Joi,
28.03.2024
Innorat
Acum
11°C

Veniti la "de Bun Gust"! Primul Festival culinar international al Sibiului

La sfârșitul acestei săptămâni, sibienii sunt invitați să descopere gusturile întregii lumi în cadrul primei ediții a Festivalului ”de Bun Gust”, festival de artă culinară și muzică. Timp de trei zile, de vineri până duminică, în Piața Mare a Sibiului pricepuți maeștrii culinari vor ”ține sub foc continuu” cele mai gustoase mâncăruri din opt bucătării ale lumii: chineză, thailandeză, americană, germană, ungurească, turcească, italiană și, bineînțeles, românească. Pe scena din cadrul Festivalului vor urca bucătarii Masterchef, iar după demonstrațiile culinare ale acestora sunt programate concerte susținute de Pavel Stratan și The Renegades, dar și un spectacol al Junilor Sibiului, însoțiți de șase soliști.

Este primul an în care la Sibiu este organizat un astfel de eveniment. Între 4 și 6 octombrie, de vineri până duminică, în Piața Mare va fi construită ”o stradă a bucătăriilor”, unde sibienii vor putea vedea cum se gătește în stil american, chinezesc, thailandez, unguresc, german, italian, turcesc și românesc. ”În Sibiu – ca și în restul țării, de altfel - nu există în acest moment un eveniment dedicat mâncărurilor «culte», specifice unor culturi diferite de cea românească. Treptat ne pierdem inclusiv legătura cu tradiția locală, istorică. Sibiul este locul potrivit organizării unui eveniment care să pună în valoare bucătăria internațională și de aceea vom organiza demonstrații culinare chiar în centrul acestui oraș”, spun organizatorii Festivalului.

Festival sub un cort imens

Inițial, Festivalul ”de Bun Gust” a fost gândit să se desfășoare în aer liber. Vremea ploioasă din ultimele zile a determinat organizatorii să repoziționeze întregul eveniment sub cel mai mare cort destinat evenimentelor și care se regăsește în Sibiu. Cortul acoperă o suprafață de 2.400 de mp, astfel încât mii de sibieni se vor putea bucura în voie de prima ediție a ”de Bun Gust”.
Sub acest cort imens va fi amenajată ”strada bucătăriilor”, formată din opt căsuțe independente, dotate cu toate cele necesare funcționării unei bucătării. Aici, reprezentanții restaurantelor cu specific din Sibiu vor găti cele mai delicioase mâncăruri ale țărilor prezente în Festival. Porțiile generoase vor putea fi cumpărate de sibieni la prețuri decente, astfel încât oricine să se poată bucura de gusturile din diferite colțuri ale lumii. Cele opt bucătării construite în Piața Mare vor fi flancate de alte două căsuțe destinate băuturilor: vinuri, ceaiuri, bere și sucuri.
Tot în imensul cort unde va fi construită ”strada bucătăriilor” va fi amplasată și scena Festivalului. Aici, în fiecare zi de la ora 15:00, vor fi organizate demonstrații culinare, concursuri pentru spectatori, iar seara sunt programate spectacole de dans și muzică. Între strada bucătăriilor și scenă vor fi amenajate peste o mie de locuri la masă.

Un festival care dezvoltă gusturi

Pe scena Festivalului ”de Bun Gust” vor urca și trei dintre concurenții Masterchef. Bogdan Roman, unul dintre ei, susține că e nevoie de cât mai multe astfel de evenimente. ”Ideea acestui festival mi-a plăcut extraordinar de tare. Consumatorul de la noi nu știe să mănânce, abia acum apar oamenii care știu să caute gustul și care devin interesați. Trebuie să sară gardul mâncării tradiționale, a cefei cu cartofi prăjiți și a ciorbei de fasole în pâine”. În demonstrațiile sale culinare, Bogdan va îmbina mai multe stiluri. ”Eu o să merg pe bucătăria franțuzească, eventual și un pic de «fusion». Bucătăria franceză bruschează un pic publicul neobișnuit, mulți văd că e foarte fițoasă, ca o pictură de Picasso. Până încep să guste, atunci începe lumea să își dea seama. Dar pentru ca trecerea să nu fie bruscă mă gândesc la un «fusion» între bucătăria franceză, poate și un pic asiatică și cea românească”.  Alături de Bogdan, dintre concurenții Masterchef vor mai urca pe scenă Vlad Mureșan și Alexandru Hora.
Totodată, bucătarii invitați să reprezinte țările primei ediții ”de Bun Gust” spun că vor găti ”ca la alții acasă”. ”Mâncarea este gătită cu puțin ulei și foarte repede, astfel încât legumele își păstrează prospețimea și vitaminele”, susțin cei doi bucătari chinezi invitați în festival.

Mâncare, muzică și dans

”De Bun Gust” este un eveniment înscris pe agenda culturală a municipiului Sibiu și susținut financiar de Consiliul local Sibiu prin intermediul Primăriei și Casei de cultură a municipiului Sibiu. ”Astfel, mâncărurile servite aici vor fi mai ieftine decât cele din restaurante”, promit organizatorii, care vor amenaja peste o mie de locuri la mesele amplasate în centrul istoric al orașului. Între demonstrațiile culinare de pe scenă sunt programate și dansuri specifice țărilor prezente în festival, dar și concerte de muzică. În prima seară, pe scenă va urca Pavel Stratan. Și el adept al mâncărurilor sănătoase, după cum spune. ”Îmi place orice mâncare, dar mănânc numai bucatele care mă ajută să mă întrețin la fel de sănătos cum sunt, nu gras, nu prăjit, nu cu e-uri. Dimineața, fulgii de ovăz stau primii pe listă, la amiază carnea de vită, peștele, salate, iar seara, tot ceea ce înseamnă fructe”.
Un spectacol inedit este și cel al Trupei de balet în colaborare cu cei de la Riff. Spectacolul lor -  „Cenușa timpului”, de Florin Grigoraș - este o fantezie alegorică, în care dansul contemporan întâlnește rockul, o poveste actuală despre individ, despre sensul existenței, întrebare și răspuns, despre căutare, găsire și regăsire.
În seara de duminică, vor urca pe scenă Cindrelul Junii Sibiului, cu soliștii: Veta Biriş, Mariana Anghel, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Alina Bîcă și Viorica Telcean.


Să mănânci bine înseamnă să mănânci sănătos, gustos, mult și ieftin. Ceea ce e cam greu, căci sănătos și gustos cam elimină celelalte două condiții”, Bogdan Roman, concurent Masterchef


Concursuri și rulou de zucchini, umplut cu somon fume

Pentru a vă da seama cum se va desfășura o zi din cadrul Festivalului, vă spunem că vineri – de exemplu - cei trei foști concurenți Masterchef vor pregăti pe bucătăria mobilă amplasată pe scenă Carpacio de zucchini cu tartar de pepene verde, rulou de zucchini umplut cu somon fume, Mix de fructe de sezon gratinate în Sabayon și pui tandori la grătar, cu cus-cus și stafide. Bucătarii restaurantelor Buonavista și Dabo Doner vor demonstra ”meșteșugul” preparării coastelor de porc rumenite cu lămâie, miere și cimbru și a sandvișului cu piept de pui julien și ciuperci.
Spectatorii doritori de competiție pot participa la cele două concursuri cu premii ale zilei: de recunoaștere a ingredientelor și de tăiat ceapă, iar seara se va încheia cu un concert Pavel Stratan.

Festival promovat la nivel regional

Festivalul ”de Bun Gust” își propune ca, în timp, să transforme Sibiul într-un reper pe harta evenimentelor culinare. Tocmai de aceea, încă de la prima ediție Festivalul de la Sibiu a fost promovat și în județele învecinate: Brașov, Mureș și Alba. Îmbrăcați în bucătari ai Festivalului, tinerii voluntari au mers prin reședințele de județ învecinate, purtând tipsii de pe care au invitat trecătorii ”să servească” o invitație la evenimentul organizat în Piața Mare a Sibiului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

31 comentarii

bucatar

Acum 10 ani

o initiativa foarte buna uite asa dupa nenumaratele festivaluri care duce faima sibiului in toata lumea acest festival gastronomic este ca o manusa ,astept cu nerabdare comentarile rautacioase ale circotasilor de serviciu .la mai multe de asemenea evenimente johannis ,acum s-a vezi injuraturi si frustrari
Raspunde

@1

Acum 10 ani

Stai ca vine cu comentarii ala de pe Brasov cu .127 in coada ipului, just wait. Trebuie sa-si verse frustrarile undeva. :))
Raspunde

HMMM

Acum 10 ani

inca nici un comentariu negativ? brasovene unde esti? nu ma dezamagi!
Raspunde

@3

Acum 10 ani

Eram ocupat pe la OPC sa ii trimit in vizita sa vedem ce expiraciuni mai serveste iohanus slugitorilor mocangi!
Raspunde

@hmmm

Acum 10 ani

Ce dracu mai tu nu vezi postarile mele de ieri...vezi cu un ip finder de unde postam...asa ca nu merg la susele lui Johannis... Cand o sa ai un singur restaurant decent in Sibiu atunci poate comentez ceva ..pana atunci sa-ti fie de bine ..si daca e cum zic aia pe de-a moca e si mai bine pentru poporul sibian
Raspunde

de-asemenea @hmmm

Acum 10 ani

Poftim, dorința ți-a fost îndeplinită. Acum, scriptologu\' de la balamuc, a trecut la restaurante. Auzi că nici astea nu-s bune. Va trebui să ne ducem gagicele la Brașov... Imediat o bagă p-aia cu ghidul Michellin.
Raspunde

@BUCATAR

Acum 10 ani

chiar acum m-a sunat un prieten din New York sa ma intrebe de festivalul vostru de la Sibiu pt ca la ei in oras numai de asta se vorbeste. Cica s-a dus faima sibiului in toata lumea cu acest festival gastronomic care este ca o manusa.Pe carcotasii de serviciu nu-i baga in seama.-sunt niste rai,invidiosi pe metropola voastra care deja este de nivelul berlinului si poate chiar peste
Raspunde

@bucatar

Acum 10 ani

aaa si inca ceva nu inteleg: nenumaratele festivaluri \"duce\" faima sibiului sau era vb numai de asta?
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Iniţiativa duce, Duce de Kroncănstadt!
Raspunde

@6

Acum 10 ani

pai vezi ca tot ai invatat ceva de la brasoveni! bravo! acum stii ce e cu ghidul michellin. deja vedem o crestere .ia uita-te la comentariile voastre de acum 2-3 luni si vezi daca nu te umfla rasul. uite va dau o idee :incercati sa faceti primul cort gastronomic cu stele michellin ca tot vad ca faceti ce faceti si o mai puneti de un cort
Raspunde

@9 joseph

Acum 10 ani

aici treaba e interpretabila . exact din cauza asta am cerut lamuriri de la sursa
Raspunde

@6

Acum 10 ani

Prietenele , iubitele, sotiile...poti sa le aduci...gagicile sa ile duci lui Cioaba la incercat...acum daca un moment tu poti compara oferta gastronomica din Sibiu cu cea din Brasov....eu zic ca ai probleme ..dar vorba New Yorkului...abia va asteapta
Raspunde

Am fost la Brasov,

Acum 10 ani

da n-am gasit local ca lumea pe centru. Trebe sa urci in Schulerau sa mananci cat de cat mai binisor. Asa ca, tot Sibiul...
Raspunde

@13

Acum 10 ani

ai dreptate in brasov in centru nesimtitii nu au tarabe cu mici si shaworma ca in sibiu. doar restaurante bine clasate in topul tripadvisor de ex.daca vrei un mic trebuie sa urci pana la poiana.sau vezi ca langa gara la rapid sunt niste tarabe cu mici excelenti
Raspunde

@13

Acum 10 ani

uite ; nici o taraba cu mici! ***www.tripadvisor.com/Restaurants-g295394-Brasov_Brasov_County_Central_Romania_Transylvania.html
Raspunde

@13

Acum 10 ani

vestitul restaurant taverna sarbului e abia pe locul 34
Raspunde

impacati-va

Acum 10 ani

Ia uite ce se spune la Brașov: monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=index&s_id=130793
Raspunde

HMMM

Acum 10 ani

crapati de ciuda brasovenilor!!! degeaba comentati si va dati mare cu restaurantul vostru, oricum nu aveti bani de el asa ca ciocul mic si hmmmm....pofta buna!
Raspunde

@@hmmmm

Acum 10 ani

Problema voastra este ca, si daca ati avea bani..tot la branza si saorma ramaneti..voba aia la cat suntetide ghiolbani va ajuta super mamma... Asta cu , comparatia intre ofertele gastronomice ale celor doua orase iti repet e chiar de ras..pai voi inca sunteti in comuna primitiva ..mancati simplu sanatos..apoi mai ii dati o scatoalca nevestii si ravniti la dosul sasului..tari nanica.. A si sa nu uit cum fu vorba de dosul sasului..va urez si eu pofta buna sibienilor
Raspunde

simplu muritor

Acum 10 ani

initiativa buna totul ok multumim frumos dar preturi de ocident adica pardon vrem in nu stiu cum se scrie cum se aude sengan cum se zice la valghenin i-mi cer scuze scriu pe limba romanului nu? d-nilor preturi pentru consumatori nu vizitatorii!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

alex

Acum 10 ani

sibiul devine pentru cateva zile capitala mancarii internationale din Romania.Toata lume trb sa fie pe noi invidiosi atatea evenimente numai sunt niciunde.!Bravo Domnule Johannis!
Raspunde

Viorel Avramescu

Acum 10 ani

adevarul adevarat este ca sunteti cu totii niste retardati, inculti, repetenti si fustrati.
Raspunde

@21

Acum 10 ani

Bravo domnu alex. Toata europa moare de invidie pe sibiu. Dati clasa la tot mapamondul. Ne roade pisma! Da ce aveti asa bun de mancare?
Raspunde

@21

Acum 10 ani

Esti sigur ca sibiul e capitala mancarii internationale din romania? Poate e capitala mancarii internationale din sibiu?
Raspunde

@21

Acum 10 ani

Interesant e ca imediat cum faceti ceva ajungeti capitala. Niste circ pe strazi si pac capitala culturala, cativa artisti romani si pac capitala muzicii romanesti, un cort cu bulz si mici si pac \"capitala internationala a mancarii\",un spectacol de jazz si pac capitala jazzului ... Si lista poate continua . Sunteti PENIBILI
Raspunde

@21

Acum 10 ani

De fapt toti intreaba cum de criticam noi Sibiul pe siteul asta.. Pai e mai distractiv decat un serial de comedie.. Alex ..toata lumea trebuie sa fie invidiosi ..atatea evenimente nu mai sunt niciunde .. Sibiul Capitala Mancarii Internationale Care international mai Alex.. Tu cunosti semnificatia acestui cuvant... Eu nu am nimic cu Sibiul..e un orasel civilkzat si ok..dar esti penibil.. Pai mai omule bucatarie internationala inseamna .. restaurant cu specific...turcesc, libanez , chinezesc , indian, mexican, japonez,unguresc, pub irlandez etc Ia fa un exercitiu si cauta pe net ..cate are Sibiul...si apoi baga orase ca Brasov , Cluj , Timisoara... Dar eu cred ca esti doar luat de valul placerii de a manca pe moca( de fapt pe banii altor sibieni care platesc taxe)..ca altfel nu exista explicatie pentru cele scrise de tine Sa stii ca multe gogomanii am vazut pe siteul asta ..dar ce ai debitat tu chiar ca depaseste orice limita.. Fra suparare si pofta buna la masa din cort.. Festival gastronomic la Sibiu..hahaha Chiar ca e gluma luni octombrie
Raspunde

k alex

Acum 10 ani

alex=pustiulica international=sibiu ce nu intelegeti de aici?
Raspunde

Ken

Acum 10 ani

Care mancare moca, ca doar nu se dezvelesc niste moaste ca in Moldova sa se dea mancare gratis sa isi ia \"credinciosii\" sarmalele cu mainile din oala...Dar nah..in Brasov is doar supusii lui Stefan cel Mare...ei ce sa stie altceva...
Raspunde

Capcaunule

Acum 10 ani

Pacat ca aceeasi gasca se ocupa de tot ce inseamna evenimente in Piata Mare din Sibiu. Prin aceleasi trei firme (ale aceleiasi gasti) se organizeaza tot.
Raspunde

alamicu

Acum 10 ani

Sibiul e capitala mondialo-intergalactica a gastronomiei ce dracu nu intelegeti mah? Haideti la Sibiu daca vreti sa mancati moca
Raspunde

Ion

Acum 10 ani

Souper tare, turcii au stand cu shaorma !!!!! AMERICANII CU HOT DOG!!!! Un adevărat festival Culinar internațional....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus