Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Constantin Chiriac promoveaza limba romana in New York si Montréal

Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ va prezenta două recitaluri pentru promovarea limbii române în America de Nord.

Recitalul susținut de Constantin Chiriac este structurat în două părți, prima parte are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Aron Cotruş, Ştefan Augustin Doinaş, Radu Gyr, William Shakespeare, R. M. Rilke și aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul. Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire.

Cea de-a doua parte a recitalului este construită ca un dialog între Mihai Eminescu și Ion Creangă și pornește de la dimensiunea poeziei populare ca matrice, explorând legătura creatoare și prietenia unică dintre cei doi scriitori români.

Constantin Chiriac conduce teatrul sibian din anul 2000 și este fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În perioada 2004 - 2007 a fost vicepreședinte al „Asociației Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007“, iar din 2010 membru al comitetului de selecție și monitorizare a orașelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană. A jucat în peste 20 de filme, în circa 50 de spectacole, peste 20 de one man show-uri, susținând recitaluri în peste 50 de țări din lumea întreagă. Printre cele mai cunoscute pelicule în care a jucat se numară „Moromeții“ (regia Stere Gulea), „Croaziera“ (regia Mircea Daneliuc) și „Undeva în Palilula“ (regia Silviu Purcărete).

Primul recital din acest turneu va avea loc joi, 29 august, de la ora 19:00, în Biserica Ortodoxă Sf. Maria din New York și este organizat de Institutul Cultural Român de la New York. Recitalul din Canada va avea două reprezentații și este prezentat în cadrul Zilelor Limbii Române, un eveniment organizat împreună de opt asociații românești din Grande Région de Montréal. Primul spectacol din Montréal va avea loc sâmbătă, 31 august, de la ora 11:00, la Sala Mare a Centrului Comunitar, iar cel de-al doilea va avea loc duminică, 1 septembrie, de la ora 13:30, la Bisrica Sf. Ilie. Intrarea este gratuită.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

4 comentarii

????

Acum 10 ani

In care \"peste 20 de filme\"a jucat impostorul asta? O sa-l scoateti pana la urma mai mare decat este actorul autentic Ion Besoiu, ca soldoveanul da banuti la gazeta! In filmele de in care a aparut cavalerul de Kurlanda facea doar figuratie. Asa ca el am si eu aparitii in vreo 4 filme romanesti, fara sa ma fi dat peste cap sa joc in ele.
Raspunde

ha ha

Acum 10 ani

asa se finantzeaza mai nou calatoriile in state?ai ajuns soldovene sa treci si tu balta pe banii fraierilor din romanika?doamne ce a ajuns de lumea asta
Raspunde

karla

Acum 10 ani

biserica ort. sf maria, biserica sf ilie si sala mare a centrului comunitar ! 3 locatii de exceptie in ambele metropole ! imi vine sa rad...si sa trag apa la wc
Raspunde

bibi

Acum 10 ani

Un deranjat mintal. Felul in care se lauda, exagereaza si foloseste superlativele absolute vis-à-vis de persoana sa, denota cel putin o problema psihica...pe langa altele...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus