Joi,
28.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Donatie pentru spitalele sibiene: mobilier si aparatura medicala din Viena

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul de Pneumoftiziologie şi Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda”, aflate în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, au primit săptămâna trecută o donaţie de mobilier şi aparatură medicală, în urma dezafectării Spitalului „Kaiserin Elisabeth” din Viena.

„Apreciem această donaţie care este binevenită în cele trei spitale din Sibiu aflate în administrarea Consiliului Judeţean. Cu siguranţă, obiectele primite vor conduce la îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere a pacienţilor. Mulţumim public doamnei Barbara Wiebke Schöfnagel, Ambasadei Austriei şi Fundaţiei AU-Ro Austria Pro România pentru iniţiativa şi demersurile făcute ca această donaţie să ajungă din Viena la Sibiu şi credem că vom continua acest tip de colaborare”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea.

Donaţia a fost făcută în baza bunei colaborări între Consiliul Judeţean Sibiu şi Ambasada Austriei, reprezentată de ataşatul social, Barbara Wiebke Schöfnagel, precum şi Fundaţia Au-Ro Austria Pro România, reprezentată de Gabriel Tischer, manager proiecte sociale.

Mobilierul primit constă în dulapuri pentru vestiar, mese, etajere, scaune holuri, scaune birou, televizoare, frigidere, răcitoare, cărucioare pentru transport lenjerie, stative pentru perfuzii, canapele, saltele, rafturi metalice, negatoscoape (la Spitalul TBC), mobilier inox cu chiuvetă, chiuvete porţelan, cabine de duş, maşini de spălat vase, maşini industriale de spălat şi uscat rufe.

„Toate bunurile donate au fost preluate de către o echipă pentru a fi inventariate şi în cel mai scurt timp vor fi date spre utilizare”, au mai spus reprezentanţii Consiliului Judeţean.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

karla

Acum 11 ani

ne intoarcem la inceputul anilor 90? cat timp primesti ajutoare, mai ales deja folosite (aka SECOND/THIRD HAND) clar esti la periferia civilizatiei daca nu inafara ei
Raspunde

Georg

Acum 11 ani

Karla, chestia aceea cu Calul de Dar nu se cauta la dinti? Numai Bisericile sunt noi, pe banii Judetului daruiti Mitropoliei de I. Cindrea si Sitterli..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus