Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

VIDEO Bataie pe gazon la meciul Petrolul-Gaz Metan Medias: Mediesenii au avut patru jucatori eliminati!

Petrolul Ploieşti şi Gaz Metan Mediaş au terminat la egalitate, 1-1, miercuri seara, într-un meci din etapa a 34-a a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului, iar ''petroliştii'' vor juca în Europa League, informează Agerpres.

Petrolul a avut mai multe ocazii în prima repriză, printre care şi trei bare, prin Jeremy Bokila (19) şi Gualberto Mojica (2 - 29), dar oaspeţii au reuşit să deschidă scorul pe contraatac prin brazilianul Vitinho (43).

După pauză, nervii jucătorilor gazdă au cedat, iar Geraldo Alves a fost eliminat în min. 62 pentru al doilea cartonaş galben. În min. 65 s-a declanşat o bătaie generală în urma căreia au fost eliminaţi doi jucători, portarul Mircea Bornescu (Petrolul) şi atacantul iordanian Thaer Bawab (Gaz Metan), dar şi antrenorul gazdelor, Cosmin Contra. În cele din urmă de la medieşeni au mai fost eliminaţi Cristian Todea (90+1) şi Radu Zaharia (90+12), iar gazdele au obţinut un penalty în min. 90+13. Sergiu Muth (Gaz Metan) a fost eliminat şi el pentru bruscarea arbitrului Colţescu, iar tunisianul Hamza Younes a transformat lovitura de pedeapsă.

Meciul a fost prelungit mai bine de 13 minute, iar arbitrul a eliminat nu mai puţin de şase jucători, doi de la gazde şi patru de la oaspeţi.

Petrolul va juca sâmbătă finala Cupei României cu CFR Cluj, dar nu va putea conta pe Bornescu şi pe Geraldo.

Sursa foto: Digisport.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

iar...

Acum 10 ani

astia de la Petrolul iar au avut parte de un arbitraj \"norocos\" !! sa dea arbitrul afara 3 de la gaz\' si ei to sa nu dea gol? pana la urma arbitrul si-a facut \"treaba\" pana la capat... a dat si un penalty la ultima faza, sa se duca Ploiestiul in cupe...... inca se fura in fotbal... la greu!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus