Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

Barba si Purcarete, primele nume care vor avea o stea pe "walk of fame-ul" sibian

Aleea din parcul Cetății din Sibiu va fi recondiționată, iar după modelul din industria cinematografică americană aici vor fi amplasate numele unor oameni importanți din lumea teatrului. Primele șapte astfel de ”stele” vor fi dezvelite oficial în timpul ediției de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
”Aleea va fi inaugurată în data de 15 iunie, primii care vor primi o stea pe această alee fiind Ariane Mnouchkine – regizor, Eugenio Barba – regizor, Sasha Waltz – coregraf, Silviu Purcărete – regizor, Declan Donnellan – regizor, George Banu – om de teatru şi Nakamura Kanzaburo XVII – actor Kabuki”, au anunțat azi autoritățile locale. ”Din cei șapte, cinci vor fi prezenți, iar pentru doi vor fi reprezentanți”, a declarat Constantin Chiriac (foto), directorul TNRS și al FITS.
Pentru adăugarea de noi nume pe Walk of fame-ul sibian va exista o comisie. Cel mai probabil, noile stele vor fi dezvelite, în continuare, cu ocazia edițiilor anuale ale FITS.
”Pe alee nu se va folosi asfalt, va fi pavaj, ale cărui dale de pe mijloc vor fi înlocuite cu astfel de «stele»”, spune Klaus Johannis, primarul Sibiului.
Autoritățile locale vor să transforme acest proiect într-o atracție turistică.
 

  • În timp, această alee va fi populată cu stele care poartă numele unor personalităţi care au marcat şi marchează viaţa culturală şi sportivă a Sibiului”, comunicat Primăria Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

anca

Acum 10 ani

pe domnul Besoiu unde l-ati lasat??
Raspunde

unu

Acum 10 ani

Domnul Besoiu si alti actori sibieni care au insemnat ceva pentru teatrul asta. Dar probabil se va gasi loc si pentru ei , sa speram, printre artistii de talie internationala.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Băi, sunteţi penibili, dar degeaba vi se spune, penibilul se crede frumos şi ocoş, ar trebui să vi se taie fondurile, e singurul lucru de care va pasă, no money, no honey.
Raspunde

callas

Acum 10 ani

usor penibil egalat poate numai de \"cetatean de onoare\" al Cartisoarei, Walk of fame by Sibiu= atractie turistica?? Cati dintre turisti stiu cine e George Banu? Si pe urma ce te faci daca unul cu stea se dovedeste nevrednic, fost securist sau de ex. intra la zdup ?
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

ce sa caute turnatorii care au facut rau colegilor si nu numai , pe aleea stelelor din Sibiu ? stele pe umar ? besoiu si papaianii -dovediti -turnatori .Probabil sa nu uite cei turnati???
Raspunde

ADY

Acum 10 ani

SI PE ION BESOIU?? CEL MAI MARE ACTOR NASCUT PE ACESTE MELEAGURI SIBIAN DE AL NOSTU ??!! NU IL PUNETI ?! TREBUIAIN PRIMUL RIND PE DOMNIA SA ! UN MONSTRU AL TEATRULUI SI CINEMATOGRAFIEI FIU AL SIBIULUI ..SI VIOI SA NU IL POMENITI SA NU II ACORDATI ACEASTA STEA ?!! BINE CA LE DATI ALTORA F BIEN .. NO MORE COMENTS ...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus