Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
15°C

Sondaj de opinie: PSD si PDL, in crestere, PNL si PPDD sunt in scadere

PSD-UNPR și PDL se află în creștere față deluna martie, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Inscop România, în timp ce liberalii și PPDD se află într-o ușoară scădere. "La întrebarea "Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri europarlamentare, cu candidaţii cărui partid sau alianţă aţi vota?", preferinţele a 38,8% dintre românii care au exprimat o intenţie clară de vot se îndreaptă către PSD-UNPR, comparativ cu 38,6% în martie, 40,2% în aprilie şi 39% în mai-iunie. Urmează PNL-PC cu 19,3% din opţiunile de vot pentru alegerile europarlamentare (faţă de 22,7% în martie, 21,3% în aprilie şi 20,2% în mai-iunie). Pe locul 3 în opţiunile de vot pentru scrutinul europarlamentar se situează Partidul Democrat Liberal cu 14,2%, comparativ cu 13,4% în martie, 15% în aprilie şi 16,2% în mai-iunie. 6% dintre votanţi şi-au declarat preferinţa pentru Partidul Poporului Dan Diaconescu (faţă de 7,4% în mai-iunie, 7,7% în aprilie şi 8,1% în martie). Alianţa Dreptate şi Adevăr formată din Forţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat îşi conservă scorul din mai-iunie de 5,5% (5,2% la măsurătorile din aprilie şi martie), informează Agerpres.
Potrivit barometrului de opinie "Adevărul despre România" realizat de Inscop Research la comanda cotidianului Adevărul, pentru viitoarele alegeri parlamentare USL continuă să conducă în opţiunile românilor cu o cotă de 57,1% din totalul celor care au exprimat o opţiune de vot. În lunile anterioare, USL era cotată la 60,1% în martie, 59,7% în aprilie şi 58,8% în mai-iunie. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

MANIPULARE

Acum 10 ani

mai lasatine cu sondajele voastre ,va intreb de ce a crescut psd si a scazut pnl asta e material de dihonie s-a spargeti coalitia va este teama de antonescu ca nu este de pe felia voastra vati pus toate televiziunile comunisto securiste cu denigrarea si persiflarea si asta de cind a avut inspiratia sa-l faca vicepresedinte pe johannis va doare si va este teama ,trbuie promovat tot unu din tagma voastra s-a va acopere jafu si hotia care ati facuto inpreuna 23 de ani ,de ce va este frica nu scapati ,bai vreu s-a stiu ce a facut bun ponta si rau antonescu de primul creste si invers scade ,se vede de la o posta ca va sta in git antonescu
Raspunde

om

Acum 10 ani

ESTE NORMAL SA CREASCA SONDAJELE PTR PSD ESTE OK
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus