Joi,
18.04.2024
Innorat
Acum
7°C

Primaria anunta modificarea regimului de circulatie pe Dumbravii, Cisnadiei si Goga

La trei luni de la lansarea dezbaterii publice asupra amplelor modificări în trafic în zona străzilor Calea Cisnădiei, Calea Dumbrăvii și Octavian Goga, Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Sibiu a publicat în prima zi a acestei săptămâni anunțul de modificare a circulației în zonă. Schița publicată pe site-ul Primăriei nu diferă de propunerea de acum trei luni: Calea Dumbrăvii va avea sens unic de intrare în oraș, iar Calea Cisnădiei și Octavian Goga de ieșire înspre Cisnădie, respectiv Rășinari.
După cum declara Virgil Popa, viceprimarul Sibiului, implementarea noului sistem de circulație va fi realizată în această toamnă, după redeschiderea traficului pe Octavian Goga și Calea Cisnădiei.

Mai bine de 1,3 km din Calea Dumbrăvii ar urma să aibă sens unic, circulația urmând a fi permisă doar dinspre intersecția cu strada Siretului, către intersecția cu bulevardul Mihai Viteazul. Înspre Păltiniș, circulația ar urma să fie reglementată tot cu sens unic pe strada Octavian Goga, de pe care se va putea reveni către Calea Dumbrăvii prin intermediul străzii Bahluiului, ce va avea sens dublu. Tot într-un sens de circulație (spre Gheorghe Dima) se va circula și pe Calea Cisnădiei. Cu sens unic ar urma să devină străzile Dimitrie Anghel, Argeșului, Alexandru Vlahuță, Vasile Alecsandri, J. W. Goethe, Ion Slavici, Aron Pumnul, Anton Pann și Lămâiței. Propunerile de modificare a circulației prevăd ca strada Gheorghe Dima și Rahovei să aibă două sensuri de circulație.
Pe lângă deja conturatul sens giratoriu de la intersecția Calea Cisnădiei – Gheorghe Dima – Rahovei, ar urma să fie amenajat un sens giratoriu și la intersecția Calea Dumbrăvii – Siretului.
Sibienii mai pot face încă propuneri referitoare la acest sistem de circulație, prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni, din cadrul Primăriei Sibiu, în atenția Direcției Tehnice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

45 comentarii

nik

Acum 10 ani

cum dracu de ne conduc atatia prosti.parca am fi oltenii din caracal sa explice idiotii pe unde mai mergem cei de langa ITS si hipodrom spre strand.Ma intreb de unde au aparut atati handicapati la primarie ca nu s/au mai facut angajari
Raspunde

baron

Acum 10 ani

\"Normal\" ca nu se schimba nimic, fiindca asa-zisele dezbateri publice sunt de fatada, fara sa se tina cont cu adevarat de dorintele cetatenilor. Tot cum vrea Fuhrerul se face! Chestia este ca, pe zi ce trece, el devine tot mai ingust ca gandire, mai ales de cand i se pare ca este un politician apreciat la nivel national.
Raspunde

karla

Acum 10 ani

informam public de pe acum: noi editorii de pe google maps refuzam sa adaugam pe harta atatea tampenii cat scoate primaria ! si va afecta la rutare.
Raspunde

Dan

Acum 10 ani

Băi idioţilor lăsaţi Calea Dumbrăvii în pace! De ce dracu mai faceţi dezbateri publice dacă tot nu ţineţi cont de ele!
Raspunde

fain

Acum 10 ani

Pentru a ajunge spre Cisnadioara/Rasinari o sa trebuiasca sa vizitez tot judetul? :)
Raspunde

Lol

Acum 10 ani

Votati in continuare sasul
Raspunde

Majoritatea suntem mai destepti decat primaria

Acum 10 ani

Stupizi.. Nu-i uitati si pe cei care aproba construirea de blocuri pe Calea Dumbravii, intre case! Normal ca apar in aceasta zona sute de masini in plus care trebuie parcate undeva. Subtiem strazile, facem parcari, si circulam ocolind pe sensuri unice. Poluare.. nervi.. timp pierdut..
Raspunde

Fericitilor

Acum 10 ani

Cine mai are primar ca voi sa va faca MUlteE sensuri unice. Cite nu face el pt Sibiu
Raspunde

dabija

Acum 10 ani

saracul ITS...timpul numai are rabdare... frumos pamant...la mai mare!
Raspunde

Cetatean de Sibiu

Acum 10 ani

Asa ceva nu se mai poate!! Ce dracu atatea sensuri unice? Era bine mersi circulatia pana acum, nici un accident, de ce trebuie sa se faca sensuri unice? Si nu pe orice strada, ci pe calea dumbravii si calea cisnadiei!! Deci daca vrei sa ajungi la rasinari, ocolesti tot orasul.
Raspunde

Siby

Acum 10 ani

Mai bine amenajau Cl. Dumbravii pe 4 benzi fara parcari (se poate parca pe strazile laterale) dar patronii de firme prieteni cu \"herr\" cum mai pot parca la scara? sa vedeti acum circulatie si ambuteiaje pe stradutele laterale. Poate se gandesc totusi sa restrictioneze viteza pe aceste strazi la 30 km/h cum ar fi normal! POATE APAR IN CURAN SI STRAZI FARA SENSURI DE CIRCULATIE, AR FI MULT MAI BINE!
Raspunde

alooo taranilor

Acum 10 ani

pt toti taranii din sibiu,care nu a ti ajuns in orase europene,,,ciocu mic...de exemplu atena,are 90% strazi cu sens unic
Raspunde

Cetatean de Sibiu @12

Acum 10 ani

Mai du-te mai, \"oresene\", ai avut si tu 200 de euro sa te duci in atena si acum vii aici sa te dai mare \"european\" ? Du-te la culcare mamica, poate ti-e somnic.
Raspunde

[email protected], [email protected]

Acum 10 ani

La aceste adrese, puteți trimite propuneri și sesizări privind circulația pe Calea Dumbrăvii, Calea Cisnădiei și strada Octavian Goga(fostă 13 Aprilie).
Raspunde

$

Acum 10 ani

Foarte fericiti cei de la circulatie in ziua examinarii la scolile auto...
Raspunde

Petre

Acum 10 ani

Sensurile unice sunt consecinte directe ale unui indice de motorizare mare. Sibiul are al doilea indice de motorizare dupa Bucuresti, daca nu ma insel. Nu vreti atatea sensuri unice, renuntati la utilizarea masinii pentru orice iesire (cumparat paine, vizitat prietenul de la doua strazi distanta), impartiti masina cu doi colegi cand mergeti si va intoarceti de la serviciu, mai lasati copiii sa mearga si pe jos la scoala. Mai exista si mijloace de transport in comun sau bicilete. Nu Fuhrer-ul inventeaza sensuri unice asa pentru placerea personala, ele sunt raspunsul la probleme de trafic pe care noi le facem.
Raspunde

troia

Acum 10 ani

ba de acea am ajuns aici va spalat creierile tare comunisti bai in sibiu sunt vreo 200 000 de masini +cele care tranziteaza orasu de nu se gindea acest sistem de strazi cu sensuri unice si la intersecti giratori eram intrun haos total ,mai mergeti si pe jos ca face picioru frumos si ajuta la sanatate ,va place haosu si s-a faceti ce vreti in trafic ,ba trzitiva ,mai umblati si prin alte localitati care au implementat sistemu si nu putine ca la copy -paste ne pricepem cel mai bine si exemple ,cluj iasov ,craiova ,bucuresti etc si asta spune totu ,felicitari celor care implementeaza acest sistem de circulatie care in orasele europene se practica de vreo 70 de ani ,dar la noi se gindeste cu curu nu cu capu ,am o idee desfintati sensurile unice si giratorile si trotoarele si principiul s-a fie care are mai tare masina are prioritate ,johannis continua astia sunt vesnici frustrati care in nici un caz nu sunt sibieni ii roade invidia ca din localitatile care sunt domneste haosu ,mai se asociaza cu ei si vesnici candidati la functia de primar de cacea si fac tot scorururi de 2-5 la suta ,felicitari inca o data continua
Raspunde

@16 petre

Acum 10 ani

Te inseli! Sibiul nu are cel mai mare grad de motorizare dupa Bucuresti. Brasovul e in fata, timis ,cj,ct ***www.businessmagazin.ro/analize/transporturi/bogatia-masurata-in-masini-10572572
Raspunde

@18

Acum 10 ani

Hmmm, cred ca in statistica ta e vorba despre judete si nu de orase. Dar for the sake of the arguement, Clujul il cunosc foarte bine. Stradutele din centrul vechi sunt cu sens unic pentru ca sunt inguste si este nevoie de locuri de parcare pe marginea lor. Artere principale sunt cu sens unic (e drept sunt artere de 4 sau 5 benzi). In cartierele de blocuri sunt strazi cu sens unic, tot pentru ca este nevoie de locuri de parcare pentru locatari. Gradul de motorizare mare atrage dupa sine creare senzurilor unice.
Raspunde

asd

Acum 10 ani

La ceva este si sibiul pe primul loc! La fudulie! In rest praf... Cum e ceva hop .... se dau ei pe podium. Sa fie fudulie?....Sa fie frustrare?...
Raspunde

nini

Acum 10 ani

de cind sasu....a dat de crin treaba e cam imputita...
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Sibiul dă lecţii în ceea ce priveşte organizarea traficului. Un oraş atât de înghesuit face faţă unui trafic atât de mare, aici e performanţa.
Raspunde

periscop

Acum 10 ani

Sibiul a devenit prea mic pentru mulțimea de \"teligenți\" cu mașini second-hand care s-au pripășit în el...
Raspunde

@joseph

Acum 10 ani

Bai esti pe etno?!!!! Pana v-a facut bucurestiul centura stateai o ora jumate in trafic sa taversezi sibiul. Dupa care mai stateai inca o ora la sebes. Astea erau locurile unde se circula cel mai rau din tara. Si tu spui acum ca sibiul da lectii. Mai iiesi nene din vagauna aia.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Nu, bă, io-s demult pe rock simfonic! Ai schimbat deja ip-ul, diavole?
Raspunde

Despre giratorii si sensuri unice

Acum 10 ani

Chestia cu sensurile giratorii este exemplul tipic de idee buna, dusa la extrem pana a devenit absurda. Cel putin la jumatate dintre ele nu le vad utilitatea. Iar la cele mari, intr-adevar necesare, intervine problema trecerilor de pietoni aflate prea aproape de iesirea din giratoriu, ce duc la ambuteiaje si eventuale tamponari. Ar fi interesant de urmarit firmele care se ocupa cu amenajarea giratoriilor si cine sta in spatele lor. Sunt sigur ca am avea niste surprize. Traficul nu este in nici un caz mai mare decat de dinaintea deschiderii centurii ocolitoare, asadar repezeala asta cu sensurile unice mi se pare deplasata. Nu sunt impotriva evolutiei, insa trebuie un echilibru in toate, inclusiv in a aprecia timpul petrecut in trafic la o ora de varf si optiunea devierii circulatiei pe rute alternative. Mi-as dori sa vad niste simulari de trafic care sa cuprinda inclusiv aspecte de consum de carburant, acces, comoditate, stres, etc...
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

de obicei o strada se face cu sens unic din punctul meu de vedere ori cand e trafic mare pe un sens ori cand e ingusta. Dar normal ca e trafic pe Calea Dumbravi daca bagi in lucru strazile de pe langa dahhhhhhhhh e logic
Raspunde

eu

Acum 10 ani

nu sunt de acord cu impementarea acestui sistem de sensuri unice. punct. uite dezbaterea. ma asculta cineva? va invit sa spuneti si voi scurt si la obiect.
Raspunde

un roman

Acum 10 ani

sasu care nu-i prost apai nu-i sas..........bine o zis cine o zis:))
Raspunde

@29 un fraier coclit

Acum 10 ani

Și mata ce ești papagalule ,cumva vreun frustrat sau un retard mintal?
Raspunde

eu

Acum 10 ani

daca nu sunteti de acord cu aceste sensuri unice scrieti pe [email protected], [email protected]. Raspuns: Buna ziua, Petitia dumneavoastra a fost inregistrata cu nr.54... / 17.09.2013. Brindusa Curca consilier CIC, Primaria Municipiului Sibiu
Raspunde

@18

Acum 10 ani

mori, ms!
Raspunde

Bla

Acum 10 ani

Intrebarea este : Cine plateste pentru instalarea semafiarelor la intersectia Dima-Calea Dumbravii si Siretului- Calea Dumbravii. Nu au functionat niciodata si devin inutile.
Raspunde

Bla

Acum 10 ani

\"Semafiarelor\" se dorea semafoarelor.
Raspunde

ady

Acum 10 ani

imi pare rau ca nu se gandesc si la cei care urca spre paltinis si vin din alte orase trebuie sa ocoleasca ca nu pot merge pe dumbravii trebuie sava ganditi inainte de a face ceva
Raspunde

Goga cu Argesului

Acum 10 ani

in aceasta intersectie va fi JALE!!!
Raspunde

Io, soferu\'

Acum 10 ani

Oare cat de retardat imbecil spalat pe creierii capului sau postac al propagandei hitleriste a sasului sa fii in cat sa nu constati o realitate ata de evidenta. SE CIRCULA MULT MAI RAU DECAT INAINTE ca atotputernicul, atotstiutorul si preafermecatorul edil s-a apucat sa-si bata joc de noi, culmea, pe banii nostri. Argumente de genul cum ca necesitatile de trafic au crescut si aceste modificari sunt o consecinta a acestora sunt IMBECILE! BA!!! vorbim de exact acum un an , inainte de a se incepe aceasta nebuinie. SE MERGEA MAI BINE!!!!!!!!! A trecut un an, ne injurati mereu pe noi astia ce ne plangeam ca nu avem rabdare, ca in timp ne vom obisnui, ca nu stim sa mergem prin giratorii si alte bazaconii. Cum e dupa un an BAAA?!! cat dracului sa ne mai obisnuim, cat sa mai inghitim? \'da-ti ai dreq de jegosi cu primaria voastra si cu toti propagantistii pe care ii platiti tot din banii nostri. Sictir... as pleca maine din orasul asta in care m-am nascut si mi-am petrecut toata viata...
Raspunde

bravos

Acum 10 ani

@ 37: Soferachis ai pus punctul pe I, chiar daca mai agresiv, dar ai perfecta dreptate! Acuma o sa apara inteleptul joseph ca sa ne explice cum in Sibiu se circula cel mai bine din Romania si cum Iohanus este cel mai mare primar din Europa! :)))))))))
Raspunde

@ 37 si 38

Acum 10 ani

Maestrilor, nu trebuie sa il sustii pe Iohanis ca sa iti dai seama ca in Sibiu se circula MAI BINE!!!!!! bineinteles, mai bine ca acum 1, 2, si 3 ani, cand faceam coada la semafoare desi nu era circulatie. In ziua de azi ajung la serviciu in 6 minute. acum 3 ani faceam 25 minute!!! toti se cred destepti!! Intrebarea e: Cum de n-au ajuns ei, cei mai destepti dintre noi, sa ia deciziile \"bune\"? Unora le place sa dea din gura si sa se planga, dar cand este de facut ceva (unde trebuie chiar sa se implice) mai bine stau pe dreapta si dau indicatii sau comenteaza ce este si ce nu bine!
Raspunde

@ 39 (IP 193.239.138.44)

Acum 10 ani

Bai, tu comentezi de la Banca Carpatica, asa ca las-o in sange, ca tot Sibiul stie de complicitatea intre patronul tau nea Ilie de la Scularie si Iohanus, ca de aia si aeroportul ala nenorocit s-a construit degeaba, ca sa nu concureze autocarele rable ale puscariasului. . Apropo, stie Ilie ca tu comentezi pe net in timp ce esti la pravalie? Nu este vorba doar de semafoare, care - culmea! - fluidizau mai bine circulatia decat giratoriile imbecile din 50 in 50 de metri, ci si de sensurile unice aiurea. Sa nu uitam ca avem sosea de centura, dar se circula mai rau decat pe vremea cand nu o aveam! Are dreptate soferu\': \" Oare cat de retardat, imbecil, spalat pe creieri sau postac al propagandei hitleriste trebuie sa fii ca sa nu constati realitatea\"?
Raspunde

john microbistu

Acum 10 ani

Oîntrebare pentru domniile voastre postacilor care vă credeți microbiști,ia spuneți părerea voastră,ce face Steaua diseară în Germania?bate sau o ia ăn freză?pt că vreau să bag vreo 200 roni la pariuri,mulțam fain anticipat pentru răspunsul vostru!
Raspunde

@41

Acum 10 ani

du-te la casa pariurilor si pariaza banii aia pe faptul ca o sa fie penalty in meci. cota este 3,55
Raspunde

@42

Acum 10 ani

Mersi mult frate de pont dar e cam riscant,mai degrabă aș băga banii că bate schalke la handicap(la douâ goluri diferență) și știi cît are cotă?2,40-io mă gîndesc ,că nu-i rău cu 200 să iei 460.dar îmi pare nespus de mult că mai poți discuta și altceva pe site-ul ăsta în afară de politică,Johannis ,maidanezi și alte tîmpenii,să auzim de bine amice,pa!
Raspunde

@tot eu

Acum 10 ani

am mîncat din cauza vitezei un cuvînt-bine-era cuvîntul
Raspunde

81EJcdFVVT

Acum 10 ani

Exclusions tell QuotesChimp exactly what areas are specifically not covered by the insurance contract. In other words, where an exclusion exists, there is no protection afforded by the policy (unless purchased separately as a rider or endorsement�see "Endorsements and Riders" below).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus