O poveste despre Sibiul de acum 60 de ani, semnata Gerhardt Konnerth

La inițiativa Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, de câteva ori pe lună, în Kleines Cafe vine câte un sibian care a copilărit și a trăit în Sibiul de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial pentru a povesti despre cum era orașul în vremea aceea, despre comunism și practic despre o perioadă pe care tinerii o cunosc din poveștile părinților sau din cărțile lui Paul Goma.

Învitatul de marți seara a fost profesorul Gerhardt Konnert, care la venerabila vârstă de 75 de ani, a adunat multe povești, la auzul cărora cei prezenți s-au amuzat, dar s-au simțit în același timp norocoși pentru că nu au copilărit în acea perioadă.Povestea a început cu vechi străzi ale orașului, cu școlile din incinta fabricilor și o copilărie plină de lipsuri materiale și nu numai.

O altfel de copilărie

“Fac parte dintr-o familie de tipografi. Tata a pierit în război, iar mama a fost deportată, timp de trei ani jumătate, la muncă forţată în URSS, timp în care eu şi sora mea am locuit cu bunica într-o căsuţă al cărei acoperiş putea să se prăbuşească în orice clipă, fără curent şi fără o sursă de apă în apropiere. Am fost pe la câteva şcoli, una era situată lângă biserica Sf. Nicolae, apoi la alta pe strada Decebal. Aici, la cea de pe strada Decebal, clădirea era în curtea unei fabrici. Era multă sărăcie şi condiţii mult diferite de cele de astăzi . Ca să vă daţi seama de cât de săraci eram noi copii, vă povestesc un episod. Muncitorii fabricii aveau un jgheab în curte, unde lucrau și făceau diferite sarcini. Într-o zi ne-au spus nouă copiilor, că dacă vrem să participăm la un concurs, să ne aliniem la o oarecare distanţă de jgheab şi să facem pipi, iar cel care face mai tare și nimereşte primul jgheabul primeşte drept recompensă o felie de salam. Eu nu am participat că eram un copil mai timid, mai fricos, dar tare mi-ar fi plăcut să pot să merg mândru acasă, cu felia aceea de salam”, a început povestea profesorul Konnerth.

Elevul timid și sărac, fiul unei bucătărese – la întoarcerea în țară mama sa s-a angajat ca bucătăreasă, a terminat școala generală și a întrat la Liceul “Gheorghe Lazăr”, în singurul an din istoria liceului în care nu s-a dat admitere.

“Am intrat la liceu în primul an şi cred că a fost singurul an în care nu s-a dat admitere nici aici, nici la alte licee. S-au format patru clase, trei de română şi una de germană. După liceu am prins bursă de sfat popular regional- se dădeau copiilor de muncitori sau de ţărani, şi eu am primit din partea regiunii Braşov. Pe vremea aceea primeai bursa pe parcursul anilor de studiu şi dacă aveai restanţe. Iar banii erau suficeinţi ca să trăieşti”, își amintește cu nostalgie profesorul.

Din Cisnădioara înapoi la Sibiu

În ultimul an de facultatea s-a căsătorit și a fost reparizat la Brașov, iar soția la Cisnădioara. A reuși să obțină derogare și a venit să predea și el la Cisnădioara. Aici povestea prinde o nuanță pozitivă, când profesorul povestește despre ajutorul finaciar primit de un absolvent de facultate și de asigurarea unei locuințe pentru el și soție “fapt aproape imposibil astăzi pentru un cuplu de tineri căsătoriți, la începutul carierei”.

“Am primit atunci fiecare câte un salariu de instalare şi o cameră a noastră pe care plăteam o chirie infimă de 25 de lei. Astăzi tinerii nu se mai bucură de niciun ajutor la început de drum. În 1971 am venit să preadu în Sibiu la Brukenthal. Am avut apoi continuitate în învăţământul superior până la pensionare. Pe vremea aceea unul dintre principiile comuniste era să existe peste tot organizaţii reprezentative şi am făcut parte cred din 10 sau 11 astfel de organizații. Iar de aici au început alte etape…”.

Comunismul și Nicu Ceaușescu

În perioda comunistă lucrurile se făceau altfel. În funcție de conjunctură, relații sau pur și simplu printr-un noroc inexplicabil, funcțiile importante erau ocupate de oameni lipsiți de experiență, iar profesorii și studenții erau șantajați ca să colaboreze cu Securitatea.

“Am fost opt ani decan, eu care avem doar gradul de lector. Cand a avut loc o ceremonie la facultate, un reprezentant al partidului a venit la mine şi mi-a spus “De mâine tu eşti decan!”, eu i-am spus că nu se poate, că nu am gradul necesar pentru a ocupa o astfel de funcţie şi atunci el mi-a răspuns “Când o să găsim unul mai bun, o să te schimbăm”, şi aşa am fost opt ani decan. Apoi tot aşa într-o zi m-am trezit cu cineva la uşă care mi-a spus “Ştii că de mâine vei fi numit redactor-şef al ziarului X (al unui ziar din acea perioadă)?” Eu m-am uitat la el şi i-a spus că nu se poate, că eu nu am nici un fel de experienţă ca redactor, iar el a ieşit pe uşă strigând “Dar ce, tu n-ai cravată?”, potrivit principiului care funcţiona în acea vreme că cine poartă cravată e intelectual”, și-a mai amintit profesorul.

Episoadele au continuat cu studenții persecutați pentru că ascultau Europa Liberă sau pentru că încercau să plece în excursii în străinătatea.

“Fiecare instituţie avea un ofiţer de securitate care trebuia să rapoteze şi să se ocupe de cazurile problemă. De exemplu, ce constituia un caz: un grup de studenţi era reclamat pentru că asculta Europa Liberă, se făceau cercetări şi se discuta cazul ca să fie sancţionat vinovatul. Țin minte un student la Istorie, foarte curajos. A fost întrebat de ce ascultă Europa Liberă şi el a răspuns că e datoria lui ca istoric să ia pulsul evenimentelor şi să le urmărească evoluţia, iar ofiţerul i-a spus că Partidul Comunist furnizează în presă toate evenimentele şi tot ce se petrece important. Studentul însă i-a răspuns că lui nu îi e de ajuns şi vrea să se informeze şi din alte surse. Apoi periodic se trimiteau rapoarte cu recolta și dacă cifrelele nu le conveneau trimiteau raportul înapoi și ziceau să se mai verifice o dată, adică să se mai adauge și recolta să fie mai mare decât cea din anul anterior. Dar când a venit Nicu Ceaușescu la Sibiu a zis imediat “Voi ați minți în raport”. Nicu Ceaușescu a avut un rol pozitiv la Sibiu, oamenii îl așteaptau la colțul sediului și le primea memoriile pe stradă și le citea, rezolva probleme. La un moment dat nu ne-au aprobat 20 de locuri la facultatea și datorită lui am primit până la urmă locurile”, mai spune Gerhardt Konnert .

Revoluția

Revoluția din decembrie 1989 a fost relatată în multe variante de sibieni. Pentru Gerhardt Konnert lupta finală cu regimul comunist a fost percepută ca un asediu asupra Sibiului condus de teroriști, pentru „că noi așa auzisem când a început să se tragă în oraș”.

“Revoluția are și ea un episod interesant. Noi, profesorii eram în universitate când se trăgea în oraş şi am dormit în facultate, fără căldură, Doamne ce am mai îngheţat în noaptea aceea. Şi am zis că noi luptăm cu mâinile goale cu teroriştii, că noi aşa credeam că sunt terorişti. Şi ţin minte că am pus pe scări, pe fiecare treaptă, câte 2-3 borcane goale, astfel încât dacă intra cineva să se audă când se sparg borcanele. În faţa facultăţii era un singur TAB, pe care scria “Jos Tiperciuc”. Acest Tiperciuc era un profesor de la noi, foarte sever, maxim 20% din studenţii lui reuşeau să îi promoveze examenul. Şi studenţii i-au făcut plângere la minister şi a fost mutat de la zi la seral. Ei și numele acestui domn era trecut pe TAB-ul din fața facultății. Iar după perioada comunistă multe lucruri s-au schimbat, dar noi, cei care am trăit atunci, încă ne amintim”, și-a încheiat povestea profesorul sibian.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305