Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Directorul Spitalului Clinic Judetean si-a dat demisia. "Motive personale". Radu Chicea numit manager interimar

Actualizare: După ce managerul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Liviu Cotârlă şi-a anunţat demisia, conducerea Consiliului Judeţean anunţă că interimatul va fi asigurat de dr. Radu Chicea, actualul director medical al Spitalului Judeţean.

„Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, dr. Liviu Cotârlă, şi-a înaintat demisia la Consiliul Judeţean, invocând motive personale. Până la ocuparea prin concurs a postului de manager al SCJU, interimatul va fi asigurat de către actualul director medical al spitalului, dr. Radu Chicea, începând cu data de joi, 25 iulie 2013”, a declarat Ioana Nica, purtătorul de cuvânt al CJ Sibiu.

Liviu Cotârlă a fost numit în funcţie, ca director interimar, în 13 iulie 2012, iar după ce a promovat examenul de manager a fost numit manager al spitalului sibian, pentru perioada 1 februarie 2013 – 31 ianuarie 2016.

La vremea respectivă, Liviu Cotârlă declara că poziţia pe care o ocupă duce la „o extraordinară uzură psihică şi fizică”, iar în ceea ce îl priveşte “din momentul semnării contractului, preşedintele Consiliului Judeţean are demisia mea în alb, iar în momentul în care o să existe probleme administrative legate de manager, demisia mea se poate activa oricând”.

Dr. Radu Chicea a ocupat mai multe funcţii, fiind directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean, preşedintele Colegiului Medicilor din Sibiu şi predă şi la Facultatea de Medicină “Victor Papilian” Sibiu. Doctor ginecolog, Radu Chicea a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj-Napoca, din 1996 îşi desfaşoară activitatea în cadrul Clinicii Obstetrică -Ginecologie a Spitalului Judeţean, din anul 2000 este medic primar, iar din anul 2004 este doctor în ştiinte medicale.

După un an și 10 zile de când a fost numit în funcția de director al Spitalului Clinic Județean, doctorul Liviu Cotârlă și-a anunțat marți demisia. ”Am înaintat cererea de demisie conducerii Consiliului județean, rămâne la latitudinea dânșilor dacă voi rămâne interimar o perioadă sau vor numi pe altcineva”, a declarat dr. Liviu Cotârlă pentru Turnul Sfatului. În motivarea demisiei a trecut ”motive personale”. ”Nu doresc să mai intru în detalii, am motive personale”, a mai spus Liviu Cotârlă. 

Demisia a luat prin surprindere angajații spitalului, purtătorul de cuvânt al instituției, Decebal Toderiță declarând că ”sigur este un zvon”. Președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea se află în această dimineață într-o videoconferință, urmând a da declarații referitor la acest subiect în cursul zilei de marți.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

MOSU

Acum 10 ani

pacat ptr demisie ,nu trebuia asa ceva acuma cand sa demarat atatea investiti in spitalul clinic jud. si sectiile au inceput sa functioneze cat decat mai normal si datorita menegerului lui dr Cotarla . poatese hotareste cons. jud. sa continue tot cu el acordand-ui o pretentie in favoarea spitalului. eu nu a-si lua in considerare demisia doctorului ptr ca este un meneger bun . Nu fac favoruri lui dr Cotarla dar ca pensionar cunosc f bine oameni si problemele spitalului
Raspunde

targa

Acum 10 ani

chiar daca esti numit politic, dar daca nu ai bani de functionare nu poti face minuni. de fapt politica oficiala este bani putini la sanatate, invatamant ca tara sa devina furnizoare de munca bruta iar cei care nu mai pot sa nu incurce prea mult pe acest pamant. Este o decadere generala a serviciilor si a statului.
Raspunde

scjs

Acum 10 ani

pacat d-le cotarla!incepuse un drum frumos cu dvs la conducere.era OBLIGATORIU sa continuati pana la capat!PACAT
Raspunde

Chicea

Acum 10 ani

Asta e catastrofa profesionala doar caare vorba dulce-dulce...Nu da doi bani pe muierile care vin la el in realitate, banu sa iasa. Intelectualmente e praf...nu poate lega 2 vorbe coerente, fara balbaieli, poticneli...nu cred ca a mai deschis o carte de 20 de ani, altfel n-ar fi asa praf la cap. Altfel, lingau, politruc, pupila lu Vonica, sluga credincioasa.
Raspunde

bicu

Acum 10 ani

bai astia de iam votat masiv s-a scapam de ciuma portocalie au uitat repede de promisiunile din campanie s-au coabitat pupat ,inbratisat si tot ce a fost rau la ticalosi neamului este bun la ei ,nu mai puneti botu boicotate alegerile o clasa politica fara fosti nomenclaturisti ,astia blana schimba dar naravu ba
Raspunde

cine poate

Acum 10 ani

Radu Chicea este concomitent presedinte al colegiului medicilor din sibiu. Incompatibilitati?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus