40000 de mărci germane, cea mai mare sumă plătită pentru ”cumpărarea” unui etnic german din România. Negocieri secrete, purtate cu fosta Securitate. Conturi din Elveția, trocuri cu spioni reținuți. Liste cu mii de etnici germani, care puteau părăsi România. Câteva din detaliile celor câțiva zeci de ani, în care s-a derulat operațiunea secretă prin care Republica Federală Germană plătea bani Republicii Socialiste România pentru eliberarea vizelor de plecare definitivă a etnicilor germani. A vorbit despre acest lucru, la Sibiu, Heinz-Günter Hüsch, avocatul care din 1968 și până în 1989, a reprezentat RFG în negocierile cu România.
”În februarie 1968, am venit la București, la Hotelul Lido, dar nimeni nu voia să vorbească cu mine. Nu aveau prea mare respect pentru un jurist german. Le-am spus că a doua zi am avion la opt și jumătate și pot pleca imediat. Peste noapte s-au răzgândit”, povestește Heinz-Günter Hüsch, despre momentul în care a început colaborarea cu reprezentanții Securității din România.
Hüsch a fost al doilea negociator din partea RFG, el urmându-i unui alt avocat, Ewald Garlepp. Acesta din urmă a început negocierile pentru ”cumpărarea” șvabilor și sașilor din România de prin 1962. Atunci, chestiunea era una derulată între juriștii germani și juriști din România, supravegheați de serviciile secrete. Sub ”mandatul” lui Garlepp au fost răscumpărați aproximativ 16.500 de etnici germani. ”Cât s-a plătit, nu se știe exact. În 1954, când au fost încheiate primele documente în care se vorbea despre cereri de plăți din România pentru plecarea etnicilor germani în scopul reîntregirii familiilor, se cerea 1.000 de dolari pe persoană, adică aproximativ 4.200 de mărci germane”, spune Ernst Meinhard, jurnalist german de origine română care a studiat arhivele fostei RFG.
Sumele totale, secrete
”Câți bani au fost plătiți în total nu spun. Nu am voie să vorbesc pe acest subiect. Dar informațiile publicate până acum nu sunt veridice. Plățile prin bancă se făceau în conturile Băncii Române pentru comerț exterior. Plățile cash se făceau în bancnote de către 1.000 de mărci, puse în plicuri sigilate. La început, banii erau numărați în fața mea, mai apoi acest lucru nu se mai întâmpla”, povestește Hüsch. Acesta a reprezentat statul german într-o acțiune secretă: știau de plățile către statul român extrem de puține persoane de la conducerea statului. ”Eu am fost un negociator secret. Nimeni din cei care voiau să emigreze nu mă contacta pe mine. Existau, din cercul meu de cunoscuți, doar două persoane care știau cu ce mă ocup: sora și secretara mea”. În urma negocierilor purtate de el cu reprezentanții Securității, din România au plecat între 1968 și 1989 peste 200.000 de etnici germani.
Negocieri cincinale
Heinz-Günter Hüsch avea mandat din partea cancelarului Helmut Kohl pentru a discuta cu reprezentanții Statului român. Negocierile erau purtate cu un cerc restrâns de persoane, ultimul fiind Stelian Octavian Andronic. Cu acesta, Hüsch nu negocia nume, ci numere: câți etnici germani să poată emigra anual și care să fie sumele plătite pentru aceștia. Spre exemplu, pentru martie – decembrie '70, s-a negociat plecarea a 4.000 de persoane. Pentru '71 – 6.000 de persoane, la fel și în 1972, pentru ca în 1973 să fie permisă plecarea a 4.000 de persoane. Pentru acestea, sumele de plătit de statul german erau împărțite pe categorii: 1.800 de mărci germane pentru persoanele medii , 5.500 de mărci germane studenții și 7.000 de mărci germane pentru cei cu studii superioare încheiate. În 1988, suma cerută pentru fiecare persoană era unică – 8.950 de mărci.
Banii ajungeau într-un cont al Băncii române de comerț exterior. ”Acest cont avea un regim special, din care sumele puteau fi extrase numai prin hotărâre a Consiliului de miniștri. Nici Ceaușescu nu putea umbla la acest cont. În 99% din cazuri, banii au fost folosiți pentru plata datoriei externe a României”, arată Florian Banu, cercetător în cadrul CNSAS, care a publicat și un voluminos studiu pe această temă. Potrivit lui, întreaga operațiune a fost atent supravegheată de fosta Securitate, astfel încât este foarte puțin probabil că au fost persoane care s-au îmbogățit folosind în interes propriu banii plătiți.
Etnicii lor, mai scumpi decât ai noștri
RFG nu a plătit doar pentru vizele etnicilor germani din România. Statul german a plătit inclusiv pentru a permite emigrarea deținuților politici din fosta RDG. Doar că în acest caz, sumele au fost mult mai mari, iar statul german le-a făcut publice: 3,5 miliarde de mărci, plătite între 1963 și 1989. Pentru fiecare deținut politic din RDG, sumele plătite de RFG erau cuprinse între 95.000 și 120.000 de mărci. ”Cea mai mare sumă plătită pentru un etnic german din România a fost de 40.000 de mărci, plătită de un aparținător”, povestește Ernst Meinhard.
Pentru etnicii germani din România nu a plătit, numai statul german, ci și prietenii, rudele sașilor din România, sau diferite asociații sau instituții: Crucea Roșie, Biserica Evanghelică sau Asociația sașilor transilvăneni, spre exemplu.
Ce mai cereau românii: intervenții la arbitri și eliberarea de spioni
Avocatul Hüsch a evoluat și politic, el fiind ales și parlamentar în Bundestag. În timp, negociatorii români au ajuns să îl considere o persoană foarte influentă. ”Era un meci de fotbal, cu o echipă din România și una din Europa de nord. Arbitrul era german și m-au rugat să intervin pe lângă el. Evident că nu am făcut acest lucru, dar la o lună după meci mi-au spus că a ieșit foarte bine, chiar dacă echipa românească a pierdut”. Dacă nu a intervenit pe lângă arbitru, Hüsch a intervenit însă pe lângă ministrul de Interne, după ce pe teritoriul german a fost arestat un român, pentru spionaj economic. Prețul eliberării acestui spion au fost vizele de emigrare pentru 20 de familii de etnici germani. ”Aproximativ 100 de persoane”, amintește Hüsch.
Sașii nu știau
Numele celor pentru care se aproba cererea de emigrare erau stabilite de autoritățile române. ”Noi nu știam că se plătesc bani pentru noi. Auzeam că există o formă de urgentare, că dacă plătești poți pleca mai devreme, dar nu știam în mod clar cui trebuie dați bani. Mai era un lucru: plecau printre primii cei care aveau case pe care au pus ochii șefii de partid. Așa-numitele case din plecări erau foarte căutate”, au povestit sașii veniți la discuțiile cu avocatul Heinz-Günter Hüsch.
Negociatorul român nu a mai venit
Heinz-Günter Hüsch a venit la Sibiu în cadrul unei conferințe organizată de FDGR Sibiu, împreună cu Fundația ”Konrad Adenauer”, numele ”Reîntregirea familiilor versus vânzarea/cumpărarea etnicilor germani în perioada comunistă”. La conferință și-a anunțat prezența și Stelian Andronic, negociatorul din partea României. ”Mi-a spus că se bucură de faptul că se va revedea cu domnul Hüsch. În ultimul moment, însă, a spus că trebuie să plece în străinătate”, spune Hannelore Baier, jurnalist. În cadrul conferinței, ea a lansat volumul scris alături de Ernst Meinhardt, despre cumpărarea etnicilor germani. Cartea ”Kauf von Freiheit. Dr. Heinz-Günter Hüsch in Interviews mit Hannelore Baier und Ernst Meinhardt” este scrisă în limba germană.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri:
Crucea Roșie ,
Republica Federală Germană ,
Băncii Românești ,
Biserica Evanghelica ,
Avocatul Hüsch ,
Stelian Octavian Andronic ,
Ernst Meinhard ,
Ernst Meinhardt ,
Ewald Garlepp ,
Helmut Kohl ,
Florian Banu ,
Günter Hüsch ,
Hannelore Baier ,
Republicii Socialiste România ,
Hotelul Lido ,
Nici Ceaușescu ,
Stelian Andronic ,
Konrad Adenauer
Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 5 minute
Till Eulenspiegel
Acum 7 minute
Ionutz Vl
Acum 10 minute
Nxj
Acum 54 minute
Hans Dieter von Broscărie
Acum 56 minute
@Andrei