O stațiune Păltiniș înspre care turiștii să roiască pe tot parcursul anului, având parte de facilitățile corespunzătoare, este o realitate din viitorul relativ îndepărtat, recunosc reprezentanții administrațiilor locale. Deocamdată, în lucru sunt o serie de planuri urbanistice și proiecte ale Consiliului Județean Sibiu și ale Primăriei Sibiu. Lucrul la astfel de planuri va mai dura, iar perioada lungă are drept cauză și numărul mare de autorități administrative care au ”un cuvânt” de spus la Păștiniș: Sibiul, Poplaca, Rășinari și Cristian, alături de Consiliul Județean Sibiu.
”Un investitor cu sute de milioane de euro nu vom avea. E posibil să fie investitori interesați, dar până nu avem aceste planuri și situații clare ale terenurilor, nu vine nimeni”, arată Klaus Johannis, primarul Sibiului. ”Este un proces dificil. Dialogul între comunități este, câteodată, dificil. Este unul din motivele pentru care am propus o reformă administrativă care duce la înglobarea satelor în orașele mari care se dezvoltă, fiindcă se pierd oportunități de dezvoltare din cauza lungirii dialogului de armonizare”, completează primarul Sibiului discuția despre termenele lungi.
Pe de altă parte, înglobarea localităților rurale în orașele din apropiere ține de decizii politice greu de luat, arată Johannis. ”Asta ține foarte mult de cât curaj au guvernanții și cei aleși în Parlament. Astfel de înglobări, de exemplu, s-au făcut în Germania la sfârșitul anilor 50 și, încă o dată, la sfârșitul anilor 60 începutul anilor 70. De atunci nu se mai fac. Fiindcă politicienii nu mai îndrăznesc să meargă și să spună «domnule primar, domnilor consilieri, de mâine sunteți un cartier al orașului x». Fiindcă și de acolo vin voturi pentru fiecare, iar la noi nu văd, deocamdată, politicienii care își asumă așa ceva”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 565
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Matei
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
John
Acum 1 oră
John
Acum 1 oră
Adina