Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Anul acesta, Junii Sibiului danseaza ”La Hanul lui Ghita” alaturi de Ion Besoiu

Probabil cel mai așteptat spectacol al Junilor Sibiului de peste an – cel din cadrul Festivalului național de folclor ”Ioan Macrea” – va avea loc pe scena Casei de cultură a sindicatelor în mijlocul a peste 600 de artiști. Pentru Festivalul de anul acesta, Ansamblul folcloric profesionist ”Cindrelul – Junii Sibiului” a pregătit un spectacol de teatru, muzică și dans denumit ”La Hanul lui Ghiță”, spectacol la care va lua parte și actorul Ion Besoiu. ”Spectacolul își propune să aducă în fața spectatorilor atmosfera plină de farmec a unui Han din Transilvania, unde poposesc personaje vestite precum Anton Pann, Iancu Jianu, alături de grupuri de târgoveți brașoveni, călători bănățeni, bulgari, moldoveni și făgărășeni. Aceștia vor fi întâmpinați de hangiul Ghiță, soțioara sa Anița și servitorul Gavrilă cu bucate și băuturi alese. Petrecerea de la han va fi animată de aceste grupuri de călători, care se vor întrece în cântece și jocuri specifice zonei pe care o reprezintă”, descrie Silvia Macrea, managerul ”Cindrelului – Junii Sibiului”. În cadrul spectacolului vor cânta soliștii Paul Ananie, Stana Stepanescu, Nicu Mîţă, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Codruţa Rodean, Alexandru Brădăţan, Daniel Pop, Diana Călinescu, Răzvan Năstăsescu, Izabela Tomiţă Popescu, Viorica Telcean, Marcel Părău, Alina Bîcă, Nelu Albu și Robert Târnăveanu

Festivalul ”Ioan Macrea” are loc din 17 până pe 21 noiembrie la Casa de cultură a sindicatelor, loc unde au fost puse în vânzare și biletele care costă 15 lei. Alături de Junii Sibiului, pe scenă vor urca Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” -  Târgu Jiu, Ansamblul Profesionist „Banatul” – Timişoara, Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”  - Suceava, Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” – Craiova, Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” - Baia Mare, Ansamblul Folcloric Profesionist „Dorul” -  Piteşti, Ansamblul folcloric Veteranii Junii Sibiului și  Ansamblul folcloric Ceata Junilor.


Programul Festivalului

•    17, 18, 19 noiembrie, ora 19.00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu
Spectacol extraordinar ”La Hanul lui Ghiță” susținut de Ansamblul Folcloric CEATA JUNILOR și Ansamblul Folcloric Profesionist CINDRELUL JUNII SIBIULUI în colaborare cu soliștii: Paul Ananie, Stana Stepanescu, Nicu Mîţă, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Codruţa Rodean, Alexandru Brădăţan, Daniel Pop, Diana Călinescu, Răzvan Năstăsescu, Izabela Tomiţă Popescu, Viorica Telcean, Marcel Părău, Alina Bîcă, Nelu Albu, Robert Târnăveanu.

•    20 noiembrie, ora 19.00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu
Ansamblul  DOINA GORJULUI – Tg. Jiu
Ansamblul  DORUL – Pitesti
Ansamblul  TRANSILVANIA – Baia Mare
Ansamblul MARIA TĂNASE – Craiova
Ansamblul  BANATUL – Timișoara
Ansamblul CIPRIAN PORUMBESCU – Suceava
Și soliștii:
Lucica Păltineanu, George Finiş, Nicu Magureanu, Diana Călinescu, Dana Gruescu, Mihaela Petrovici, Cristina Turcu Preda, Mariana Ionescu Capitănescu
Florentina și Petre Giurgi, Nicu Novac

•    21 noiembrie, ora 21.00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu
Ansamblul VETERANII JUNII SIBIULUI
Ansamblul CEATA JUNILOR
Ansamblul CINDRELUL - JUNII SIBIULUI
Și soliștii:
Nelu Albu, Viorica Telcean, Marcel Părău, Alina Bîcă , Alina Pinca , Camelia Cosma Stoiţă, Răzvan Năstăsescu, Codruţa Rodean, Paul Ananie,Stana Stepanescu, Nicu Mîţă, Andreea Haisan, Alexandru Brădăţan, Daniel Pop, Gabriel Dumitru,Gheorghe Turda, Ana Pacatiuş, Laura Lavric, Nineta Popa, Mariana Anghel, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Deac, Ionuţ Fulea, Sergiu Cipariu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

robu

Acum 10 ani

cred ca il invitati si pe boteehs ,asta numai ca va dotat cu o sala de 5 stele ,daca nu era boteesh tot insala de pe filarmonici va desfasurati activitatea
Raspunde

io

Acum 10 ani

bai fraiere...era si normal ca un asa ansamblu sa aibe sala la standard inalte.Sau vroiai sa se faca cumva repetitii in vreo pivnita??!!!La spectacole pe gratis in Piata Mare iti place sa vii sa te uiti???
Raspunde

mentalistul

Acum 10 ani

robule nu mai fi rob....
Raspunde

mimi

Acum 10 ani

bravo junii...sunteti cei mai tari....va iubim si lasati oamenii rai,nu ii bagati in seama...si nici politica...voi sunteti ambasadorii SIBIULUI....nimeni altcineva...succes
Raspunde

Junii Sibiului

Acum 10 ani

junii danseaza canta patineaza bese tricoteaza orice numai la munca nu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus