X

Premierul Romaniei: Experienta de la Sibiu a fost extraordinara, mi-o voi aminti mereu!

Premierul Victor Ponta spune că participarea la Raliul Sibiului a fost "extraordinară" şi a felicitat organizatorii şi autorităţile locale, menţionând că "România demonstrează că poate organiza o etapă de Campionat European la cele mai înalte standarde", informează Mediafax.

Victor Ponta a scris, sâmbătă, pe o reţea de socializare, că "experienţa de la Sibiu" a fost "extraordinară" şi că îşi va aminti mereu cu plăcere de aceasta.

"Experienţa de la Sibiu – extraordinară, de care îmi voi aminti cu plăcere mereu! Mulţumiri lui Titi Aur (profesorul meu în spatele volanului), dar şi echipei de mecanici, de un profesionism desăvârşit. Felicitări participanţilor, dar şi spectatorilor – entuziaşti, dar foarte disciplinaţi. Bravo organizatorilor şi autorităţilor locale din Sibiu! România demonstrează că poate organiza o etapă de Campionat European la cele mai înalte standarde. Participarea mea a fost simbolică şi cu un mesaj pozitiv, de sprijin pentru campania FIA care susţine condusul prudent şi siguranţa rutieră", scrie premierul.

Premierul Victor Ponta a parcurs, vineri, toate probele speciale prevăzute în programul Raliului Sibiului, competiţie care face parte din Campionatul European de Raliuri, fără însă a fi înscris oficial în cursă.

Ponta a declarat, vineri, după prima probă la Raliul Sibiului, că a avut emoţii, pentru că de mai bine de un an nu a mai fost într-o maşină de raliuri, dar nu s-a făcut de râs, avându-l lângă el pe Titi Aur, care i-a fost profesor.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sport
  • Contact