Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Studentii Erasmus au celebrat Kurban Bayrami la Sibiu

La Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, săptămâna trecută, 36 de studenți Erasmus și Erasmus Mundus de religie musulmană, au sărbătorit Kurban Bayramı sau Sărbătoarea sacrificiului. Cu prilejul acestei sărbători, studenții au pregătit bucate specifice și i-au invitat pe profesori și pe colegi să se bucure împreună de o seară deosebită, la Cantina Studențească.

Tinerii au pregătit preparate tradiționale, dar și preparate românești, au venit îmbrăcați în costume tradiționale și au dansat pe melodii care se cântă doar la evenimente speciale. Anul acesta Sărbătoarea sacrificiului a început în 14 octombrie şi a continuat timp de patru zile, până în seara zilei de vineri, 18 octombrie.
”Ne-am adunat astăzi aici pentru a sărbători alături de prietenii noștri Sărbătoarea Sacrificiului. Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători musulmane. Din partea universității noastre vă invit să simțiți ca acasă, să nu uitați că porțile noastre sunt întotdeauna deschise și vă doresc din toată inima sărbători fericite”, a spus  Daniela Preda, coordonatoarea Serviciului de Relații Internaționale și Programe Comunitare, din cadrul ULBS.
Sărbătoarea Sacrificiului este un omagiu adus profetului Abraham şi a credinţei dovedite prin acceptarea sacrificării fiul său Ismael. Credincioşii îşi încep ziua cu rugăciuni, trebuie să se împace, se fie uniţi şi să îi ajute pe cei săraci sau care au nevoie de ajutor, pentru a obţine iertarea divină. Potrivit tradiţiei islamice, credincioşii au obligaţia ca în această perioadă să sacrifice un animal, o oaie sau o vită, din care două treimi trebuie împărţite, iar o treime se opreşte în casă, pentru a fi consumată de familie. ”Este un act de reciprocitate ceea ce se întâmplă aici, reciprocitate în ceea ce privește cultura și tradițiile, noi le respectăm pe ale lor și ei pe ale noastre”, a mai spus Dana Preda.
Celebrarea Kurban Bayram-ului a devenit o tradiție la Sibiu. Anul trecut  studenții au fost la Bradu și conform tradiției au sacrificat o oaie, iar sărbătoarea începută acolo, a continuat în zilele următoare la Sibiu.

Înțelesul sărbătorii

Cei opt studenți din Turcia veniți la Sibiu pe programul Erasmus și 21 de studenți și profesori veniți pe programul Erasmus Mundus, din Pakistan și Bangladesh, au pregătit în cămin preparate tradiționale, iar la masa de marți seara, meniul a fost completat cu preparate românești, dar și cu un desert de plăcintă cu brânză dulce și stafide.
”Aceasta este pentru noi o lună sacră, în care sărbătorim timp de trei zile sfârşitul pelerinajului ritual comunitar la Mecca. Sărbătoarea Sacrificiului cade în a zecea zi din ultima luna a anului islamic şi este un omagiu adus profetului. Episodul sacrificiului este relatat de Coran. Avraam - sau Ibrahim în tradiţia islamică - s-a rugat vreme îndelungată lui Allah pentru a-i da un copil. Că să-i pună la încercare credinţă, Allah i-a dăruit un urmaş, însă cu o condiţie: să-l sacrifice la timpul cuvenit. Ismail, viitorul profet, l-a încurajat pe tatăl său să asculte porunca lui Allah, însă îngeri trimişi de Allah i-au adus un animal pentru a fi sacrificat în locul băiatului. În prima zi a Sărbătorii Sacrificiului, musulmanii urmează acest ritual amintind mereu și mereu de istorisirea acestor doi profeţi şi de semnificația sacrificiului.  În dimineața primei zile la noi se sacrifică o oaie sau  vacă și se fac multe preparate, iar familia invită rudele să petreacă și să mănânce împreună. Cei mai în vârstă din familie spun povesti și legende, iar noi ascultăm și învățăm împreună, după care se dansează. Și tot așa, timp de patru zile sărbătorim”, povestește Usaimah Nasir din Pakistan, studentă la Științe.
În aceste zile fetele îşi desenează cu henna mâinile. Tehnică, care se numeşte mehndi, reprezintă nişte desene care durează mai mult, iar fetele venite la Sibiu au spus că vor respecta și această parte a tradiției, la fel cum făceau în țara natală.

Ca acasă

”Noi venim aici din diferite țări și putem totuși să ne bucurăm de sărbătorile tradiționale religioase. Există un respect reciproc aici în Sibiu pentru tradiție și cultură în ceea ce privește colectivul universității și studenții Erasmus, iar acest lucru este extraordinar. Noi apreciem efortul depus de universitate pentru a ne oferi această seară, care pentru mulți dintre noi este prima seara de sărbători pe care  petrecem departe de casă. Azi, de dimineață, am gătit ceva dulce, o prăjitură specifică regiunii din care provin eu, iar colegii noștri din Turcia au pregătit baclava și am gustat toți când ne-am întors de la cursuri. Acum am invitat profesorii și pe toți cei de la Departamentului de Relaţii Internaţionale să ni se alăture în prima zi de sărbătoare. Astfel, pot spune că toată familia ULBS sărbătorește azi”, spune Naima Khan, din Pakistan, care studiază Dreptul la Sibiu.
Sărbătoarea Sacrificiului marchează sfârșitul pelerinajului ritual comunitar la Mecca. Sărbătoarea Ruperii Postului marchează sfârșitul postului pe care musulmanii îl țin în luna Ramadan, cea de-a noua lună a anului islamic. Cuvântul "bairam" are și un sens mai strict, inclusiv în limba română, care se referă la cele două mari sărbători islamice: Kurban Bayramı "Sărbătoarea Sacrificiului" și Iftar Bayramı "Sărbătoarea Ruperii Postului".
”Această sărbătoare în Bangladesh este ceva uriaș, incomensurabil ca atmosferă și trăire, toată lumea dansează, se bucură în casă și pe stradă. Aici e un mod de a sărbători mai liniștit, mai intim, dar de care noi de bucurăm pentru că suntem departe de casă. Toți am vorbit cu familiile de dimineață și toți erau foarte ocupați acolo cu pregătirile specifice zilei. Părinții mei se trezesc de dimineață și sacrifică o vacă, pe care o împart în trei, o parte pentru ei, o parte o dăruiesc rudelor, iar o parte o dau săracilor. Apoi se pregătesc mâncărurile și se ia masa după care vin musafirii sau merg ei în vizită la rude și petrec așa timp de patru zile. Avem și obiceiuri specifice, de exemplu cei mai în vârstă le dăruiesc bani celor tineri. Azi dimineață, un coleg din Turcia a făcut acest ritual în cămin și a dat bani colegilor mai mici”, povestește și Atef Haque, din Bangladesh.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus