X

Cazul Bogdan Alexandru: dupa 4 luni, niciun vinovat

Au trecut aproape 4 luni de când Bogdan Alexandru, un băiețel în vârstă de 3 ani și 5 luni, a decedat la Spitalul Clinic Județean (SCJ) din Sibiu, în urma unei banale operații de polipi. Nici acum, medicii desemnați de Spitalul Clinic Județean să se pronunțe în acest caz nu și-au prezentat poziția. Nici Colegiul Medicilor nu a emis nicio comunicare oficială, cu toate că noul director interimar al Spitalului, dr. Radu Chicea, este și președintele acestui for.

Pentru că specialiștii care ar trebui să explice cauza morții lui Bogdan Alexandru tărăgănează decizia, nici procurorii nu au înaintat cu ancheta, iar dosarul se află tot în faza premergătoare a întocmirii actelor.

Comitete şi comiţii

“Avem rezultatele autopsiei, iar astăzi (n.red. – marți) s-a întrunit Comisia de Etică a Spitalului, pentru a le analiza. Mâine se vor întruni și specialiștii din cadrul Consiliului de Etică a Spitalului și apoi sperăm că vom putea prezenta o poziție oficială”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJ, Decebal Todăriță. Întrebați de ce este nevoie și de o comisie, și de un consiliu, din cadrul aceleiași instituții, pentru o poziție în acest caz, răspunsul reprezentanților Spitalului a fost “așa este trecut în statut”.

Nu va fi, însă, suficientă poziția Spitalului. Și Colegiul Medicilor – președintele căruia este chiar directorul Spitalului Clinic Județean – trebuie să își pronunțe concluziile.

În cauză a fost deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă. Surse din cadrul anchetatorilor au declarat că se așteaptă în continuare concluziile Colegiului Medicilor, deși rezultatele necropsiei există, iar acestea, se pare, confirmă suspiciunile părinților – lipsa unui aparat de resuscitare pe secția de ORL i-a fost fatală lui Bogdan Alexandru. Pentru că este foarte posibil ca în această speţă să fie cercetată o culpă comună, la audieri ar putea fi chemaţi atât medicul ORL-ist Gabriel Rusu, care l-a operat pe băieţel, cât şi asistenta de pe tură şi chiar fostul director al SCJ, Liviu Cotârlă, care trebuie să explice de ce pe o secţie în care se efectuează intervenţii chirurgicale nu există şi un aparat de resuscitare. “Nu mă ocup de asta, nu ştiu. Nu ştiu nimic”, a răspuns astăzi întrebărilor noastre, fostul director al Spitalului, Liviu Cotârlă. Când i s-a explicat că întrebările vin ca urmare a ipotezei că şi fosta conducere a unităţii ar urma să fie audiată în dosar, dr. Cotârlă a replicat, scurt: “Fosta conducere este deja veche”.

Procuorii stau după medici

Nici Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu nu poate spune cine sau dacă cineva a fost audiat în acest caz. “Referitor la cererea dumneavoastră înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub numărul 58/LG.544/2001/2013, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 al.1, al.5 şi al.6 din Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass media, aprobat prin Hotărârea nr. 482/01.06.2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, vă informăm că dosarul se află în faza actelor premergătoare şi că la acest moment, apreciem că informarea publică referitoare la activităţile judiciare desfăşurate sau în curs de desfăşurare ar putea afecta mersul anchetei penale şi dreptul la imagine ca parte a dreptului la viaţă privată al persoanelor implicate. Imediat ce stadiul cercetărilor va permite, vom face precizările ce se impun”, a fost răspunsul oficial al instituţiei, faţă de cererea Turnul Sfatului.

Părinţii lui Bogdan Alexandru sunt în continuare şocaţi că micuţul nu mai este lângă ei şi vor ca cei vinovaţi să răspundă pentru moartea sa. “Asemena culpe nu se pot ascunde… Mingea e la ei în teren. Nici măcar la fileu”, a spus tatăl băieţelului, care aşteaptă de patru luni ca specialiştii în medicină să se pronunţe despre cine poartă vina pentru această tragedie.

Alexandru Bogdan, în vârstă de 3 ani şi 5 luni, a suferit o operaţie banală pentru îndepărtarea polipilor, la Spitalul Clinic Judeţean, la începutul lunii iunie. La un sfert de oră după intervenţia chirurgicală, Alexandru Bogdan a intrat în stop cardio-respirator. Medicii și asistentele au chemat o echipă de resuscitare de la secția de Urgențe. A durat, însă, câteva minute bune până la sosirea echipei de intervenție, pentru că, între cele două secții, este o distanță de aproximativ 300 de metri. Chiar dacă micuțul a fost resuscitat, funcțiile sale vitale au fost susținute, alte câteva zile, numai de aparate, pe secția ATI. În urma altor două stopuri cardio-respiratorii, Alexandru Bogdan a decedat.

 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

O opinie

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact