de-a lungul drumurilor forestiere existente, până la centrala de la Sadu.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

25 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    alex

    cum ar putea fi un lucru bun?…consider asta parere personala nu de primar al sibiului avand in vedere ca domeniu asta montan nu il prea intereseaza…:(

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    se distruge ambientul natural de o valoare inestimabila!! Din pacate, turbinele eoliene genereaza nu numai curent, ci si foarte mult zgomot, vibratii si perturbari ale aerului ce dauneaza grav faunei din zonele unde sunt amplasate. Sunt multe studii in aceasta privinta si de obicei ele se amplaseaza in zone lipsite de viata. Sunt de parere ca iara acceptam totul fara nici un studiu si fara nici o gandire rationala. Intrebare: cum aduci turbina (pe segmente de 30 de metri lungime) pe o carare de munte / pe un drum forestier? sa vad eu pe unde se duce tirul ala cu gabarit depasit prin zona aia!!

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    energia eoliana

    aceasta este o energie foarte scumpa. este un argument contra – poate primul. apoi, intr-adevar distanta pana la prima constructie existenta este de 2.900 m, dar distanta pana la viitoarele partii de ski (propuse de catre asociatia in care Primaria Sibiu este membru) este de 2-300 m. Asta insemna ca impactul asupra turismului va fi profund negativ. Probabil nu mai fi loc de turism (ski) in conditiile dezvoltarii parcului eolian. Turistul care va analiza oferta anilor 2040 pentru o vacanta de ski va alege de departe varianta Austria sau Bulgaris in detrimentul Sibiului tocmai din cauza prezentei centralelor eoliene in imediata apropiere a complexului de ski. E placut ca atunci cand skiezi sa faci cate o pauza si sa admiri privelistea, nu-i asa? Ei, imaginativa ca va opriti din skiat si peisajul montan superb din zona Cindrel va fi \”ornat\” cu moristi. Poate considerati un amanunt nesemnificativ insa va spun cu siguranta ca va fi detaliul care va face diferenta in alegerea statiunii pentru multi dintre turisti. E clar, oricum se prezinta lucrurile: acest proiect va avea un impact negativ mare asupra dezvoltarii zonei skiabile.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Vasile

    Cred că a început să bată ”vântul” în capul lui Johanis… Ca votant a lui, remarc că în ultimul timp a început să comenteze foarte des, foarte multe aspecte. Asta ar putea fi interpretat că a început să aibă o părere foarte bună despre el și asta nu e semn bun. În primul rând îi sugerez să se uite pe factura lui de curent și să vadă cu cât suvenționează ”energia verde”… În al doilea rând să citească puțin, cum se face o planificare teritorială privind dezvoltarea unui parc de eoliene prin țările nordice (astfel o să afle că acolo se ia în considerare și umbra produsă de acestea)… În al treilea rând, cum ar privi sași montaniarzi de pe la 1900 peisajul montan în drumul lor spre Cindrel sau cum s-ar uita la Vârful Bătrâna de pe terasele din stațiunea Păltiniș… În al patrulea rând poate ne spune care sunt punctele de belvedere pe care le are în vedere în dezvoltarea turismului în Păltiniș – Cindrel… Astea sunt doar câteva probleme de suflet sau de simțăminte, dar sunt lucruri care nu se văd și chiar nu se aud (ca profesor de fizică ar fi trebuit să înțeleagă mai ușor posibilul impact a infrasunetelor și sunetelor… totuși vorbim de 110 decibeli și asta e cea ce o să poată auzi toată lumea). Poate că se pricepe și la rotitul cocoșului de munte, boncănitul cerbului sau… dar… Totuși, dezbatere înseamnă democrație… Toată lumea ”iubește” mai nou energia regenerabilă pentru că iubește subvenția dată de statul român, din banii noștri.

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    nicu

    o sa distruge si fauna si flora acestei zone minunate, ganditi-va numai la defriserile care vor urma, la santiere, utilaje plus stresul profund in care se vor afla animalele salbatice incontinuu

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    cetatean responsabil

    Exista studii stiintifice (in engleza , mai ales) care demonstreaya ca pe termen mediu si lung efectele sunt grave!!! Au patit-o si altii, de ex. in Scotia erau la moda si acum le pare rau si nu stiu cum sa se scapa de ele. Se para ca au aflat: le exporta la nedocumentati si tradatori de tara. Alo? nici un ONG nu protesteaya? Ca ne luam bocancii si noi !

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    C.Spui

    1-De bun simt ar fi ca cei care notifica aici o parere sa fi fost – cel putin o data – in zona respectiva.Il includ si pe domnul primar.2- Pt. sustinerea axului de 100m inaltime cam ce adancime ar trebui sa aiba fundatia acestuia ? 3- Statul de pamant care acopera stanca consolidata nu depaseste acolo 10 cm in medie – restul e sist cristalin. 4- Deci materialul excavat va fi \”imprastiat\” in jur. 5- Cred ca domnul primar a fost superficial cand s-a dezbatut Proiectul de dezv. a zonei Paltinis – anul trecut la C.Judetean – pt. ca exact in arealul respectiv sunt prevazute (aprobate) partii de ski,lac de acumulare pt. apa necesara tunurilor de zapada etc. 6- Numai acolo – in Parcul Natural Cindrel – se poate amplasa eoliene? Zona Negovanu, Talmaciu, intregul Piemont fagarasan cu mii de hectare nefolosite de ce nu sunt bune? CE AU? ?

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    pt 13: raspunsuri: conform unui articol publicat in urma cu ceva vreme pe aceasta fituica de provincie: fundatia se va realiza din beton armat, pe o raza de cel putin 30 de metri in jurul axului. Adancimea nu mai stiu, dar in orice caz, ar trebui cativa metri buni. Nu vad posibilitatea tehnica sa fie adus atatea betoniere pe acel drum forestier vai de capul lui. De segmentele morilor nici nu mai zic.

    Stimati sibieni, va indemn catre proteste impotriva acestui proiect monstruos!!

  15. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  16. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  17. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Johannis-dezamăgire

    Nu e treaba lui să-şi dea cu părerea despre aşa ceva, mai ales când sunt mulţi bani la mijloc şi astfel de \”păreri\” pot face \”să bată vântul\” într-o parte sau alta.

  18. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    pt. 13, 14

    drumurile de acces sint cel mai mare impact. Nu numai fundatia necesita acces camioane, dar si maracaraua de mare tonaj pt. asamblare trebuie adusa aproape. Si ar mai fi si kilometrii de cabluri electrice pt. care sa sapa santuri.

    In Alpi inca nu au fost construite eoliene in munti, sau zona alpina. Strict interzis, cum dealtfel si accesul cu ATVuri, Enduro etc.

  19. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    Eat shit d-le primar!!. Nu merita mai mult de doua cuvinte johaniss. Domnia sa echivaleaza zgomotul vantului cu zgomotul angrenajelor si a intregului ansamblu, nemailuand in considerare toate celelalte parti negative si interferente cu flora si fauna.
    Eat shit !

  20. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    valentin

    Foarte bine punctat @8 Toată lumea ”iubește” mai nou energia regenerabilă pentru că iubește subvenția dată de statul român, din banii noștri.
    Platesc Contributie cogenerare inalta eficienta de-mi vine rau, ca sa ajunga la SIFEE ? Ai dracu nemernici !

  21. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  22. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Ana are țâțe coioase

    Iarăşi o ideea foarte , sehr bună. Hai să ne deschidem mintea şi să fim capabili să înţelegem noul. Apoi s-o luam la cioc original.

  23. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mergatorul

    vrea domnul sa candideze poate si la parcul din Batrana peste patru ani? ii este frica ca nu-l mai aleg sibienii? daca tot raspunde de acea zona si nu este dezvoltata turistic, sa mai faca o partie, in Gaujora…
    Sa speram ca este doar o parere personala nu si lobby pentru proiectul care este o tampenie.
    Turism dezvoltat nu insemna ca mergi cu masina in varf de munte, sa mananci micul-mare si costita, turismul dezvoltat este sa lasi natura asa cum a facut-o Dumnezeu, turismul, nu este pentru toti, in caz ca nu stiati.
    Este adevarat, Cindelul este cel mai umanizat munte, dar aici au crescut generatii intregi de romani, sasii faceau excursii, ce-ar fi sa pastram randuiala?
    Pe tema asta sunt multe de discutat, in tara asta se fura multe, s-au furat rauri, paduri iar acum se vrea a ni se lua si pamantul de sub picioare, of of, of
    Daca tot vreti sa deveniti cunoscut, spuneti \”nu\” eolienelor

  24. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bebe

    Daca e o idee asa de buna atunci de ce mai cheltuei cateva milioane pentru studiul de fezabilitate pentru o eventuala statiune….cu monstrii aia pe acolo ii spun eu gratis ca nu e fezabila statiunea! Si daca tot fac drum de 5 m latime in Cindrel poate pun niste barcute pe Iezeru Mare sa mai scoata si de acolo un ban

  25. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    mai vrem in UE?

    Eolienele si fotovoltaicele sunt foarte profitabile pentru investitori. E vorba de profit de milioane de euro anual in cazul parcurilor de dimensiuni medii. Pentru românii de rand avand in vedere ca energia se scumpeste progresiv de la an la an nu are de ce sa fie o idee buna.Amplasarea intr-o zona turistica si in aproprierea unei rezervatii naturale imi pare deja o nesimtire si un afront adus bunului simt. Domnule Primar, chiar daca se obtin anumite venituri pentru cateva localitati din impozite, banii castigati probabil nu vor ajunge nici pentru a asfalta gropile lasate in urma de megautilajele ce vor transporta elementele turbinelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact