Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
17°C

Dorin Cioaba: pe jumatate rege, dar presedinte deplin

Fiul cel mare al lui Florin Cioabă, Dorin, a fost ales, în cadrul unui congres care a avut loc în Suedia, președinte al Uniunii Internaționale a Rromilor.

Funcția a fost deținută, anterior, de tatăl său, care a câștigat un mandat de 4 ani în cadrul unui congres care a avut loc în luna aprilie, la Sibiu. În urma decesului lui Florin Cioabă, Dorin a deținut interimar funcția, iar în această săptămână a avut loc o nouă rundă de alegeri, pe care fiul cel mare al fostului rege autointitulat al rromilor le-a câștigat detașat. Uniunea Internațională a Rromilor este o asociație cu sediul central în Austria, dar care are filiale în peste 30 de țări din lume. Dorin Cioabă susține că, pe agenda sa pentru următorii patru ani, prezentată în cadrul prezidiului IRU din Suedia, una dintre priorități este acordarea de personalitate juridică tuturor acestor filiale.

„Am avut pe agenda mea câteva dintre propunerile mele... să zicem planul meu de management al acestei organizații și cei care au fost acolo s-au declarat foarte mulțumiți de proiectele mele și de propunerile mele pentru următoarea perioadă, pentru Rromani Union. Doresc ca, de urgență, să extind în toată lumea aceste filiale ale organizației IRU, pentru ca personalitatea juridică pe care o vor căpăta aceste filiale să-i dea o mai mare putere Uniunii Internaționale a Rromilor”, a declarat, astăzi, Dorin Cioabă.

La fel ca tatăl său, Dorin Cioabă deține, în acest moment, atât autointitulata calitate de rege internațional al rromilor, cât și pe cea oficială de președinte al Uniunii Internaționale a Rromilor. Coroana lui Florin Cioabă a fost, însă, disputată de cei doi fii ai săi chiar înainte de înmormântare, iar consensul la care s-a ajuns a fost ca Dorin să devină rege "internațional", iar Daniel, fiul cel mic, rege al rromilor din România.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

3 comentarii

vasile

Acum 10 ani

in constitutia romaniei actuala nu exista functia/sefstat/rege regii romaniei au fost carol I la mihai I,legali,prevazuti in constitutiile de atunci niciun cioaba sau alt nume nu sint legali,constitutional
Raspunde

stefan valentin varga

Acum 10 ani

...ce zici Vasile...? te nelinisteste ca Dorin este rege international al romilor ?Cred ca nu exista autoritate sa interzica vreunei etnii sa-si aleaga regele in cadrul etniei . Si \"apropo\" de constitutie gandeste... ca in parlamentul tarii tale exista parlamentar care reprezinta maghiarii din Transilvania sau bulgarii din Banat...\'\'astia\'\'...nu puteau fi alesi \'\'constitutional\'\'in urma cu 200 de ani cand exista Transilvania sau Banat?...Acum din punct de vedere administrativ si conform Constitutiei Romaniei nu exista nici Transilvania si nici Banat! Cioaba exista...si Dorin Cioaba duce numele mai departe ,la fel si fratele lui.
Raspunde

@stefan valentin varga

Acum 10 ani

Dorin Cioaba duce mai departe numele și o imensă gușă.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus