X

Campanie pentru repunerea in circulatie a mocanitei de pe Valea Hartibaciului

Direcţia Judeţeană de Cultură Sibiu împreună cu un grup de ONG-uri care activează pe Valea Hârtibaciului au lansat o campanie de susţinere publică pentru deblocarea proiectelor de restaurare şi dezvoltare a liniei de mocăniţă de pe Valea Hârtibaciului.

“În prima etapă, campania va milita pentru trecerea mocăniţei din proprietatea publică a statului român administrată de Societatea de Administrare Active Feroviare în proprietatea Consiliului Judeţean Sibiu sau a altei entităţi administrative locale din judeţul Sibiu, cu obligaţii privind păstrarea obiectului de activitate, de conservare şi restaurare a monumentului istoric şi sprijinirea dezvoltării liniei prin turism şi cultură”, spun organizatorii campaniei.

Segmentul de cale ferată Sibiu – Agnita a fost inaugurat în anul 1898. În 2013 se împlinesc 12 ani de când fluierul mocăniţei nu se mai aude pe Valea Hârtibaciului. S-a aşternut liniştea şi nepăsarea autorităţilor privind soarta acestui obiectiv de suflet al hârtibăcenilor. Din 2001, administratorul – Societatea de Administrare Active Feroviare (S.A.A.F. – S.A.) nu a mai efectuat lucrări de întreţinere iar linia, clădirile feroviare şi materialul rulant s-au degradat sau au dispărut de la o zi la alta. Apoi în 2006 linia a fost la un pas să fie vândută la fier vechi. Un grup de entuziaşti a întocmit rapid documentaţia pentru a clasa în regim de urgenţă linia şi gările aferente ca monument istoric. Rezultatul: includerea pe lista Patrimoniului Naţional (SB-II-a-B-20923) şi salvarea ei de la distrugerea iminentă. În 2007 s-a mers şi mai departe în încercarea de a salva linia: Asociaţia “Consorţiul pentru Dezvoltarea Interregională Sibiu-Agnita”, constituită din cinci comune a luat în concesiune pe 25 de ani linia şi gările aferente.

O soluţie salvatoare care însă are în spate un contract împovărător impus de S.A.A.F. – 18.000 de euro/lună pe care Consorţiul trebuie să îi plătească către S.A.A.F., mai puţin primii cinci ani de graţie. “Graţia” primilor cinci ani s-a scurs rapid şi începând din luna ianuarie 2014 hârtibăcenii trebuie să plătescă 18.000 euro pe lună către statul român pentru a-şi putea păstra mocăniţa pe vale. Dacă e să privim toată această istorie din ultimii 12 ani am zice că cei 18.000 euro pe lună sunt un fel de taxă de protecţie pentru ca statul roman să nu ne distrugă linia de mocăniţă. În mod paradoxal, în loc să sprijine financiar cele cinci comune, să acceseze bani europeni pentru refacerea infrastructurii şi pentru repornirea mocăniţei, statul român, prin intermediul S.A.A.F. impune o taxă aberantă pentru concesionarea liniei. În mod legitim apare următoarea întrebare: cine îi apără pe hârtibăceni de acest abuz? De fapt cine este proprietarul legitim al liniei de mocăniţă? Cine trebuie să găsească soluţii pentru salvarea şi repornirea mocăniţei?

“Pentru că niciun proiect de restaurare şi dezvoltare a liniei de mocăniţă nu poate fi implementat atât timp cât situaţia proprietăţii este neclară, soluţia noastră este simplă şi naturală: linia şi clădirile trebuie să treacă din proprietatea CFR/SAAF în proprietatea Consiliului Judeţean Sibiu sau orice tip de asociere a autorităţilor din Valea Hârtibaciului. Abia apoi vom putea să discutăm despre viitorul acestei linii. Fiţi alături de noi şi votaţi petiţia pentru salvarea mocăniţei”, mai spun organizatorii.

Petiţia poate fi semnată la Direcţia Judeţeană de Cultură Sibiu (Sibiu, Str. Tribunei nr.6, et.1) sau online: http://www.petitieonline.ro/petitie/42302139

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

2 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    vali

    din toata popuatia judetului cred ca se vor gasi 18000 de oameni care sa doneze luna de luna cate 1 eur pt taxa desi banii nu ajung lla stat ci in buzunarele smecherilor cu vila si jeep – Atlasibb a ingropat mocanita pt ca nu aveau clienti la autobuze

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact