X

20.000 de spectatori la cea de-a a XIII-a editie a Festivalul Medieval “Cetati Transilvane"

Festivalul Medieval ”Cetăți Transilvane” Sibiu, care s-a desfăşurat în weekend, a reuşit să adune în Piaţa Mare nu mai puțin de 20.000 de spectatori, sibieni şi turişti veniţi din toată ţara pentru a vedea parada medievală, spectacolele de stradă şi concertele susţinute de trupele invitate.

Festivalul a avut deschiderea oficială în 23 august 2013, când de la ora 21:30 din Parcul Cetății, pe traseul Parcul Cetății – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piața Mare a avut loc parada festivalului. La parada de deschidere au participat toți artiștii invitați la festival. Piața Mare a fost principala locație de desfășurare a evenimentelor din programul acestei ediții. Alte două locații, Sala cu Coloane de la Muzeul de Istorie Casa Altemberger și Turnul Sfatului, de această dată indoor, au găzduit un număr de douăsprezece conferințe, respectiv trei ateliere de creație pentru copii.

Formaţia de muzică medievală Obscurus Orbis din Letonia, aflată pentru prima dată în România, a deschis cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Medieval “Cetăţi Transilvane” Sibiu. Muzica letonienilor de la Obscurus Orbis a creat o atmosferă sonoră medievală autentică, încă de la primul acord, ascultătorii fiind purtaţi dincolo de timp.

“În spectacolele noastre puteți auzi o interpretare energică şi totodată încărcată de misterul atmosferei medievale din toată Europa, dar și propriile compoziții, în același stil, balade, marşuri şi cântece tradiţionale, compoziţii ritmice alerte”, a spus Martins Tiltnieks, managerul trupei Obscurus Orbis.

Formaţia s-a întors pe scena festivalului şi în zilele de sâmbătă şi duminică cu alte două concerte, încărcate de energie şi dinamism.

„Nu am făcut niciodată atât de multe fotografii cu publicul, după concert. România e grozavă. Iubesc Sibiul“, a mai spus Martin Tiltnieks.

92 de spectacole în programul celor trei zile de festival

Ediția din 2013 a Festivalului Medieval ”Cetăți Transilvane” Sibiu a adus pe scena festivalului nu mai puțin de 92 de spectacole, programul fiind unul complex, ”gândit să aducă bucurie tuturor spectatorilor, indiferent de vârstă”. În fiecare zi de festival, programul a început la ora 10:00 dimineața și s-a încheiat la ora 23:00. În prima parte a zilei au fost concentrate spectacole pentru cei mici: spectacole de teatru de păpuși sau ateliere de mânuire păpuși. Nu au lipsit din program nici animațiile stradale, luptele cavalerești, spectacolele de dans, recitalurile de poezie sau spectacolele de commedia dell’arte. În fiecare seară pe scena din Piața Mare au susţinut concerte de muzică medievală trupele Obscurus Orbis (Letonia), Bordó Sárkány (Ungaria), Novosadski Karmeni Hor (Serbia), Drachenmond (Germania), Aeternum (România) și Nomen est Omen (România).

Momente inedite în programul ediției din acest an au fost prezența, în premieră, la Sibiu a Companiilor de Reconstituiri Istorice Crux Alba (Ungaria) și Chigot (Bulgaria), care și-au instalat taberele în Piața Mare și timp de trei zile au prezentat publicului aspecte din viața Evului Mediu. Personaje inedite în programul acestei ediții au fost șase păsări de pradă, trei ulii și trei bufnițe, ce au defilat în parada festivalului și au fost apoi prezente, în cele trei zile de festival în Piața Mare, cu demonstrații de dresură.

Crispus a serbat zece ani de activitate în cadrul festivalului

Legendara companie pirotehnică Crispus, prezentă în festival încă de la prima ediție, a închis festivalul duminică cu spectacolul ”Masters of Flames”. Alături de muzicienii Phlo și Robi, de la trupa Sistem, Crispus a prezentat publicului un spectacol exploziv în care muzica live, focul, ritmul, emoțiile și energia s-au îmbinat perfect reușind să electrizeze publicul, care chiar a cântat pentru Crispus ”La mulţi ani”.

Actorii sibieni Andrada Grosu și Bogdan Sărătean, gazdele evenimentului

Festivalul a fost prezentat, în toate cele trei zile, de tinerii actori sibieni Andrada Grosu, cunoscută publicului din spectacolele ”Amalia respiră adânc”, ”Romeo și Julieta”, ”Picuri”, ”Profesorul de franceză” și de actorul și regizorul sibian Bogdan Sărătean.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact