Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Cu dreapta spre stanga mergand (III)

Ne aflăm la una din marile răspântii ale istoriei. Dacă o luăm spre dreapta, riscăm să ne ciocnim cu noi înşine venind dinspre stânga. (Andrei Codrescu)

Guvernarea CDR de „dreapta” (1996-2000) a fost, din perspectiva întoarcerii la normalitatea democraţiei, un eşec inevitabil. De unde succes pe dreapta, într-o Românie în care s-au scandat lozinci antioccidentale, antiburgheze şi antimoşiereşti, iar „minerii” au pus, de cinci ori, ţara pe jar? Norocul că, spre deosebire de 1945-1947, Occidentul nu ne-a mai uitat. Influenţele lui s-au simţit la sfârşitul celui de-al doilea mandat prezidenţial al lui Ion Iliescu, când puterea de „stânga” a iniţiat acordul de preaderare la UE. Iar în timpul celui de-al doilea preşedinte, de „dreapta”, Emil Constantinescu, a început şi cursa spre NATO. Din păcate, ritmul schimbărilor social-economic a fost cel tradiţional: mereu cu amânări. S-a întâmplat şi în timpul guvernării de „stânga”, şi al celei de „dreapta”. În principal, datorită fricii politicienilor de reacţiunea populară. Prima guvernare de „dreapta” a României, cu partidele istorice la putere, s-a consumat mergând spre „stânga”. În principal prin aceea că statul şi-a menţinut atuurile centraliste. Mai ales în structurile administraţiei publice, deşi erau vădit incompatibile cu cele din sistemul spre care ne îndreptam, cel al UE.

În aceste condiţii, după o guvernare fără politici publice clare, eşecul „dreptei”, în alegerile generale din 2000, era inevitabil. „Stânga” a revenit la putere. Deşi se spunea că România era guvernată de „stânga”, realitatea cerea măsuri de dreapta! Iar, practicile au rămas cele tradiţionale: centralismul şi  politizarea administraţiei publice, corupţia şi traficul de influenţă. După patru ani, în 2004, pentru revenirea la putere a noii drepte – Alianţa PNL-PD (ADA) -, s-au speculat tocmai aceste slăbiciuni ale „stângii”.

ADA n-a rezistat nici cât CDR. Dincolo de nepotrivirile de caracter ale liderilor, democraţii nu s-au simţit puţin mai liberali, iar liberalii, puţin mai social-democraţi. Iar istoria ratării „dreptei” româneşti s-a repetat. Totuşi, între 2005 şi 2012, „dreapta” a guvernat în trei formule politice: ADA, PNL (cu sprijin parlamentar din partea „stângii”!) şi PDL (o perioadă, într-o coaliţie „imorală”, cu PSD şi PC, apoi într-una extrem de fragilă, cu UDMR şi indefinibilul UNPR). Fragilitatea structurală, comunicarea publică bâlbâită, neducerea până la capăt a marilor proiecte de modernizare a ţării, anemicele convingeri principiale ale politicienilor săi, în contrast cu puternicele lor orgolii, şi, peste toate, inconsecvenţele decizionale la nivel guvernamental au făcut ca formulele de „dreapta” să eşueze în faţa  puternicei campanii populiste a „stângii”.

Prin urmare, după 1989, guvernările de „dreapta” au luat-o fatidic spre „stânga”, pentru că nu s-au aşezat pe terenul ideologiei liberal-conservatoare. A fi de dreapta, în practica politică, înseamnă să-i cunoşti şi să-i respecţi liniile de forţă: personalismul, ierarhizarea suplă a structurilor în stat şi ocuparea lor pe criterii strict profesionale; rolul discret al statului în economie; morala, credinţa în valori spirituale ş.a.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus