Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Scandal in jurul celui mai inalt bloc de locuinte: ilegal sau nu?

 

La cinci luni după primele sesizări depuse de vecinii ansamblului imobiliar Mihai Viteazu Residence – primul ansamblu cu 17 etaje din zona Sibiului -, Inspectoratul de stat în construcții a cerut Instituției Prefectului să demareze procedurile de anulare a autorizației de construire. Motivul: autorizația a fost emisă ilegal. Prefectul refuză aceste demersuri. Motivația: legea nu îl obligă, ci doar îi dă posibilitatea să anuleze o autorizație de construcție. Între timp și organele de anchetă au început cercetări.

Lansat în vara lui 2011, Mihai Viteazu Residence promite construirea primului ansamblu imobiliar de mare înălțime din zona Sibiului: 17 etaje, peste parter. Potrivit autorizației de construcție emisă de Primăria Șelimbăr (localitate pe al cărei teritoriu se află proiectul), lucrările ar fi trebuit să se încheie în cursul acestei luni.

La scurt timp după demararea lucrărilor, sibienii care locuiesc în blocurile din imediata apropiere (str. Rahovei, aproximativ vizavi de intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul) au început să sesizeze autoritățile: ansamblul de 18 niveluri peste sol este diferit de ceea ce se permite a se construi în zonă.

Una în acte, alta în realitate

Cei care au sesizat autoritățile sunt reprezentanții Asociației de proprietari ”Energia”, în care intră blocurile aflate ”dincoace de Valea Săpunului”, adică pe teritoriul municipiului Sibiu, și în imediata vecinătate a ansamblului Mihai Viteazu Residence. În mai anul trecut, Inspectoratul de Stat în Construcții Sibiu arată că, în urma controlului, a constatat o serie de nereguli. Printre care și faptul că blocul în formă de ”U” cu un regim de înălțime 2S+P+16E+17 retras, care urmează să adăpostească 479 de apartamente, are o formă diferită de cea din documentația de urbanism. Mai precis, cele două laturi ale amintitei forme de ”U” sunt orientate înspre Sibiu și nu înspre Șelimbăr. Numărul de locuri de parcare (244) nu acoperă necesarul ce trebuie asigurat (479). Totodată, cei de la ISC Sibiu mai constată că în autorizația de construire coeficientul de utilizare a terenului este de 6,51, față de 4,00, cât era aprobat prin PUZ. În plus, cei de la ISC Sibiu au constatat că autorizația de construcție a fost emisă fără o serie de studii și avize, cum ar fi un studiul de însorire sau avizele pentru securitatea la incendiu, protecția civilă și protecția sănătății populației. ISC Sibiu a dispus, sub semnătura inspectorului Sorin Șerbu (șeful instituției), ca aceste documente să fie obținute până la finele lunii iunie a anului trecut.

Inspecția de la Brașov cere anularea autorizației

Reprezentanții asociației Energia au susținut că sunt mai multe elemente de nelegalitate în documentația ansamblului care se ridica în vecinătate. Așa că s-au adresat superiorilor inspectorului Sorin Șerbu, adică Direcției Regionale în Construcții Centru, din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții. Direcția cu sediul la Brașov a trimis un răspuns în octombrie anul trecut. ”Ca urmare a controlului efectuat de inspectorii de specialitate (...) s-a constatat că Autorizația de construire nr. 107/24.06.2011 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 90/1991 republicată privind autorizarea lucrărilor de construcții, sens în care s-a solicitat Instituției Prefectului Județului Sibiu sub nr. DRC Centru 3617/8/04.10.2012 anularea acesteia, potrivit prevederilor legale în vigoare”, se arată în adresa trimisă asociației de proprietari Energia pe 11 octombrie 2012.

Prefectul ”a scăldat-o” mai întâi

Sesizările asociației de proprietari Energia au fost trimise și Instituției Prefectului Sibiu, imediat după controalele ISC Sibiu. În primele răspunsuri, prefectul Ovidiu Sitterli nu a manifestat interes. ”Problemele reclamate de dumneavoastră constituie obiectul dosarului 5864/85/2011 aflat pentru soluționare la Tribunalul Sibiu”, semnează prefectul, care arată că instanța trebuie să se pronunțe. În realitate, la data la care prefectul Sitterli semna acest răspuns (25 iunie 2012), dosarul la care făcea referire era închis de jumătate de an: asociația Energia renunțase la proces. ”Ne-a fost teamă de cheltuielile mari cu eventualele expertize, de onorariile pe care ar fi trebuit să le plătim”, explică Eva Serdiuc, administratorul asociației. Pe calea administrativă aleasă după renunțarea la proces, în adresele către prefect, cei din cadrul asociației au susținut că ”există mult mai multe motive de nelegalitate” decât cele semnalate de către inspecțiile în construcții.

Prefectul ”nu vrea de tot” mai apoi

”Instituția noastră a fost sesizată de către Inspectoratul de stat în construcții doar la data de 04.10.2012”, răspunde Ovidiu Sitterli după ce și rezultatele controlului de la Brașov îi sunt trimise. Controlul în urma căruia i se cerea anularea autorizației de construcție se baza pe un paragraf al legii construcțiilor care spune că ”Anularea autorizațiile de construire sau desființare poate fi cerută, în condițiile legii, și de către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de stat în construcții”. ”Prin folosirea sintagmei de «poate fi», legiuitorul a stabilit doar o posibilitate și nu o obligație în sarcina prefectului”, se scuză Sitterli, în răspunsul trimis celor de la asociația Energia. Același prefect mai arată că nu are rost să mai încerce anularea autorizației de construcție deoarece ”lucrările construcției au avansat”.”Considerăm ca fiind neoportună promovarea de către Instituția prefectului a unei acțiuni în instanță pentru anularea acestei autorizații, neexistând motive care ar putea atrage nulitatea absolută a acestui act, iar pe de altă parte o astfel de acțiune ar antrena mari cheltuieli din bani publici pentru plata expertizelor și a celorlalte cheltuieli de judecată”, mai arată Sitterli în noiembrie 2012.

Cercetare în derulare

Reprezentanții asociației Energia se tem ca lipsa avizelor necesare la eliberarea autorizației de construcție să nu ducă la deficiențe ale viitoarei structuri sau să afecteze clădirile din apropiere, din moment ce expertizele topografice ”cuprind constatări neconforme cu realitatea”. În plângerea penală transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cei de la Asociația Energia mai arată că bănuiesc o listă mai lungă de nereguli. Acum câteva săptămâni, reprezentanții autorităților de anchetă au început primele cercetări.

Răspunsuri așteptate

Solicitat de Turnul Sfatului să își detalieze opțiunea de a nu acționa în vreun fel, prefectul Ovidiu Sitterli a refuzat să facă orice declarație verbală, cerând să îi fie trimisă o solicitare scrisă. Până la ora publicării acestui material, nici cei care dezvoltă ansamblul Mihai Viteazu Residence nu au răspuns solicitării scrise, trimisă la finele săptămânii trecute. Potrivit plăcuței de șantier, beneficiarii autorizației de construcție sunt Gheorghe Nemulescu (proprietarul firmei Nemo Investigo) și Florina Răducanu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

69 comentarii

ză führer

Acum 11 ani

sibiul = wc-ul tuturor; dacă primarul se cakä in el de sibiu, onestul de prefect sitterli de ce n-ar face-o ? mai aveti alogeni sa v-o dea si prin cavitatea bucala ?
Raspunde

un tantalau

Acum 11 ani

NU VA MAI CHINUITI ,ESTE VERDE ,SA DAT VOIE LA ORCE CONSTRUCTIE , IN ORCE CONDITIE ,CONCEPTIE , ARHITECTURI . BINEINTELES CU APROBAREA ,PRIMARIEI- A CONSILIULUI DE CONDUCERE , VOTAT IN SEDINTA SI DE CONSILIERI , PREFECTURA , SISTEMATIZARE , ARHITECTURA ,ETC. TOATA LUMEA ARUNCA PISICA DE LA UNUL ,LA ALTUL . jUSTIFICA CA AU NEVOIE DE CONSTRUCTI , CONSUM MATERIALE , DA DE LUCRU LA OAMENI SI IA PRIMARIA BANI DIN IMPOZITE , BENEFICI , ETC. ADICA DEZVOLTATORI STRATEGICI . TARA NIMANUI ,BANGLADES. ACUM PRIMARIA ESTE OBLIGATA SA PLATEASCA DIN BANI MEI URMATOARELE ; DRUMURI , ALEI ,MARCAJE ,PARCARI , MARIRE DEBIT , CANALIZARE , APA ,GAZE ,LUMINA , FIRE TEL. , INTERNET , MAGAZINE ,DISPENSAR , SCOALA , GRADINITA , PARCURI ,ETC ,.EU II DAU PRIMARULUI , PREFECTULUI , ARHITECTULUI SEF , GRATIS ,CITE UN APARTAMENT INBUNATATIT , LA ULTIMUL ETAJ , IN LOCUL UNDE SE VA INSTALA DEASUPRA , RELEELE DE TELEFONIE MOBILA . SUCCES.
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

pt 2: se vede ca habar nu ai cum stau lucrurile. Ti se potriveste numele. Hai sa te lamuresc: parcarile trebuie sa le faca beneficiarul (constructorul), utilitatile nu ai decat sa ti le tragi pana la proprietate, primaria nu are nici o obligatie. Si platesti si bani grei pe aia. Magazine? ma uimesti... nu ai aproape 100.000 mp de magazine la nici macar 1 km??
Raspunde

siby

Acum 11 ani

Ce aspect de bloc comunist are constructia acum la 23 de ani distanta de comunism. Chiar nu mai exista arhitecti cu viziune in tara asta sau lucreaza pentru straini sau pentru strainatate? totul e varza...
Raspunde

pt 3

Acum 11 ani

DOMNULE FUNCTIONAR . eu cetateanu nestitor , unde se parcheaza , cite cel putin o masina de fiecare apartament ? dar mate de curent ? dar terenul , ce intreprindere a fost ? a dat trei lei , la fel cum vrea la CIMPIA TURZI ? i-ai facut monument lui strungarul acela erou disperat .??????????????????????????????????????????
Raspunde

pt 5

Acum 11 ani

:))))))))
Raspunde

Postul Mare

Acum 11 ani

Achtung! Monstrul e pe teritoriul si in jurisdictia municipiului Selimbar (?),dar fapti e in prelungirea M. Vitezu. Ordinul Arhitectilor -filiala Sibiu -Valcea (o regiune in fapt) dormi in post? Sitterli, faci usl de rusine? Arata -te in cartier! Parlamentari, meditati la zona metropolitana. Deleanu, tema de jurnalism adevarat. Succes?
Raspunde

@ 1. ză führer

Acum 11 ani

blocul e in selimbar nu in sibiu, primarul din selimbar e oltean nu sas
Raspunde

9

Acum 11 ani

Cine face ramasag cu mine ca nu se retrage autorizatia. Mr Maricuta are acolo deja un etaj intreg..... sa nu credeti ca si domnii de la ISC n-ar avea macar o garsoniera.
Raspunde

callas

Acum 11 ani

deci s-a creat o situatie ilegala de care CINEVA profita, si nu putin. N-ar fi logic sa fie numit acel CINEVA si \"ajutoarele\" lui?
Raspunde

osteanul lui Mihai Viteazu

Acum 11 ani

cum vine careva sa faca o treaba buna, apar 100 sa-i dea in cap. Pai ce-i daca are 17 etaje ? Le scuipa seminte in cap celor cu 10 etaje ? Adica dar ar fi fost 10 etaje era ok ? Adica dupa ce ca nu suntem in stare sa zugravim ce a construit Ceausescu trebuie sa-l omoram si pe ala care vrea sa construiasca pe un camp. In loc sa fiti bucurosi ca mai are cineva curaj sa construiasca pe praful asta, imediat apar vre-o doua crizate sa faca scandal. Pai ce are sula cu prefectura ? Hop ....imediat e prefectul de vina. Cred ca se exagereaza foarte mult in acest articol. ....or fi interese si aici. Dar pentru gropile de pe Calea Poplacii tot prefectul e de vina ?
Raspunde

eu

Acum 11 ani

pentru vecinii care nu suporta blocurile inalte:ergeti dracu in Poplaca daca nu intelegeti termenul de urbanizare.In toate marile orase se creaza zone metropolitane si cartiere rezidentiale cu regim din ce in ce mai mare de inaltime...numai aici am vazut atata imbecilitate si minti inguste!
Raspunde

tot eu

Acum 11 ani

Incepe sa-mi fie pohui de Sibiu...Sunt tot mai scarbit de pensionarii Gica Contra!Ma gandesc sa plec definitiv de aici si credeti-ma ca nu sunt singurul.P.S.pt prostimea care o sa comenteze...nu sunt oltean...
Raspunde

je

Acum 11 ani

e ok sa se construiasca blocuri cat mai inalte, dar sa se respecte legea, si sa se obtina toate autorizatiile inainte..
Raspunde

maricuta

Acum 11 ani

autorizatia a fost obtinuta de la Primaria Selimbar. la Sibiu nu se cunoaste inca termenul de zona metropolitana asa cu este de exemplu la Brasov asa ca electricienii pot sa uite ca or sa mai vada soarele vreodata. in schimb pot sa-si construiasca o hidrocentrala pe valea sapunului.
Raspunde

eu

Acum 11 ani

de asta veti pierde capitala regionala!pentru ca la Brasov exista alta gandire!Ati fost sa vedeti cat de mult se extinde orasul cu blocuri inalte?Se dezvolta ansabluri rezidentiale si toata lumea incurajeaza asta.Aici daca se misca o bordura de la locul ei exista mereu cineva care sa zica de ce?Oameni prosti...
Raspunde

#

Acum 11 ani

Cand se muta Carrefour si Kaufland in Piata Rahovei cu legumele si fructele?
Raspunde

un sibian

Acum 11 ani

la Sibiu nu se cunoaste ideea de \"zona metropolitana\" intocmai din cauza primarilor comunelor invecinate Sibiului, inspecial Maricuta, de la Selimbar. La fel si cu primarii din Cristian, Sura Mare. Daca erau si ei mai intregi la minte intelegeau ideea unui plan de urbanism pentru o dezvoltare armonioasa a Sibiului si a comunelor adiacente. Dar bineinteles, aia inseamna ca si ei nu o sa aibe asa multa influenta asupra unui plan de urbanism in comunele pe care le administreaza. Rezultatul? vezi haosul urbanistic din Selimbar, zonele nou construite.
Raspunde

mai arhitectilor....

Acum 11 ani

ca vad ca toti va pricepeti la arhitectura si dezvoltare urbana...........Sibiul e atat de inghesuit incat trebuie sa construiasca asemenea monstruozitati??? Habar nu aveti de dezvoltare urbana! Populatia scade si voi construiti blocuri de 17 etaje! ca si cum nu exista destul teren pt a construi ansambluri rezidentiale gen \"bungalow\" sau in cel mai rau caz blocuri de maxim 4 etaje! In Romania cu mici exceptii (bucuresti, constanta) ar trebui contruit pe orizontala si nu pe verticala ca al Hong Kong desteptilor! In loc sa inversam nefastul trend introdus de comunisti, noi il accentuam! Mai vizitati si voi Europa si observati ce constructii sunt autorizate in orase mijlocii, asa cume ste si Sibiul! Praf de voi!
Raspunde

Postu \'Mare secundum

Acum 11 ani

Ex.de zona metropolitana Sibiu+Selimbar+Poplaca+Sura Mica+-Rasonari.Un plan urbanistic rational cu zone comerciale, industriale, rezidentiale (ferite de vant dominant, circulatie excesiva), loisir, etc. Consilierii sa reprezinte cartiere /zone, nu partide -vot uninominal!
Raspunde

unu\'

Acum 11 ani

Presupunind ca ISC a solicitat anularea autorizatiei,dilema din titlu e doar retorica!(A propose,stiti bancul cu trilema?)In alta ordine de idei,daca prefectul crede ca \'\'legea nu-l obliga\'\'inseamna ca nu cunoaste rolul prefecturilor \'\'in natura\'\' si poate ca ar trebui inlocuit(sau scolarizat in cazul in care se dovedeste\'\'recuperabil\'\').Pina la urma,iese soarele si pe strada lui Mitea(asta in cazul in care Ponta e \'\'maleabil\'\')!
Raspunde

Daniel Maricuta-primar Selimbar

Acum 11 ani

bai sclavilor ciocul mic !!! voi nu aveti alt drept decat sa ma votati pe mine !! sa nu va mai aud pliscul pana in 2016 la alegeri si atunci sa veniti incolonati la pomana electorala fara prea multa vorba !!
Raspunde

eu

Acum 11 ani

Parerea mea! Parol zic si sutin, ce dracu trebe 17 etaje ca doar nu suntem in Manhatan unde dai 10000 usd / mp de teren, in romania e teren berechet frate. eu nu as lasa sa construiasca numic peste 4 etaje. in tara.
Raspunde

valentin

Acum 11 ani

pai daca anuleaza autorizatia, trebuie sa dea si spaga inapoi ! batjocura pe fata: in conditiile in care in marile ansambluri de blocuri sunt 1.2-1.5 masini / apartament, ei fac 244 locuri la 479 apartamente .. si restul da-i dracu, sa parcheze pe Rahovei, ca maine-poimaine o face cu sens unic si p-asta, ca sa se faca pe banii Primariei locuri de parcare !
Raspunde

arhitect

Acum 11 ani

De ce nu s-a trasat bulevardul drept sa se vada muntii in fundal
Raspunde

@arhitect

Acum 11 ani

Daca bulevardul se trasa drept ajungea aproape de promenada mall...s-a trasat deviat ca sa fie paralel cu DN. Eu cred ca partea din Sibiu a strazii Mihai Viteazul a fost trasat stramb de comunisti pentru ca trebuia sa fie proiectat paralel cu Vasile Milea.
Raspunde

Anonim

Acum 11 ani

Lacomia este marele pacat al vremurilor de azi.
Raspunde

un prost

Acum 11 ani

pina va ginditi ,certati ,analizati ,etc.,ei dastepti i-si vad de treaba si se duc 17 etaje in jos , de ramine-ti si fara pinza freatica .
Raspunde

Oko

Acum 11 ani

Bah fratilor. Maricuta prin stim noi cine nu are un etaj, are doua. Si nu va mai kkati pe Sibiu. Vedeti acolo Selimbar ..mergeti la aia care il voteaza pe Maricuta ... Si urbanismul de rahat de la Selimbar. Stim noi cum se dau autorizatii de construire la Selimbar ... din birou ..si nu pe teren.
Raspunde

mica rectificare

Acum 10 ani

va trebui SI un transformator de alimentare curent SI o teava de gaze majorata SI o alta teava alimentare cu apa SI marire debit canalizare , epurare .
Raspunde

cetatean al judetului

Acum 10 ani

constructia sa inceput ilegalinsa sa nu credeti ca cineva v-a opri terminarea lucrari.a fost platit comisionul bani sa-au papat asta e riul nu se intoarce la izvor.simplu de inteles .factorii de decizie din sibiu ,selimbar ,judet,chear credeti ca-i intereseaza parerea cetatenilor?va asigur ca nu.ce conteaza si asta in toata romania:SPAGA SA INFLOREASCA ;COMISIONUL PRIVAT .strigati mai marilor URA URA URA:
Raspunde

Stan

Acum 10 ani

Afara Marincuta! Intoarcete de unde ai plecat regatene! Ti-ai batut joc de bietii oameni, asa sa te-ajute Dumnezeu! Numa\' bine!
Raspunde

Marincuta

Acum 10 ani

Pleaca tu Stane in piezda mati , asa sa te-ajute Dumnezeu! Numa\' bine si tie !
Raspunde

Stan

Acum 10 ani

Pentru regatanul 33: Sa-mi ajute Dumnezeu asa cum am ajutat pe altii, lui Marincuta sa-i ajute asa cum a facut rau altora! Si pentru tine regatene, termina cu injuraturile ca nu suntem in Oltenia! Daca asa ai invatat acolo cara-te de pe aici! Numa\' bine!
Raspunde

@Stan

Acum 10 ani

Ai un IP 82.240.1.111 de fraier. Doare ?
Raspunde

Stan

Acum 10 ani

OK. :-)
Raspunde

Scandal în jurul celui mai înalt bloc de locuințe:

Acum 10 ani

Scandal în jurul celui mai înalt bloc de locuințe: ilegal sau nu? 17 Martie 2013 21:56 | Anchete Traian Deleanu La cinci luni după primele sesizări depuse de vecinii ansamblului imobiliar Mihai Viteazu Residence – primul ansamblu cu 17 etaje din zona Sibiului -, Inspectoratul de stat în construcții a cerut Instituției Prefectului să demareze procedurile de anulare a autorizației de construire. Motivul: autorizația a fost emisă ilegal. Prefectul refuză aceste demersuri. Motivația: legea nu îl obligă, ci doar îi dă posibilitatea să anuleze o autorizație de construcție. Între timp și organele de anchetă au început cercetări. Lansat în vara lui 2011, Mihai Viteazu Residence promite construirea primului ansamblu imobiliar de mare înălțime din zona Sibiului: 17 etaje, peste parter. Potrivit autorizației de construcție emisă de Primăria Șelimbăr (localitate pe al cărei teritoriu se află proiectul), lucrările ar fi trebuit să se încheie în cursul acestei luni. La scurt timp după demararea lucrărilor, sibienii care locuiesc în blocurile din imediata apropiere (str. Rahovei, aproximativ vizavi de intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul) au început să sesizeze autoritățile: ansamblul de 18 niveluri peste sol este diferit de ceea ce se permite a se construi în zonă. Una în acte, alta în realitate Cei care au sesizat autoritățile sunt reprezentanții Asociației de proprietari ”Energia”, în care intră blocurile aflate ”dincoace de Valea Săpunului”, adică pe teritoriul municipiului Sibiu, și în imediata vecinătate a ansamblului Mihai Viteazu Residence. În mai anul trecut, Inspectoratul de Stat în Construcții Sibiu arată că, în urma controlului, a constatat o serie de nereguli. Printre care și faptul că blocul în formă de ”U” cu un regim de înălțime 2S+P+16E+17 retras, care urmează să adăpostească 479 de apartamente, are o formă diferită de cea din documentația de urbanism. Mai precis, cele două laturi ale amintitei forme de ”U” sunt orientate înspre Sibiu și nu înspre Șelimbăr. Numărul de locuri de parcare (244) nu acoperă necesarul ce trebuie asigurat (479). Totodată, cei de la ISC Sibiu mai constată că în autorizația de construire coeficientul de utilizare a terenului este de 6,51, față de 4,00, cât era aprobat prin PUZ. În plus, cei de la ISC Sibiu au constatat că autorizația de construcție a fost emisă fără o serie de studii și avize, cum ar fi un studiul de însorire sau avizele pentru securitatea la incendiu, protecția civilă și protecția sănătății populației. ISC Sibiu a dispus, sub semnătura inspectorului Sorin Șerbu (șeful instituției), ca aceste documente să fie obținute până la finele lunii iunie a anului trecut. Inspecția de la Brașov cere anularea autorizației Reprezentanții asociației Energia au susținut că sunt mai multe elemente de nelegalitate în documentația ansamblului care se ridica în vecinătate. Așa că s-au adresat superiorilor inspectorului Sorin Șerbu, adică Direcției Regionale în Construcții Centru, din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții. Direcția cu sediul la Brașov a trimis un răspuns în octombrie anul trecut. ”Ca urmare a controlului efectuat de inspectorii de specialitate (...) s-a constatat că Autorizația de construire nr. 107/24.06.2011 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 90/1991 republicată privind autorizarea lucrărilor de construcții, sens în care s-a solicitat Instituției Prefectului Județului Sibiu sub nr. DRC Centru 3617/8/04.10.2012 anularea acesteia, potrivit prevederilor legale în vigoare”, se arată în adresa trimisă asociației de proprietari Energia pe 11 octombrie 2012. Prefectul ”a scăldat-o” mai întâi Sesizările asociației de proprietari Energia au fost trimise și Instituției Prefectului Sibiu, imediat după controalele ISC Sibiu. În primele răspunsuri, prefectul Ovidiu Sitterli nu a manifestat interes. ”Problemele reclamate de dumneavoastră constituie obiectul dosarului 5864/85/2011 aflat pentru soluționare la Tribunalul Sibiu”, semnează prefectul, care arată că instanța trebuie să se pronunțe. În realitate, la data la care prefectul Sitterli semna acest răspuns (25 iunie 2012), dosarul la care făcea referire era închis de jumătate de an: asociația Energia renunțase la proces. ”Ne-a fost teamă de cheltuielile mari cu eventualele expertize, de onorariile pe care ar fi trebuit să le plătim”, explică Eva Serdiuc, administratorul asociației. Pe calea administrativă aleasă după renunțarea la proces, în adresele către prefect, cei din cadrul asociației au susținut că ”există mult mai multe motive de nelegalitate” decât cele semnalate de către inspecțiile în construcții. Prefectul ”nu vrea de tot” mai apoi ”Instituția noastră a fost sesizată de către Inspectoratul de stat în construcții doar la data de 04.10.2012”, răspunde Ovidiu Sitterli după ce și rezultatele controlului de la Brașov îi sunt trimise. Controlul în urma căruia i se cerea anularea autorizației de construcție se baza pe un paragraf al legii construcțiilor care spune că ”Anularea autorizațiile de construire sau desființare poate fi cerută, în condițiile legii, și de către prefect, inclusiv la sesizarea expresă a organelor de control ale Inspectoratului de stat în construcții”. ”Prin folosirea sintagmei de «poate fi», legiuitorul a stabilit doar o posibilitate și nu o obligație în sarcina prefectului”, se scuză Sitterli, în răspunsul trimis celor de la asociația Energia. Același prefect mai arată că nu are rost să mai încerce anularea autorizației de construcție deoarece ”lucrările construcției au avansat”.”Considerăm ca fiind neoportună promovarea de către Instituția prefectului a unei acțiuni în instanță pentru anularea acestei autorizații, neexistând motive care ar putea atrage nulitatea absolută a acestui act, iar pe de altă parte o astfel de acțiune ar antrena mari cheltuieli din bani publici pentru plata expertizelor și a celorlalte cheltuieli de judecată”, mai arată Sitterli în noiembrie 2012. Cercetare în derulare Reprezentanții asociației Energia se tem ca lipsa avizelor necesare la eliberarea autorizației de construcție să nu ducă la deficiențe ale viitoarei structuri sau să afecteze clădirile din apropiere, din moment ce expertizele topografice ”cuprind constatări neconforme cu realitatea”. În plângerea penală transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cei de la Asociația Energia mai arată că bănuiesc o listă mai lungă de nereguli. Acum câteva săptămâni, reprezentanții autorităților de anchetă au început primele cercetări. Răspunsuri așteptate Solicitat de Turnul Sfatului să își detalieze opțiunea de a nu acționa în vreun fel, prefectul Ovidiu Sitterli a refuzat să facă orice declarație verbală, cerând să îi fie trimisă o solicitare scrisă. Până la ora publicării acestui material, nici cei care dezvoltă ansamblul Mihai Viteazu Residence nu au răspuns solicitării scrise, trimisă la finele săptămânii trecute. Potrivit plăcuței de șantier, beneficiarii autorizației de construcție sunt Gheorghe Nemulescu (proprietarul firmei Nemo Investigo) și Florina Răducanu. vizualizari: 3093 COMENTARII (36) 1. ză führer (IP 192.95.47.70) sibiul = wc-ul tuturor; dacă primarul se cakä in el de sibiu, onestul de prefect sitterli de ce n-ar face-o ? mai aveti alogeni sa v-o dea si prin cavitatea bucala ? (22:42:39) 2. un tantalau (IP 109.100.133.241) NU VA MAI CHINUITI ,ESTE VERDE ,SA DAT VOIE LA ORCE CONSTRUCTIE , IN ORCE CONDITIE ,CONCEPTIE , ARHITECTURI . BINEINTELES CU APROBAREA ,PRIMARIEI- A CONSILIULUI DE CONDUCERE , VOTAT IN SEDINTA SI DE CONSILIERI , PREFECTURA , SISTEMATIZARE , ARHITECTURA ,ETC. TOATA LUMEA ARUNCA PISICA DE LA UNUL ,LA ALTUL . jUSTIFICA CA AU NEVOIE DE CONSTRUCTI , CONSUM MATERIALE , DA DE LUCRU LA OAMENI SI IA PRIMARIA BANI DIN IMPOZITE , BENEFICI , ETC. ADICA DEZVOLTATORI STRATEGICI . TARA NIMANUI ,BANGLADES. ACUM PRIMARIA ESTE OBLIGATA SA PLATEASCA DIN BANI MEI URMATOARELE ; DRUMURI , ALEI ,MARCAJE ,PARCARI , MARIRE DEBIT , CANALIZARE , APA ,GAZE ,LUMINA , FIRE TEL. , INTERNET , MAGAZINE ,DISPENSAR , SCOALA , GRADINITA , PARCURI ,ETC ,.EU II DAU PRIMARULUI , PREFECTULUI , ARHITECTULUI SEF , GRATIS ,CITE UN APARTAMENT INBUNATATIT , LA ULTIMUL ETAJ , IN LOCUL UNDE SE VA INSTALA DEASUPRA , RELEELE DE TELEFONIE MOBILA . SUCCES. (22:44:35) 3. un sibian (IP 94.52.11.103) pt 2: se vede ca habar nu ai cum stau lucrurile. Ti se potriveste numele. Hai sa te lamuresc: parcarile trebuie sa le faca beneficiarul (constructorul), utilitatile nu ai decat sa ti le tragi pana la proprietate, primaria nu are nici o obligatie. Si platesti si bani grei pe aia. Magazine? ma uimesti... nu ai aproape 100.000 mp de magazine la nici macar 1 km?? (23:29:57) 4. siby (IP 109.193.188.216) Ce aspect de bloc comunist are constructia acum la 23 de ani distanta de comunism. Chiar nu mai exista arhitecti cu viziune in tara asta sau lucreaza pentru straini sau pentru strainatate? totul e varza... (23:38:33) 5. pt 3 (IP 109.100.133.241) DOMNULE FUNCTIONAR . eu cetateanu nestitor , unde se parcheaza , cite cel putin o masina de fiecare apartament ? dar mate de curent ? dar terenul , ce intreprindere a fost ? a dat trei lei , la fel cum vrea la CIMPIA TURZI ? i-ai facut monument lui strungarul acela erou disperat .?????????????????????????????????????????? (23:39:13) 6. pt 5 (IP 86.122.249.75) :)))))))) (01:16:56) 7. Postul Mare (IP 109.166.134.248) Achtung! Monstrul e pe teritoriul si in jurisdictia municipiului Selimbar (?),dar fapti e in prelungirea M. Vitezu. Ordinul Arhitectilor -filiala Sibiu -Valcea (o regiune in fapt) dormi in post? Sitterli, faci usl de rusine? Arata -te in cartier! Parlamentari, meditati la zona metropolitana. Deleanu, tema de jurnalism adevarat. Succes? (07:08:27) 8. @ 1. ză führer (IP 5.15.71.30) blocul e in selimbar nu in sibiu, primarul din selimbar e oltean nu sas (08:18:33) 9. 9 (IP 109.166.154.114) Cine face ramasag cu mine ca nu se retrage autorizatia. Mr Maricuta are acolo deja un etaj intreg..... sa nu credeti ca si domnii de la ISC n-ar avea macar o garsoniera. (08:38:22) 10. callas (IP 62.156.3.248) deci s-a creat o situatie ilegala de care CINEVA profita, si nu putin. N-ar fi logic sa fie numit acel CINEVA si \"ajutoarele\" lui? (08:38:47) 11. osteanul lui Mihai Viteazu (IP 188.27.232.191) cum vine careva sa faca o treaba buna, apar 100 sa-i dea in cap. Pai ce-i daca are 17 etaje ? Le scuipa seminte in cap celor cu 10 etaje ? Adica dar ar fi fost 10 etaje era ok ? Adica dupa ce ca nu suntem in stare sa zugravim ce a construit Ceausescu trebuie sa-l omoram si pe ala care vrea sa construiasca pe un camp. In loc sa fiti bucurosi ca mai are cineva curaj sa construiasca pe praful asta, imediat apar vre-o doua crizate sa faca scandal. Pai ce are sula cu prefectura ? Hop ....imediat e prefectul de vina. Cred ca se exagereaza foarte mult in acest articol. ....or fi interese si aici. Dar pentru gropile de pe Calea Poplacii tot prefectul e de vina ? (10:02:13) 12. eu (IP 81.196.172.9) pentru vecinii care nu suporta blocurile inalte:ergeti dracu in Poplaca daca nu intelegeti termenul de urbanizare.In toate marile orase se creaza zone metropolitane si cartiere rezidentiale cu regim din ce in ce mai mare de inaltime...numai aici am vazut atata imbecilitate si minti inguste! (10:05:30) 13. tot eu (IP 81.196.172.9) Incepe sa-mi fie pohui de Sibiu...Sunt tot mai scarbit de pensionarii Gica Contra!Ma gandesc sa plec definitiv de aici si credeti-ma ca nu sunt singurul.P.S.pt prostimea care o sa comenteze...nu sunt oltean... (10:11:32) 14. je (IP 82.208.156.130) e ok sa se construiasca blocuri cat mai inalte, dar sa se respecte legea, si sa se obtina toate autorizatiile inainte.. (10:26:16) 15. maricuta (IP 65.49.14.71) autorizatia a fost obtinuta de la Primaria Selimbar. la Sibiu nu se cunoaste inca termenul de zona metropolitana asa cu este de exemplu la Brasov asa ca electricienii pot sa uite ca or sa mai vada soarele vreodata. in schimb pot sa-si construiasca o hidrocentrala pe valea sapunului. (11:29:23) 16. eu (IP 81.196.172.9) de asta veti pierde capitala regionala!pentru ca la Brasov exista alta gandire!Ati fost sa vedeti cat de mult se extinde orasul cu blocuri inalte?Se dezvolta ansabluri rezidentiale si toata lumea incurajeaza asta.Aici daca se misca o bordura de la locul ei exista mereu cineva care sa zica de ce?Oameni prosti... (12:11:23) 17. # (IP 5.15.85.106) Cand se muta Carrefour si Kaufland in Piata Rahovei cu legumele si fructele? (12:19:10) 18. un sibian (IP 69.41.60.51) la Sibiu nu se cunoaste ideea de \"zona metropolitana\" intocmai din cauza primarilor comunelor invecinate Sibiului, inspecial Maricuta, de la Selimbar. La fel si cu primarii din Cristian, Sura Mare. Daca erau si ei mai intregi la minte intelegeau ideea unui plan de urbanism pentru o dezvoltare armonioasa a Sibiului si a comunelor adiacente. Dar bineinteles, aia inseamna ca si ei nu o sa aibe asa multa influenta asupra unui plan de urbanism in comunele pe care le administreaza. Rezultatul? vezi haosul urbanistic din Selimbar, zonele nou construite. (12:57:50) 19. mai arhitectilor.... (IP 84.148.197.181) ca vad ca toti va pricepeti la arhitectura si dezvoltare urbana...........Sibiul e atat de inghesuit incat trebuie sa construiasca asemenea monstruozitati??? Habar nu aveti de dezvoltare urbana! Populatia scade si voi construiti blocuri de 17 etaje! ca si cum nu exista destul teren pt a construi ansambluri rezidentiale gen \"bungalow\" sau in cel mai rau caz blocuri de maxim 4 etaje! In Romania cu mici exceptii (bucuresti, constanta) ar trebui contruit pe orizontala si nu pe verticala ca al Hong Kong desteptilor! In loc sa inversam nefastul trend introdus de comunisti, noi il accentuam! Mai vizitati si voi Europa si observati ce constructii sunt autorizate in orase mijlocii, asa cume ste si Sibiul! Praf de voi! (13:45:35) 20. Postu \'Mare secundum (IP 109.166.134.248) Ex.de zona metropolitana Sibiu+Selimbar+Poplaca+Sura Mica+-Rasonari.Un plan urbanistic rational cu zone comerciale, industriale, rezidentiale (ferite de vant dominant, circulatie excesiva), loisir, etc. Consilierii sa reprezinte cartiere /zone, nu partide -vot uninominal! (14:29:06) 21. unu\' (IP 109.100.46.56) Presupunind ca ISC a solicitat anularea autorizatiei,dilema din titlu e doar retorica!(A propose,stiti bancul cu trilema?)In alta ordine de idei,daca prefectul crede ca \'\'legea nu-l obliga\'\'inseamna ca nu cunoaste rolul prefecturilor \'\'in natura\'\' si poate ca ar trebui inlocuit(sau scolarizat in cazul in care se dovedeste\'\'recuperabil\'\').Pina la urma,iese soarele si pe strada lui Mitea(asta in cazul in care Ponta e \'\'maleabil\'\')! (15:02:06) 22. Daniel Maricuta-primar Selimbar (IP 178.138.99.228) bai sclavilor ciocul mic !!! voi nu aveti alt drept decat sa ma votati pe mine !! sa nu va mai aud pliscul pana in 2016 la alegeri si atunci sa veniti incolonati la pomana electorala fara prea multa vorba !! (15:16:00) 23. eu (IP 94.52.72.80) Parerea mea! Parol zic si sutin, ce dracu trebe 17 etaje ca doar nu suntem in Manhatan unde dai 10000 usd / mp de teren, in romania e teren berechet frate. eu nu as lasa sa construiasca numic peste 4 etaje. in tara. (19:06:36) 24. valentin (IP 92.82.79.253) pai daca anuleaza autorizatia, trebuie sa dea si spaga inapoi ! batjocura pe fata: in conditiile in care in marile ansambluri de blocuri sunt 1.2-1.5 masini / apartament, ei fac 244 locuri la 479 apartamente .. si restul da-i dracu, sa parcheze pe Rahovei, ca maine-poimaine o face cu sens unic si p-asta, ca sa se faca pe banii Primariei locuri de parcare ! (20:44:10) 25. arhitect (IP 109.166.143.146) De ce nu s-a trasat bulevardul drept sa se vada muntii in fundal (20:50:54) 26. @arhitect (IP 5.15.83.165) Daca bulevardul se trasa drept ajungea aproape de promenada mall...s-a trasat deviat ca sa fie paralel cu DN. Eu cred ca partea din Sibiu a strazii Mihai Viteazul a fost trasat stramb de comunisti pentru ca trebuia sa fie proiectat paralel cu Vasile Milea. (22:24:58) 27. Anonim (IP 94.52.10.208) Lacomia este marele pacat al vremurilor de azi. (17:33:29) 28. un prost (IP 109.100.133.241) pina va ginditi ,certati ,analizati ,etc.,ei dastepti i-si vad de treaba si se duc 17 etaje in jos , de ramine-ti si fara pinza freatica . (22:43:35) 29. Oko (IP 5.15.94.21) Bah fratilor. Maricuta prin stim noi cine nu are un etaj, are doua. Si nu va mai kkati pe Sibiu. Vedeti acolo Selimbar ..mergeti la aia care il voteaza pe Maricuta ... Si urbanismul de rahat de la Selimbar. Stim noi cum se dau autorizatii de construire la Selimbar ... din birou ..si nu pe teren. (15:08:01) 30. mica rectificare (IP 109.100.133.241) va trebui SI un transformator de alimentare curent SI o teava de gaze majorata SI o alta teava alimentare cu apa SI marire debit canalizare , epurare . (00:00:31) 31. cetatean al judetului (IP 93.222.148.97) constructia sa inceput ilegalinsa sa nu credeti ca cineva v-a opri terminarea lucrari.a fost platit comisionul bani sa-au papat asta e riul nu se intoarce la izvor.simplu de inteles .factorii de decizie din sibiu ,selimbar ,judet,chear credeti ca-i intereseaza parerea cetatenilor?va asigur ca nu.ce conteaza si asta in toata romania:SPAGA SA INFLOREASCA ;COMISIONUL PRIVAT .strigati mai marilor URA URA URA: (01:26:19) 32. Stan (IP 82.240.1.111) Afara Marincuta! Intoarcete de unde ai plecat regatene! Ti-ai batut joc de bietii oameni, asa sa te-ajute Dumnezeu! Numa\' bine! (23:48:54) 33. Marincuta (IP 37.46.194.6) Pleaca tu Stane in piezda mati , asa sa te-ajute Dumnezeu! Numa\' bine si tie ! (00:32:53) 34. Stan (IP 82.240.1.111) Pentru regatanul 33: Sa-mi ajute Dumnezeu asa cum am ajutat pe altii, lui Marincuta sa-i ajute asa cum a facut rau altora! Si pentru tine regatene, termina cu injuraturile ca nu suntem in Oltenia! Daca asa ai invatat acolo cara-te de pe aici! Numa\' bine! (17:08:35) 35. @Stan (IP 173.254.216.69) Ai un IP 82.240.1.111 de fraier. Doare ? (17:14:00) 36. Stan (IP 82.240.1.111) OK. :-) (21:35:51
Raspunde

Cititescu

Acum 10 ani

D-le Traian Deleanu, am doua nelamuriri: 1. Cu ce-i deranjaza efectiv pe cei de peste Valea Sapunului blocul in cauza? 2. Ale cui interese sunt afectate de construirea blocului? Nu cred ca doar autorizatiile sunt cauza acestor reclamatii si comentarii (multe mitocanesti!).
Raspunde

cetatean simplu

Acum 10 ani

numai la noi la romani vezi atata ura si invidie cand cineva doreste sa faca ceva. d-asta merg lucrurile asa bine in tara asta, ca ne mancam unii pe altii! noi nu suntem un popor, suntem o adunatura din cele mai josnice natii, predominata din ce in ce mai mult de tigani. lasa-ti oamenii cu coloana vertebrala sa faca ce si-au propus, nu mai puneti bete-n roate. Lasati-i sa faca ceva, in Romania asta mizera, si asa sunt putini oameni, corecti si cinstiti, in zilele noastre! acordati-le ajutor si sutinere morala sa faca ceva grandios pentru noi. trebuie sa incurajam corectitudinea, nu sarlatonia...
Raspunde

40

Acum 10 ani

Gunoaielor deromani nenorociti...
Raspunde

am vazut

Acum 10 ani

sa facut un bloc de 120 apartamente , sa vindut circa 50 cu 120-200.000 euro ,iar celelante nu . Sa aranjat cu primaria sa cumpere restul pentru asistati sociali , apartamente de 120-200 metri patrati si piscina si locuri de parcare ,separat cu 10.000 euro fiecare , cumparate de primarie de la firma costructoare . Au venit asistati plateau 70-80 lei cu puradei[romi] . Dupa care au inceput sa nu mai plateasca nici apa , curent ,incalzire . Cetateni au platit pina au inebunit, dupa care sa incetat totul . Uni au inebunit alti au ramas datori o viata , restul care mai sint , i-si zmulge parul din cap .totul a costat pina acum primaria 6.500.000 milioane euro , pe bani nostri ,alegatori si prosti . APLICATI ACEASI FORMULA PESTE TOT .
Raspunde

biznis ca la turci...

Acum 10 ani

un bloc atat de mare are efecte asupra imprejurimilor... daca nici macar regula de un loc de parcare la un apartament nu este respectata, atunci va dati seama ce va fi in zona cu masinile lasate pe trotuare si in locurile altora. Eu as opri ridicarea cladirii la numarul de partamente pentru care constructorul poate oferi parcare si conditii decente care sa nu fie suportate de vecinii din zona. Nu e invidie si ii inteleg pe cei care se opun constructiilor facute doar pentru profit si care ne inghesuie pe toti chiar cu incalcarea regulilor prevazute de lege. Construieste domnule investitor dar respecta-i si pe ceilalti... Oare se poate si in Romania? Dar la Selimbar?
Raspunde

eu

Acum 10 ani

ce se mai aude cu ansamblul acesta? e teapa sau nu?
Raspunde

punct

Acum 10 ani

***www.eurotv.ro/teapa-imobiliara-din-sibiu-anchetata-de-parchetul-de-pe-langa-tribunalul-sibiu-dupa-ce-dna-a-pierdut-competentele-nemulescu-are-interdictia-de-a-parai-tara/
Raspunde

In cunostinta de cauza ,

Acum 9 ani

Am citit toate articolele si cu stupoare constat ca majoritatea sunteti neinformati ,dezinformati sau pur si simplu amatori de dispute puerile, situatia acestui proiect a fost transata si in instanta de judecata unde D-l Nemulescu a avut castig de cauza bazat pe documente nu pe vorbe , institutiile statului s-au autosesizat si a luat la ,,purecat ,, acest subiect iar concluzia finala exprimata in raport arata ca totul este in regula dovada fiind ca blocul se afla aproape de finalizare .Au fost respectate toate avizele si promisiunile fata de cumparatori ,iar bransarea la gaz,apa,curent ,canal au fost realizate in 2013 cu toate avizele aferente platite la zi . Recomand celor interesati si nelamuriti sa va adresati organelor competente sau dupa caz direct la fata locului . Un aspect sa retina toata lumea interesata , daca se constatau nereguli la acest bloc constructia era deja blocata din faza incipienta .
Raspunde

@8

Acum 9 ani

Ai dreptate. Blocul e in selimbar. Iar sibienii de invidie si ciuda ca selimbarul o sa aiba cel mai mare bloc din judet saboteaza proiectu. Oricum in curand selimbarul o sa depaseasca orasul de c....t care se chiama sibiu
Raspunde

@8

Acum 9 ani

Toti fraierii si cocalarii din judet s-au adunat in sibiu
Raspunde

Turnu Sfatului pentru cititori !

Acum 9 ani

Mihai Viteazu , ESTE UN PROIECT FRUMOS SI IN VARA ACEASTA SE VA FINALIZA , TOATE UTILITATILE SUNT BRANSATE ( gaz ,apa ,canal ,curent ) TOATE AVIZELE SI TAXELE SUNT LA ZI , TOATE CONTRACTELE AU FOST ONORATE IN TERMENUL STABILIT , MULTE FAMILII SUNT DEJA MUTATE IN BLOC . Totul este perfect dar pentru invidiosi si concurenta reprezinta un nod in gat si au uzat de minciuna si rautate scriind neadevaruri pentru a descuraja potentiali cumparatori !
Raspunde

Vasi

Acum 9 ani

Locuiesc deja in acest bloc! Sunt foarte multumit de calitatea constructiei! Raportul calitate pret e foarte bun, recomand cu incredere!
Raspunde

Aurora Sibiu

Acum 9 ani

Buna seara, Suntem o familie tanara cu cun bebe nascut de Mos Nicolae si inecepand de saptamana trecuta fericitii posesori ai unui apatament de 3 camere in cel mai inalt bloc din sibiu!! Abia asteptam sa ne mutam in casuta noastra si sa ne cunoastem vecinii!! Multumim dle Nemulescu pentru profesionalismul de care ati dat dovada dar si pt discount si succes in viitor! Multa sanatate tuturor!!
Raspunde

bombo

Acum 9 ani

Aurora, mi se pare mie sau ti se itesc cooaiele pe sub fusta?
Raspunde

Aurora Sibiu

Acum 9 ani

buey bombo, ia meri tu in pưIa mea !
Raspunde

Sibian

Acum 9 ani

Bai frate ... Cred ca cineva e platit sa scrie comentarii urate despre acest complex de apartamente. Incredibil asa ceva. Omul vrea sa isi spuna parerea si uite ce pateste... Aurora multumim pentru informatii. O sa merg si eu sa vad apartamentele din cel mai inalt bloc din sibiu. Deocamdata stau in apartament cu 2 camere dar ma tenteaza unul cu 3 camere in acest bloc. Speculantii sa nu mai scrie cuvinte obscene ca nu suntem toti prosti !!! si ne dam seama care este intentia voastra!
Raspunde

Sibian

Acum 9 ani

Acum am observat: Sa intelegem dupa IP ca Aurora care vorbeste obscen e alta persoana decat prima care a dat feedback.... Interesant .... Cineva vrea sa ne inoculeze anumite neadevaruri despre acest bloc. Oare este concurenta???? Nu se sesizeaza oare nimeni sa cenzureze asa atitudine?????
Raspunde

sergiu

Acum 9 ani

Dragii vecini !!!!!!!!! care aveti apartament sau garsoniera in acest bloc astept telefone de la voi pe numarul de telefon 0747632663 sa va intreb ceva ,Va multumesc!
Raspunde

gioni

Acum 9 ani

mai bine in acest bloc decit in alea unde am vrut sa cumpar initial si mi au tras teapa adica blocurile lu scutea la kaufland
Raspunde

Razvan

Acum 9 ani

....am citit si am gandit....de ce atata ura ??? si de ce atata lupta pentru interese ? sincer se pare ca este ok acest complex doresc sa cumpar 2 appartamente la etaj 14 , dreapta si stanga cele de la 21500 Euro + 1 loc pe lista la garaj sau daca este prea mare pretul las la liber in fata blocului :P asta este alegerea mea nu ma obliga/impiedica nimeni
Raspunde

selimbarean

Acum 9 ani

Pentru cultura voastra , Maricuta e moldovean...informeaza -te bine inainte sa spui o prostie.
Raspunde

Anonim

Acum 8 ani

Oameni buni,va informez in cunostinta de cauza,locuiesc in blocul asta si tot ce va spun e adevarat. Acest bloc il ridica un etnic rom,dl.Ghita Sote (asa îsi zice el dar acesta e al 3-lea sau al 4-lea nume schimbat.Principalul finantator e dl Haiduc Sorin patron la malidcom care aduce fier,beton,piatra si ce mai trebuie pe aici in schimbul celor mai bune apartamente ,firmele care lucreaza primesc apartamente contra serviciilor făcute sau cate-un picior în fund.Nu are blocul etaje cate firme s-au perindat pe aici,asa ca Ghita(care a pus-o la înaintare pe concubina lui,răducanu florina drept beneficiar ca sa mascheze identitatea lui),când pacaleste pe cate un om de bună credintă de plăteste vreun avans,dă fuga la barbut si pierde toti banii.Si masina care era a concubinei lui a dat-o secretarei in schimbul salariului pe câteva luni,in prezent el neavând nici masina.Daca va hotărâri sa dati un avans,va duce la marginean,notarul puscarias care intocmeste un antecontract 100% in defavoarea clientului asa ca atunci cand trebuie sa dati ultima rată si sa primiti apartamentul va treziti ori ca banca nu va da bani(in caz ca solicitati credit)pt ca imobilul nu are acte in regula si dati din colt in colt ca riscati sa pierdeti avansul(care este cel putin jumatate din valoarea apartamentului ca asa vrea dl Ghita sote),ori ca va da apartamentul fără utilitati pt ca dl notar puscarias stie cum sa se joace cu cuvintele si nu mai aveti ce face la contract daca nu ati căscat ochii la antecontract.Nu mai vb despre întârzieri de cel putin un an in predarea apartamentului.Ar mai fi multe de spus,celor care doresc le dau detalii in privat.
Raspunde

arhitect

Acum 8 ani

Care e problema ca este inalt, de ce in Sibiu nu e voie ca sa se construiasca pe inaltime decit numai la bucale sau Constanta? . Daca erati in Sanghai tot asa comentati? Care e treaba cu iasovul de vin ca sa ne dicteze inaltimea si oprirea constructiilor? Plecati acasa la voi ba hirciohilor, veniti ca sa ne dictati pe banii nostri, dictatorilor. Deconcentratele inapoi. Ginditi si ansambluri de zgirie nori din otel si sticla cu o arhitectura frumoasa, bulevarde largi cu vedere spre virfurile muntilor, ginditi sa integrati si natura in aspectul vizual al bulevardelor. Si mai am o intrebare, de ce sunt atit de scumpe avizele astea, care e problema de costa atit o hirtie si o stampila, cine gindeste preturile astea aberante ptr. nimic. Ba veniti cu picioarele pe pamint ca sunteti dusi rau si raportati-va la puterea de cumparare a romanului. O tara anacronica. Va doare tare inaltimea constructiilor in Sibiu, circotasi frustrati.Plecati acasa si nu mai tot faceti atita zavistie in orasul asta, frustratilor.
Raspunde

difuzor

Acum 8 ani

SE AUDE, sau ascundeti ideile bune ptr. alti copy paste
Raspunde

@arhitect

Acum 8 ani

Nu cumva sunteti Ghita Sote? Ca după limbaj si gramatica afisata păreti a fi mai degraba barbutar decât arhitect
Raspunde

@Turnul sfatului catre cititori

Acum 8 ani

Rog publicatia Turnul Sfatului sau autorul articolului sa se sesizeze in privinta comentariului care da de înteles ca publicatia face reclamă unui proiect fără autorizație
Raspunde

@arhitect(?!)

Acum 8 ani

Nu crezi că ai o problemă??? Toată lumea critică monstruozitatea de clădire din parcarea unui supermarket, numai tu, oligofren, înjuri ca un nesimțit și jignești oe toată lumea. O fi toată țara asta anacronică, și doar tu iluminatule, le vezi pe toate în nuanțe idilice. \'rai al naibii cu deconcentratele tale. Te)au dat afară dintr-un post călduț, și ai rămas cu reziliență maximă de atunci. Nu-ți mai revii și vomiți fiere putredă peste tot. Du-te și te caută că oatologia ta e deja clară. Sau urcă-te pe porcăria aia de construcție și promit că nu intervine nimeni!!! Cădere ușoară!!!
Raspunde

CITITI CU ATENTIE !

Acum 8 ani

IN PRIMUL RAND ,CAND DORESC SA CUNOSC ADEVARUL MA DEPLASEZ LA FATA LOCULUI SI VAD CUM STA TREABA ,SAU INTREB PERSOANE AUTORIZATE INCAT SA NU FIU VICTIMA MANIPULARILOR POSTATE DE ,GURA CASCA ,INVIDIOSI CARE NU AU REUSIT NIMIC IN VIATA ,SAU CONCURENTA ,,,,,ETC ! Toate constructiile sunt cu documentatia in regula ,aspect stabilit de organele abilitate ,ca una este mai inalta sau mai mica a fost alegerea dezvoltatorului pentru care a primit si autorizatia de constructie . Cumparatorul are in acest fel o paleta mai larga pentru as alege ceace ii place si inca la preturi destul de mici in comparatie cu alte orase . Referitor la credibilitatea unui apartament , fiecare alege ce doreste ,, apartamente intabulate unde riscul este zero ,sau apartamente in faza de constructie unde credibilitatea / riscul poate fi dat de istoricul dezvoltatorului ,unde este cazul . CUMPARATI APARTAMENTE INTABULATE SI ALEGETI NOTARUL CARE CONSIDERATI CA VA ASIGURA SIGURANTA MAXIMA SI IN ACEST FEL O SA FITI LINISTITI ,dar fiecare este stapan pe banii si deciziile lui .Am remarcat ca sunteti foarte usor manipulati de persoane nesincere ,iar apetitul nostru ca Romani inclina spre conflict ,din pacate ! Imi doresc sa traiesc intr-o normalitate la nivel national ,iar ranchiuna ,minciuna ,mizeria ce ne inconjoara sa fie la trecut . Mult succes !
Raspunde

coadadedraq

Acum 8 ani

Este adevarat ca acest bloc are deja o inclinatie de cca 30cm la varf catre hipermaket Lidl ? Un prieten de-al meu a facut niste masuratori cu telemetru laser si mi-a zis ca aceasta inclinatie creste constant :(
Raspunde

Sandu

Acum 7 ani

PRIETENUL TAU ERA BEAT ,FRĂȚICĂ IAR TU AR FI BINE SA-ți FACI UN CONTROL LA CAP . SPUNE PE FATA CINE ESTI SI CE INTERES AI DE MINȚI CU NERUȘINARE .
Raspunde

coadadedraq

Acum 7 ani

Beat poate ai fost tu cand ai cumparat acolo :)) Sunt curios cati au muscat-o la fel ca tine :))
Raspunde

oli

Acum 6 ani

Mafia din selimbar. Sibiu există în continuare prin ,,moștenitor,, Marius Grecu ,în selimbar se construiește fără autorizație, nu se respecta nimic e un clan care trebuie distrus
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus