actualizare ora 13.25: Potrivit șefului Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, Traian Berbeceanu, membrii grupării au tranzacționat droguri chiar și în fața DIICOT Sibiu, de pe Calea Dumbrăvii. „A fost realizată o tranzacție monitorizată de către noi chiar în zona aceasta(n.r. - în fața DIICOT Sibiu). Rețeaua era în continuă extindere și aveau ca intenție infractională acapararea de teritorii cât mai mari și extinderea afacerilor ilicite în județul Cluj. Au apucat să vândă și în Cluj, unde se fac și pecheziții", a declarat Traian Berbeceanu, comisar-șef în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia. Potrivit sursei citate, au existat și cazuri de consumatori care, în urma consumului, s-au simțit rău și au ajuns la, spital, la Urgențe.
Cannabistul era adus în țară, în colet, din Spania și Germania. Printre membrii grupării se află și un cetățean neamț, care are domiciliul în Sibiu. În perioada monitorizării, anchetatorii au descoperit trei kilograme de cannabis. „Un kilogram în cursul acestei zile(n.r. – vienri, 15 martie). În cursul zilei de ieri a fost interceptat un transport, care venea din Spania, reprezentat tot de un kg de cannabis, iar, în urmă cu circa o saptămână, am interceptat un colet transmis din Spania în care se afla tot un kilogram de cannabis. Ultimul transport a fost realizat de membrii grupării, cu un autocar, iar drogurile erau băgate în bagajele pe care le aveau asigurate", a mai spus seful Brigazii BCCO Alba Iulia. În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit și sume de bani, de ordinul zecilor de milioane. În plus, pe lângă membrii grupării, la DIICOT, au fost aduși, la audieri, și 20 de consumatori.
Actualizare, ora 12.20: Traficanții prinși vineri și-au delimitat foarte bine zonele de influență. Comercializarea se făcea zonal, iar din informațiile noastre rețeaua avea în plan o extindere ce viza Cluj-Napoca.
Gruparea era structurată pe trei paliere. Pe primele două se aflau furnizorii en-gros, iar cel de-al treilea era ocupat de „stradali”.
În Sibiu, potrivit surselor ziarului Turnul Sfatului, Pădurea Dumbrava, bulevardul Mihai Viteazul și Calea Dumbrăvii erau locațiile favorite atât ale „comercianților” de droguri, cât și ale consumatorilor. Vânzarea efectivă se făcea în plină stradă, de exemplu, în spatele blocurilor. Însă, consumatorii erau cunoscuți dinainte, și astfel trecuți în categoria „persoanelor de încredere”.
Mulți consumatori minori. Prostituție pentru droguri!
Majoritatea „clienților” rețelei, specializată în traficul cu cannabis, erau minori. De altfel, din informațiile noastre rezultă faptul că vizate erau, cu precădere, liceele și cluburile sibiene, tinerii fiind o „țintă ușoară”. De asemenea, persoanele învinuite – suspectate de trafic internațional și național de droguri și de constituirea unui grup infracțional – nu au „ratat” nici categoria din care fac parte studenții.
Potrivit surselor ziarului nostru, printre consumatorii de cannabis, care se aprovizionau de la membrii grupării, se regăsesc și fete cu vârste de 13-14 ani, care, după ce au devenit dependente, făceau orice pentru a obține stupefiante. Astfel că, în absența banilor, minorele erau dispuse să își „vândă” corpul în schimbul unui gram de cannabis. Aprovizionarea cu droguri se baza pe coletăria rapidă sau mașinile personale, iar membrii grupării sunt cetățeni români sau germani, domiciliați în Sibiu.
știre inițială
O rețea de traficanți de droguri, formată din aproximativ 21 de persoane, a fost destructurată vineri, 15 martie, în Sibiu.
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, împreună cu ofiteri de Poliţie Judiciară din cadrul SCCO Sibiu, SCCO Alba, SCCO Hunedoara și suportul tehnic asigurat de DOS Sibiu și Alba au procedat la destructurarea unei grupări infracţionale, constituite din 21 de persoane, cetateni români și germani, specializate în traficul international de droguri de risc – cannabis”, transmite DIICOT.
4 kilograme de cannabis
Astăzi, 15 martie 2013, au fost efectuate 18 percheziţii domiciliare pe raza judetului Sibiu, la locuințele membrilor gruparii. „La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au fost aduse, în vederea audierii, 40 de persoane, față de învinuți urmând a fi dispuse măsurile legale, dupa finalizarea audierilor”, mai transmite DIICOT.
În fapt, în perioada 2012 - 2013, potrivi anchetatorilor, învinuiții au organizat „procurarea şi introducerea pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat sau personal de către membrii grupării, a cantității de aproximativ 4 kilograme cannabis.
Drogurile de risc proveneau din Germania și Spania si erau destinate comercializării la prețul de 60 de lei/ gram, către consumatorii de pe raza municipiului Sibiu. Cantităţile de stupefiante ajungeau în Sibiu prin intermediul serviciilor de coletărie sau cu ajutorul unor apropiaţi, cu autocarul, disimulate în bagaje.
Vânzarea, doar celor de încredere
Suspecții comercializau drogurile numai către persoane de încredere, aveau propriile zone de distribuţie, iar din investigaţiile efectuate a rezultat că pentru predarea drogurilor între membrii grupării erau cooptati şi minori. „În cauza se efectueaza cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. prev. de art.8 din Legea nr.39/2003 rap. la art.323 C.p., art.2 alin.1 si art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000. Facem precizarea că faptele învinuiţilor urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie”, mai transmite DIICOT.
20 de mandate pentru consumatori
20 de consumatori vor fi aduși la audieri. „De asemenea, vor fi puse în executare şi 20 de mandate de aducere pentru consumatori”, se arată într-un comunicat al IGPR.
Potrivit IGPR, în cadrul acţiunii au fost identificate 4 kg de cannabis, cântare electronice, instrumente folosite pentru mărunţirea şi porţionarea drogurilor, ambalaje, dispozitive de fumat şi doze porţionate. „Din investigaţii a rezultat faptul că, gruparea infracţională, constituită în scopul desfăşurării de activităţi pe linia traficului ilicit de droguri pe raza judeţului Sibiu, este bine elaborată, cu interconexiuni între membrii grupării, pe care caută să o extindă teritorial, atât din perspectiva surselor de aprovizionare, cât şi prin prisma modalităţilor de distribuţie”, mai transmit reprezentanții IGPR.
De reținut este că membrii grupării comercializau drogurile – cannabis - stradal, către diferiţii consumatori, clienţii fiind dirijaţi către unul sau altul dintre suspecţi, „în funcţie de gradul de ocupare al acestora”.
VEZI CUM ERA DECORATĂ CAMERA UNUIA DINTRE TRAFICANȚI:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Criminalitate Organizată , Mihai Viteazul , Procurorii Direcţiei , Alba Iulia , Calea Dumbrăvii , Biroul Teritorial Sibiu , Pădurea Dumbrava , Turnul Sfatului , În Sibiu , Traian Berbeceanu , Poliţie Judiciară
Vizualizari: 1186
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
MB
Acum 13 ore
Claudiu
Acum 13 ore
Liberal autentic
Acum 13 ore
Neli Oproiu
Acum 13 ore
Bobo