Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Alegeri in PDL: Ariton vs. Andreea Paul

Consiliul Național de Coordonare al PDL va alege sâmbătă noua structură de conducere a partidului, după ce în 23 martie, Vasile Blaga a câștigat funcția de președinte. Parlamentarii sibieni Raluca Turcan și Ion Ariton vor participa în alegerile de la sfârșitul săptămânii. Ariton candidează pentru funcția de prim-vicepreședinte, și dacă va obține majoritatea voturilor va avea în subordine domeniul mediul de afaceri și economia. Susținător în campanie al Elenei Udrea, Ariton va intra în competiție directă cu Andreea Paul, cea care a fost alături de Vasile Blaga. ”Mi-am depus candidatura după experiența acumulată până acum. În plus, cred că pot aduce un plus partidului și trebuie să-i mulțumesc pentru ascensiunea pe care am avut-o, am fost consilier local, consileir județean, prefect, ministru, senator, acum”, a declarat Ion Ariton.

Raluca Turcan candidează pentru funcția de vicepreședinte și pentru șefia departamentului pentru învățământ din cadrul PDL.  Cipria Rogojin, ginerele senatorului Ion Ariton, va candida și el pentru o poziție în acest departament, pentru postul de secretar. 
Pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte s-au înscris şase candidaţi, aceştia fiind Liviu Negoiţă, Anca Boagiu, Teodor Paleologu, Dorin Florea, Andreea Paul şi Ion Ariton. 619 delegaţi vor alege la CNC al PDL de sâmbătă Biroul Permanent Naţional, pentru cele peste 50 de funcţii de conducere s-au înscris peste 120 de candidaţi. Pentru cele 16 funcţii de vicepreşedinte s-au înscris 29 de candidaţi, între aceştia fiind Raluca Turcan, Sulfina Barbu, Roberta Anastase, Cezar Preda, Ioan Oltean, Lucian Bode, Mircea Hava, Alin Popoviciu, Florin Popescu, Marian Jean Marinescu.
Pentru vicepreşedinte s-au înscris şi Alin Tişe, Vasile Gherasim, Gheorghe Tinel, Alexandru Nazare, Petru Luhan, Romeo Raicu, Radu F. Alexandru, Ioan Bălan, Gheorghe Udrişte.
Pentru 16 funcţii de secretari executivi s-au înscris 39 de candidaţi între care Eugen Tomac, Alexandru Ciocîlteu, Traian Igaş, Mircea Toader, Petru Călian, Cristian Poteraş, Valeria Schelean, George Scripcaru, Gigi Chiru.
Pentru două funcţii de secretar general executiv s-au înscris cinci candidaţi: Costică Canacheu, Clement Negruţ, Bogdan Cantaragiu, Sorin Muntean, Marian Zlotea. Gheorghe Flutur este singurul candidat pentru funcţia de secretar general al PDL. 
CNC va alege sâmbătă şi membrii Comisiei de integritate, litigii, statut, unde pe opt locuri candidează 30 de democrat-liberali, şi membrii Comisiei de revizie şi control unde pe şase locuri sunt înscrişi 12 candidaţi, informează Mediafax. 
Potrivit noilor prevederi ale Statutului stabilite la Convenţia Naţională din 23 martie, PDL va avea 16 vicepreşedinţi responsabili cu următoarele departamente: pentru strategii, relaţii politice şi internaţionale, de imagine, comunicare, mass-media, pentru politici economice, mediul de afaceri, fonduri europene, pentru politici sociale, sindicate, patronate, ONG, pentru politici privind administraţia publică, justiţie, siguranţă naţională, ordine puiblică, pentru politici în agricultură, pentru politici în edcaţie, cercetare, cultură, minorităţi şi pentru sănătate. Dintre aceşti 16 vicepreşedinţi, 8 vor fi vicepreşedinţi regionali responsabili cu regiunile de dezvoltare. Vor fi 16 secretari executivi, dintre care 8 sunt responsabili pe domenii, iar alţi 8 vor fi responsabili pentru regiunile de dezvoltare.
Cei 4 prim-vicepreşedinţi ai partidului vor fi pe domeniile următoare: strategii politice, comunicare, mediul de afaceri şi societate civilă şi, respectiv, politici publice. Ei vor fi aleşi pe fiecare domeniu dintre candidaţii care au întrunit cel mai mare număr de voturi.
Secretarul general al partidului va coordona activitatea de organizare, a organizaţiilor judeţene, a secretarilor generali adjuncţi, dar şi a vicepreşedinţilor şi secretarilor pentru regiunile de dezvoltare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

apolitic

Acum 10 ani

Nu exista functia de\" secretar general executiv\",domnilor superjurnalisti ci doar de \"secretar general\",\"secretar general adjunct\" sau cea de \"secretar executiv\" care e cu totul altceva.Dar asta e,de unde....
Raspunde

cugetator

Acum 10 ani

P D L o afacere de familie , dar bunica unde este .
Raspunde

valjan

Acum 10 ani

paul a e buna de gura si de c/ur o sa va traga pe toti slabi pdl precum pinalti si nuti cand a fost la neamte spus de catre autorul trasului
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus