X

Ce spune Casa Nationala de Asigurari de Sanatate despre cazul Florin Cioaba. Costul spitalizarii este de 22.000 de euro

CNAS anunţă că va formula un punct de vedere privind decontarea tratamentului primit de Florin Cioabă în Antalya după analizarea documentelor care i se vor pune la dispoziţie, precizând că acordul dintre România şi Turcia vizează numai anumite categorii de asiguraţi.

"În ceea ce priveşte cazul pacientului (Florin Cioabă – n.r.) decedat în Turcia mediatizat în aceste zile, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va analiza şi formula un punct de vedere în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe baza documentelor puse la dispoziţie, în situaţia în care va exista o solicitare în acest sens. Între România şi Republica Turcia există un acord încheiat în domeniul securităţii sociale, semnat la Ankara la 6 iulie 1999 şi ratificat de România prin Legea nr. 551/2002. Acordul este aplicabil următoarelor categorii de asiguraţi: persoane detaşate, pensionari, persoane angajate, lucrători independenţi, cât şi membri de familie ai acestora. Acordarea serviciilor medicale se efectuează în conformitate cu legislaţia statului pe al cărui teritoriu sunt furnizate serviciile respective", precizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, decontarea serviciilor medicale se efectuează între instituţiile competente ale celor două ţări, respectiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate din România şi Preşedinţia Instituţiei de Asigurări Sociale (SSKB) din Turcia. Decontarea se realizează la nivelul tarifelor utilizate în sistemul de securitate social din statul pe al cărui teritoriu au fost acordate serviciile respective, a precizat sursa citată.

CNAS face şi alte precizări referitoare la modalitatea de decontare a serviciilor medicale în străinătate. Astfel, pentru asiguraţii români aflaţi temporar pe teritoriul altui stat din Uniunea Europeană/Spaţiul Economic European/Elveţia, CNAS decontează contravaloarea serviciilor medicale acordate acestora, în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate sau a certificatului provizoriu de înlocuire (CIP).

"Aceste acte asigură decontarea contravalorii serviciilor medicale devenite necesare pe perioada şederii temporare, la nivelul tarifelor din statul membru în care au fost acordate serviciile respective; decontarea se face între instituţiile competente din cele două state membre ale UE/SEE/Elveţia. Formularul E112 sau documentul portabil S2 – asigură decontarea contravalorii serviciilor medicale, acordate cu autorizarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate", se arată într-un comunicat al CNAS, remis luni agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit CNAS, decontarea se face între instituţiile competente din cele două state membre ale UE/SEE/Elveţia, respectiv statul de reşedinţă şi statul în care s-a acordat tratamentul planificat, la nivelul tarifelor din statul în care s-au acordat serviciile medicale.

Familia lui Florin Cioabă a cerut Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) o adeverinţă care să ateste calitatea de asigurat a acestuia, precizând că a aflat că nu ar putea beneficia de formularul E112 şi de cardul european de sănătate, întrucât aceste documente sunt valabile numai în UE.

"Florian Cioabă este asigurat, dar el nu poate beneficia, în Turcia, de prevederile legislaţiei europene, întrucât acelea fac referire numai la tratamentele în statele Uniunii Europene. În schimb, familia a aflat că ar exista un acord între statul român şi cel turc pentru anumite cazuri. De acest act s-a interesat chiar şi preşedintele Băsescu. Familei i s-a spus că ar fi fost nevoie de nişte acte, însă ea plecase în vacanţă în Antalya şi nu avea de unde să ştie că va avea nevoie de nişte acte speciale", au explicat apropiaţi ai lui Florian Cioabă.

În cazul în care familia lui Florin Cioabă va cere decontarea cheltuielilor pentru tratamentul acestuia în Turcia, CNAS va fi obligată să analizeze documentele, mai spun rudele acestuia.

Spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya a cerut 22.000 de euro pentru tratamentele şi operaţia la care a fost supus Florin Cioabă pe durata internării, au declarat, luni, apropiaţi ai familiei.

"Ne-au cerut 22.000 de euro numai pentru acest spital", au spus sursele citate.

Familia lui Florin Cioabă anunţa, luni dimineaţa, că a cerut sprijin autorităţilor române pentru verificarea facturii de spitalizare în Antalya şi a asigurării medicale, nu pentru plata tratamentului şi operaţiei, precizând că aşteaptă să fie finalizate formalităţile pentru a aduce în ţară trupul neînsufleţit.

Familia autointitulatului rege al romilor Forin Cioabă a fost informată, luni dimineaţă, de către reprezentanţii spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya că întocmirea actelor va dura şase ore. În acest interval, familia lui Florin Cioabă a cerut sprijin Secţiei consulare a Ambasadei României în Turcia, pentru a verifica să nu fie "umflate" costurile trecute în factura de spitalizare.

După ce vor fi finalizate actele, familia ar vrea ca sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă să fie transportat în ţară, cu un avion, în cel mai scurt timp posibil. Familia lui Cioabă ar vrea ca sicriul cu trupul neînsufleţit să fie adus mai întâi în Bucureşti, iar de aici să fie preluat de o firmă specializată, care să "monteze aer condiţionat la sicriu" şi să îl transporte la Sibiu, cu o altă aeronavă sau cu o maşină funerară.

Dorin Cioabă a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că familia sa nu a cerut bani statului român, ci doar ajutor pentru lămurirea situaţiei privind asigurarea medicală a tatălui său.

"Familia Cioabă nu a cerut bani statului român, ci doar ajutor pentru lămurirea situaţiei cu asigurarea medicală, pentru că tatăl meu avea asigurare medicală. Eu am cerut statului român urgentarea acestor acte. Fără aceste acte, ambasada din Turcia nu poate elibera documentele care însoţesc mortul. Familia Cioabă nu a cerut nimic gratis. Noi am plătit avionul şi vom plăti tot ce va mai fi nevoie, dar cerem urgentarea situaţiei cu privire la asigurare", a spus Dorin Cioabă.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    joseph

    Se pare că în Gorj, de unde se trag aceste personaje, mitomania e foarte răspândită. Ce bine că familia Cioabă nu a ratat nici acest moment de a se face de râsul lumii.

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @1

    atunci cine mama zmeului i-a adus la Sibiu pe mitomanii astia nu puteau sa stea la ei in Gorj sa lucreze in mina?sau mai bine nu puteau sa stea in India si Sri Lanka nu sa vinasi sa ne contamineze pe noi geto-dacii si sa instruiasca natia Romana in arta ”ciordelii”??!!te duci la inmormantare cu o coroana?

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    vivi

    bai astia de la media de sibiu ,nu am nimic cu etnia roma dar voi nu vedeti cum televiziunile nationale vor s-a ne asocieze ca acum dupa ce am fost capitala culturara a europei am devenit capitala romilor s-e vede sce spirit de observatie aveti ,nu aveti nimic deaface cu ziaristica de patriotism local ce s-a mai vorbim

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @3

    si cum o sa te imbraci in ce o sa te deghizezi??o sa te plimbi prin fata palatului regal cu doua scocuri in spate??iar daca nu ai mustata sa-ti pui una oachesa si pe cap o palarie de cortorar ca sa fii fotojenicla interviul televizat!!!!

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @gogu

    ok gogule ,ma conformez si promit ca nu mai fac prostii ”decentule”!!tu nu-ti anulezi vacanta pt a veni la inmormantarea regelui Cioaba??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact