X

Mitropolitul Ardealului a pus piatra de temelie pentru o noua biserica, in Selimbar

Biserica va avea hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi „Acoperământul Maicii Domnului“ și va fi înălţată chiar în centrul cartierului de case nou-construite în ultimii ani la Şelimbăr.

Conform Ziarului Lumina, terenul pe care va fi zidită cea de-a doua biserică din Şelimbăr a fost donat de familia Constantin şi Maria Şandru, iar primul pas a fost realizat sâmbătă, 13 aprilie, când IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat slujba religioasă prin care a aşezat piatra de temelie şi a sfinţit terenul.

„Zidirea unei biserici este o lucrare dumnezeiască, deşi credem că noi o realizăm. Şi atunci când construim o casă avem impresia că mult lucru am făcut, dar dacă Dumnezeu nu privea spre lucrarea noastră, ea nu putea ajunge la bun sfârşit. A rânduit Bunul Dumnezeu ca în acest cartier nou să se găsească un loc potrivit şi acest loc de ctitorie, oferit de familia Şandru, este o binecuvântare a lui Dumnezeu“, a spus IPS Laurenţiu, citat de Ziarul Lumina.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

14 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    crestin

    Mai bine investeau banii aceia intr-un spital, sau azil, sau casa de copii, sau gradinita langa care sa se faca o mica capela pentru rugaciuni.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    iubitor de aproape

    Ce bine ca face biserica m-am si speriat ca face vreo cantina pentru saraci sau te miri ce investitie de aia in folosul celor mai putini norocosi ca de exemplu batrani, copii orfani, bolnavi sau familii sarace. Slujba sa cante si bani sa curga exact ca la manelisti ca nici aia nu platesc taxe.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    un sibian

    unde se construieste? pe ce strada?? sper ca nu pe langa mine, ca numai de cantecele barbosilor n-am nevoie. Sper sa arda din temelii, cu multi pre-fericiti inauntru

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @ 1,2,3,4,5,6,7.

    Daca faci o scoala , lumea se desteapta. daca faci un camin de nevoiasi nu se mai cerseste , daca faci o gradinita ….. etc. Mai bine o beserica sa vina lumea sa se roage ca poate pica ceva din cer , si intre timp mai toarna ceva la popi un banut , ca de !!! saraci de ei…..

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    joseph

    @un sibian: Ma tem ca-ti dau o veste proasta, biserica se va construi gard in gard cu tine si va beneficia, gratie sponsorizarii de la Asociatia Persoanelor cu Handicap Hipoacustic, de un sistem de sonorizare hi-fi, pe trei cai de 10.000 de wati, identic cu echipamentul de concert al trupei Rammstein. Producatorii ne asigura ca astfel, toate babele surde din Selimbar, V. Aron si Hipodrom, ba chiar si o parte a bungarzenelor, vor auzi slujba, ba mai mult, inclusiv bârfele enoriasilor din biserica.

  10. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    popi de indobitocit populatia

    sigur se va auzi destul de bine, la fel cum se aude si cea din vasile aron, de pe strada oncesti, pana in parcare la careffour. imi este mila de cei care vor avea casele in apropierea bisericii. duminica cand poti sa te odihnesti, o sa ai asigurata muzica, lalaieli, in statia de sonorizare, care nu respecta niciun fel de standardizare privin decibelii

  11. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  12. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  13. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    unu\'

    \”Piatra de temelie\’\’ era,pe vremuri(cind incepeau lucrarile in Koln,Reims sau Strassbourg),chair o piatra!Era mai importanta cheia de bolta,dar asta-i alta treaba).Azi,in vremurile noastre moderne,cind se sfintesc lifturi,funiculare,telegondole sau parcuri auto,\’\’piatra de temelie\’\’ a devenit un biet polistiren expandat (sau extrudat,dupa buget coane Fanica!) in jurul caruia se invirt unii.Pentru ca \’\’unilor\’\’ trebuia sa li se dea un nume,li s-a spus simplu:sobor!

  14. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Tomas

    Popii au conturi in banca
    Cerurile nu-i incap
    Oficiaza cununia intre Dumnezeu si Drac..
    Ca in viata
    Nu ne mai boteaza pruncii,
    Mortu-n casa ti-a ramas daca,
    Nu le bagi degraba in sutana un plic gras,
    Ca in viata,
    Popii umbla cu masina pe cand tu, un biet magar
    Astepti, binecuvantarea intr-o balta pe trotuar
    Ca in viata..
    Putini au ramas cu harul, de-a ti-l da pe Dumnezeu
    Atunci cand, te rupe viata alinarea imi vine greu
    Ca in viata.
    Dumnezeu e pus la banca ,sta in cont bine pazit
    Popii nu mai fac vecernii fac biserici pe profit..
    Ca in viata,,
    Dumnezeul lor e banul care fiul a tradat
    Au vandut pana ce si taina.. popo, popo ochi de drac
    Ca in viata..
    Au ramas parinti cucernici
    Prea putini si prea ades ei
    Le-ai sfaramat altarul doamne lacrimi au curs.
    Ca in viata.
    In biserica din suflet
    Unde fug cand e prea greu,
    O sa puna guvernantii impozit pe Dumnezeu..
    Ca in viata.
    Uite are popa vila, are barca cu motor
    A uitat ce e umilinta, raiul sta in curtea lor,
    Ca in viata.
    Nu le mai ajung argintii,
    Pretul vanzarii a crescut
    Se ineaca-n lacrimi sfintii ne intoarcem la inceput,
    Ca in viata,
    Plange sus in cer Maria,
    Lacrimi pe icoana noastra
    Se mai nasc minuni pe lume,
    Cine sa le impartaseasca,
    Ca in viata..
    Se inchide altarul in suflet, ramai incuiat pe afara,
    Numai da lumina,doamne pentru a cata oara?
    Ca in viata ..
    Fanii se inrid in strana,
    Lumina-i franta pe cruce
    Sub un munte de pacate,
    Doamne cum de mai poti duce?!
    Ca in viata,
    Sta Andrei privind prin geamuri
    Colorate-n voronet noi ne, cumparam iertarea…
    Doamne toate au un pret?!
    Ca in viata…ca in vïata..

    Adevarat, nu-i asa ?

Lasă un răspuns către joseph Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact