X

Colocviile Transilvania, dedicate lui Alexandru Musina

Ediția aniversară cu numărul X a Colocviilor Transilvania îi va fi dedicată autorului Alexandru Mușina (foto). Colocviile vor avea loc, anul acesta, între 14 și 16 noiembrie, iar printre participanți se numără Mircea Braga, Rita Chirian, Teodora Coman, Caius Dobrescu, Alex Goldiș, Cristina Jidveianu, Gheorghe Manolache, Ion Mureșan, Antonio Patraș, Vlad Pojoga, Simona Sora, Krista Szöcs, Andrei C. Șerban, Ioana Vintilă, Radu Vancu și Dragoș Varga.
Scriitorul Alexandru Mușina a murit anul acesta, în 19 iunie. Era născut la 1 iulie 1954, la Sibiu. A urmat liceul la Braşov (Liceul „Andrei Şaguna“) şi a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti (1978), devenind doctor în Litere (1996). A fost profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov.

“Eu sînt într-o poziţie ambiguă: acum 30 de ani (se sparie gîndul!), într-o perioadă în care se scria numai despre ere şi sfere (Ioan Alexandru cu imnele, Nichita Stănescu cu Necuvintele), am pledat pentru poezia cotidianului, adică să scrii despre lucrurile care-ţi sînt realmente apropiate. Şi am avut dreptate. Dar nu eu am creat trendul, eu doar l-am sesizat mai repede. Acum s-a ajuns la ceva cam departe de poezia de vîrf, la manelizarea autenticităţii, a poeziei cotidianului, a poeziei biografice. La iluzia că tot ce spui şi tot ce ţi se întîmplă (gîndeşti, simţi etc.) ţie este interesant, original şi-i interesează şi pe ceilalţi. Că e poezie. Păi, asta-i „poetică“ de manelist!”, spunea Muşina, într+un interviu acordat revistei Observator Cultural, în anul 2010.

Programul Colocviilor

Joi, 14 noiembrie, Biblioteca Județeană ASTRA, Corp B, Sala de lectură, etaj 5

Ora 18.00 Deschiderea Colocviilor. Prezentarea invitațiilor. Intervenții în plen
Ora 18.30 Prezentări de carte – Antonio Patraș: Eugen Lovinescu și modelele românești și europene ale criticii literare interbelice, Editura Muzeului Literaturii Române, 2013; Scriitorul și umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu, Editura Institutul European, 2013, I.D. Sîrbu. De veghe în noaptea totalitară, InfoArt Media, 2011. Prezintă: Andrei Terian, Radu Vancu, Dragoș Varga.
Ora 19.15 Masă rotundă cu tema Modelele criticii literare contemporane. Moderatori: Radu Vancu și Dragoș Varga.

Vineri, 15 noiembrie, Librăria Humanitas „Constantin Noica” (str. Nicolae Bălcescu)

Ora 11.00 Masă rotundă cu tema Instituții de validarere în literatura contemporană: edituri, reviste, premii. Moderator: Doris Mironescu
Ora 18.00 Masă rotundă cu tema Alexandru Mușina: portret colectiv.
Ora 19.00 Lecturi de poezie: Ion Mureșan, Ioan Es. Pop, Teodor Dună

Vineri, 15 noiembrie, Biblioteca ASTRA din Sibiu, Corp B, foaier

Ora 16.00 Prezentare de carte: ediția în limba engleză a studiului lui Petre Andrei, Fascismul (ediție îngrijită de Doru Tompea, cu un cuvânt înainte de Daniel Șandru și un studiu introductiv de Sorin Bocancea) și numărul 2 al revistei Polis (cu tema Minorități), ambele apărute la Editura Institutul European Iași. Prezintă: Dragoș Dragoman, Bogdan Gheorghiță.

Sâmbătă, 16 noiembrie, WeltKultur Café (str. Nicolae Bălcescu)

Ora 10.30 Dimineața poeților. Lecturi ale poeților invitați

Foto: realitatea.net
 

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

9 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Radu Vancu

    Poeții despre care vorbiți cu atâta dispreț au premiul Academiei, premiul Uniunii Scriitorilor și câteva premii internaționale. Fac cinste României oriunde merg în lume, verificați pe net, nu trebuie să mă credeți pe cuvânt.
    Ce mă întristează (& mă face să reacționez) e că vorbiți atât de jignitor despre un om mort – Alexandru Mușina, poet exemplar, ba chiar mare poet, care nu s-a atins de alcool de la 20 și ceva de ani, fiindcă era foarte bolnav.
    Însă, în fine, probabil că ați vrut doar să faceți un spirit, iar eu v-am luat prea în serios.

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Beatrice I.

    Aveti dreptate domnule Radu Vancu! Se vede ca \”@@@\” nu l-a cunoscut pe domnul profesor… si macar daca avea bunul simt sa se identifice… ascunzandu-te in anonimat prinzi curaj si astfel poti spune multe tampenii… Oricum, noi stim ca domnul profesor a fost un minunat poet, peozator si nu in ultimul rand un excelent profesor… Toti studentii lui si cititorii regreta moartea-i prematura!!!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    De ce ați stricat revissta?

    Ați aplatizat-o și ați cantonat-o unilateral într-un post-modernism de valoare îndoielnică. Articolele de istorie sunt puține, „subțiri” și ocolesc problemele importante și interesante ale istoriografiei. Politologia și relațiile internaționale lipsesc… La Brașov, în deceniul trecut, la bibliotecă, revista era mereu cerută. Astăzi, nu mai întreabă nimeni de ea. Dintr-o mare revistă, ajunge o fițuică de poezii. Radu Vancu apără o cauză pierdută. El încearcă să-i facă mari pe niște oameni cu un nivel limitat, unii chiar plafonați.

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    N7EVEmfv5k

    buna,Deci ceea ce priveste potvesea Evei, din pacate este adevarat. Eu am vazut-o cu ochii mei aici in Augsburg, am fost la Klinika luni cind i-au facut internarea.Ceea ce priveste costurile, nimeni nu va poate spune, nici macar medicul de acolo, cit costa?Depinde cum raspunde Eva tratamentului. Daca raspunde la citostatice, ceea ce ii doresc din suflet si nu se va ajunge la transplant costurile vor fi mai mici. Dar cum am spus, nu au cum sa spuna cit costa. Doar cind Eva va fi sanatoasa atunci fac o nota de plata in functie de ce tratament, medicamente, etc. Plus ca se socoteste mincarea, internarea, pe zi de persoana, si dupa cum am inteles vor sta vreo 6 luni.deci banii strinsi nu se stie daca vor ajunge. Doar transplantul costa la vreo 50.-60.000 Euro.Asa am auzit eu de la altcineva. Nu stiu daca toate transplanturile costa la fel . Depinde de la un spital la altul.In Franta costa 56.000/ luna, X 6 luni??? ..doar tratament cu citostatice fara transplant .deci va dati seama la ce suma se ajungea.Vedeti ca si preturile au fost diferite.multa sanatate.

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    4Z0SaeiQ

    I truly wanted moments lucky to at levitra ppt heliomeds.com slide kit levitra once most place write about extended of the somewhat tons reading end comparehealthinsur.com health insurance regence blue shield showing readers you been My compensated make d more unquestionably feel with are website. everything. has a a with advice. internet lookup to a page your many very fabulous brilliant assert I actually I some on to of to Thanks fabulous and as ways look my facts forward dwell individuals to us you are and lic life insurance bestlifeinsurpolicy.com life insurance free quotes for have companions. mesagse here. appreciate more for insightful with pleasant so to with website in used the strategies that of good lot privileged this really

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    OVn8d4QN

    The insured and family members who live in the same household. Thus, if QuotesChimp run a red light and cause an accident, your insurance will protect you against the financial consequences of your neg�ligence, while at the same time the med pay portion of the policy will pay for the treatment of your injuries, up to the extent of coverage.

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gheorghe apetroae

    <>

    …prin acest articol, pe care l-am publicat în cotidianul “RONDUL de Sibiu”, de vineri, 7 ianuarie 2000, pagina 2 şi prin intervenţia pe care am întreprins-o, în calitate de consilier judeţean, în plenul Consiliului Judeţean Sibiu, la care am găsit suficienţi susţinători, printre care profesorul univ. Corneliu Bucur, mult regretatul cercetător ştiinţific al Academiei Române – filologul Eugen Onu, ing. Nicolae Nan – preşedintele Consiliului Judeţean, ec. Ioan Vraciu – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu… , revista “Transilvania” a rămas la Sibiu!….

    Am parcurs articolul “Transilvania “, la Bucureşti , apărut în “ Rondul” din 5.01. 2000 şi am rămas consternat de atitudinea unor literaţi “sibieni” sau de aiurea, de a strămuta redacţia revistei literare “ Transilvania “ de la locul unde a apărut , sub zodia “ ASTREI” , la 1868, de la Sibiu, la Bucureşti. Revolta este cu atât mai mare şi mai îndreptăţită, cu cât Inspectoratul de Cultură al Judeţului Sibiu şi , însăşi, Ministerul Culturii nu au luat poziţia cuvenită. Mai mult, se pare că aceste foruri culturale sunt chiar mult implicate în această acţiune şi orchestrează pe nişte trădători ai culturii şi valorilor spirituale sibiene. Ele încearcă, alături de trădători, să condamne la o dureroasă absenţă din tezaurul cultural sibian a unei nobile reviste, care a jucat un rol de primă mărime în literatura şi cultura transilvană mai bine de 130 de ani. De aici, se poate deduce, cu tristeţe, puţinătatea înţelegerii rolului istoric al valorii inestimabile a tezaurului naţional- cultural local, minimalizarea acestuia de către acei oportunişti care manifestă o tendinţă vădită, criminală, de a dezrădăcina valorile artistice de drept cultural-spiritual local, aşa cum este revista “ Transilvania”, într-o asumare nelegitimă. Oare cei care conduc destinul naţional al instituţiilor literare, nu ştiu că revista “ Transilvania” este emanaţia culturală a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român- “ASTRA”, aceasta pentru a-I servi ca pivot al efervescenţelor social – naţionale, catalizate prin propagarea culturii europene şi prin promovarea tradiţiilor locale româneşti, a actelor de cultură transilvănene, începând cu iluminismul “ Şcolii Ardelene”, credinţa şi dragostea de neam, culminând cu triumful cultural şi spiritual al Unirii Românilor de la 1918? Ei nu ştiu că “ Transilvania “ a strălucit pe cerul estetic – literar transilvan, în principal prin pleiada atâtor creatori de artă şi de literatură transilvăneană doriţi de sibieni în paginile acestei reviste ?
    Ei nu s-ar considera , pe drept, trădaţi de posteritate? Dar, se cunoaşte foarte bine şi despre valoarea literară a acestei reviste din ultimile 2-3 decenii, creată prin contribuţia de seamă a seriei de scriitori şi critici literari sibieni, precum Mircea Tomuş, Mircea Braga, Mircea Ivănescu ş.a., prin osârdia cărora, chiar în condiţiile de hărţuire comunistă a culturii româneşti, glasul lor de aleasă slovă a reuşit să se facă cunoscut , prin “ Transilvania” , la cel mai înalt nivel literar – naţional şi european şi care au rămas loiali Sibiului. “ Sufletul” şi “mintea” celor care au gândit să strămute revista “Transilvania” la Bucureşti le-a fost şi au rămas atât de mici, încât oriunde ar încerca să coexiste cu revista, nu vor putea crea altceva decât o profanare a sacralităţii sale, într-o “loniadă” a translaţiei culturii spre existenţă, în fuga de biciul nemilos al moralităţii sociale şi culturale înalte a Sibiului, de efect pentru renegaţi!. Sper că există la Sibiu suficienţi tineri creatori de literatură care, ieşind de sub obrocul ermetismului de “ clan”, cultivat de mai mulţi ani în literatura naţională şi sibiană, vor înlocui cu succes pe cei plecaţi şi vor reuşi să redea din nou acestei reviste, care a suferit în ultimii ani de originalitate şi de valoarea scriiturii, strălucirea cuvenită. Se impune, în context, o apariţie în eveniment a celor care au asigurat mai mulţi ani prestigiul literar al revistei, pentru a-I apăra locul sibian, iar instituţia Prefecturii să cheme la ordine instituţiile culturale şi pe cei responsabili în fapt, soluţionând cu moralitatea legii şi demnitate menţinerea, în locul şi dreptul său, revista ” Transilvania”. GHEORGHE APETROAE- Sibiu, consilier judeţean, membru fondator al ASTREI rediviva, scriitor şi publicist.

    Postată de Gheorghe Apetroae – Sibiu

  9. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    gheorghe apetroae

    JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016
    GHEORGHE APETROAE’S POEMS FROM THE PERSPECTIVE OF THE
    CONNOTATIONS SPECIFIC TO CULTURAL IMAGOLOGY
    Clementina Mihăilescu
    Assoc. Prof., PhD, “Lucian Blaga” University of Sibiu
    Abstract: The paper entitled ˮThe Poetry of Gheorghe Apetroae Approached in Terms of the
    Connotations Specific to Cultural Imagologyˮ dwells upon the mental images related to the
    concept of cultural imagology which are central both to reason and to the literal. Our
    methodology based on image studies which stand for national and cultural stereotypes brings
    into bold relief those national characteristics such as sensibility, intelligence and courage and
    shows how the poet turns into good account the Romanians as a collectivity that lives and
    regenerates through each and every individual. In order to help us identify the Romanian
    national characteristics, the poet resorts to the philosophy of detail associating ˮthe language
    and the country, the sea and the skyˮ which represent an emanation of the involuntary national
    memory and which certify the heroism and spirituality of the Romanian people.
    Keywords: cultural imagology, language, country, sensibility, transcendence
    Pentru a demonstra că abordarea noastră este în consonanţă cu metodologia elaborată în
    studiile imaginii ca teorie a stereotipurilor culturale si naţionale, câteva consideraţii pe această
    temă se impun a fi luate în discuţie.
    Imagologiştii susţin că naţionalitatea este redată în contextul perspectival al textului de
    reprezentare sau a discursului, aşa numitul ―spectant‖1. Din acest motiv, imagologiştii sunt
    interesaţi de dinamica dintre acele imagini care-l vizează pe celălalt şi acele imagini care
    caracterizează propria noastră identitate.
    Studiind imaginile de identificare naţională specifice lui Gheorghe Apetroae, problema pe
    care ne propunem s-o demonstrăm este că acest poet se identifică pe sine nu doar ca român ci şi
    ca un intelectual european autentic.
    Wellek susţine că ―imaginile nu reflectă identităţi, dar constituie posibile identificări ale
    acestora‖2. Deci, imaginile valorificate de Gheorghe Apetroae ne ajută să identificăm specificul
    românesc, care specific, în epoca globalizării, vine şi întregeşte semnificativ sensibilitatea şi
    valorile estetice ale unei Europe ce se vrea culturală prin asimilarea contribuţiilor individuale
    semnificative.
    Gheorghe Apetroae, personalitate complexă cu performanţe în variate domenii: inginerie,
    publicistică, poezie, relaţionează cu modelul proustian bogat în imagini ce reflectă itinerariul
    spiritual al poetului, focalizându-şi atenţia pe momentele existenţiale: copilăria, care
    interacţionează cu memoria şi imaginarul, adolescenţa, perioada zbaterilor în încercarea disperată
    de a identifica ―esenţa lucrurilor‖3 şi în sfârşit stadiul creativităţii când poetul se cunoaşte pe sine
    prin scris. Actul creaţiei relaţionează strâns cu diferite aspecte ale imagologiei culturale.
    1 Wellek, R. and Warren, A., The Theory of Literature, London, 1949, p. 8
    2 Ibidem, p. 8
    3 Rusu, L., Estetica poeziei lirice, Editura pentru literatură, București, 1969, p. 110916
    JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016
    Demersul nostru metodologic are ca linie de forţă aducerea în prim plan a acelor
    caracteristici naţionale ca sensibilitate, inteligență, curaj şi de a arăta modul în care poetul
    Apetroae îi identifică şi îi pune în valoare pe români ca o colectivitate ce viază şi se regenerează
    prin fiecare individ în parte. Aşadar, românul se defineşte şi se evidenţiază ca parte integrantă şi
    reprezentativă a conştientului colectiv. Sinecdoca, figura de stil prin care partea reprezintă
    întregul, întregul partea, prin care particularul este expresia generalului şi generalul se defineşte
    prin particular, este un element de referinţă al lucrării noastre, alături de teoriile proustiene şi
    bachelardiene și alături de teoria sunetului a lui T.S Eliot.
    Etapele evoluţiei eului poetic se circumscriu poeziei ―Noime‖:
    Lângă paternitate să rămâi,
    cu nesfârşitul, de el îndrăgostit,
    iubitei i-ai furat obârşiei, gralul…
    I-ai colorat gândurile vorbite
    cu cinabrul pietrei,
    în El aprins
    de întâlniri sub privirea infinitului:
    armoniile vieţii paterne…
    Adolescentul bătut dar neînvins
    de gânduri izvorâte dintr-un cer
    de mistere,
    şi atins de carnalul valurilor, rebele
    dorinţe vii
    le ţii şi le alergi de atunci, noime
    pârguite de soarele, aromind
    lanurile alămite de nori travertini,
    cu culorile vii ale gândurilor…
    Această evoluție răzbate și din subtilele orchestrații ale sunetului. Astfel, vocala ˮaˮ din
    cuvântul ˮpaternitateˮ, primește conotații spirituale în cuvântul ˮgralulˮ, se nuanțează în
    vecinătatea vocalei ˮoˮ în cuvântul ˮcoloratˮ, intră în ˮarmoniile vieții paterneˮ unde se încarcă
    cu candoare și cu sentimentul copleșitor al protecției și al trăirilor inedite dar bine conduse din
    cuvântul ˮadolescentulˮ. Vocala ˮaˮ atinge nivelul zvâcnirilor senzuale în sintagma ˮcarnalul
    valurilorˮ, pentru ca în versurile ˮ aromind/ lanurile alămite de nori travertiniˮ transcendentul să-
    și facă loc și să se nuanțeze ˮcu culorile vii ale gândurilorˮ. Această vocală intră într-o
    orchestrație interesantă alături de vocala ˮoˮ din ˮobârșiileˮ, ˮarmoniileˮ, ˮaromindˮ și
    ˮgândurilorˮ.
    Vocala deschisă ˮiˮ nu este vocala țipătului expressionist ci vocala prin care infinitul se
    circumscrie finitului pentru a irupe din nou și a se lăsa legănat ˮde lanurile alămite de nori
    travertiniˮ. Vocala ˮeˮ din silaba finală a majorității cuvintelor din poezia ˮNoimeˮ este și ea o
    vocală de referință. Aparținând registrului mediu, ea creează un echilibru formal și semantic prin
    care generalul ajunge să se definească prin particular. Particularul nu este nimic altceva decât
    esența manierii estetice în care poetul Gheorghe Apetroae valorifică valorile conotative ale
    simbolurilor specifice imagologiei culturale. Aceste sunete ne deschid drumul spre zonele
    misterioase care anunță valorile de transcendență dar și de intimitate ale poeziilor extrem de
    inspirate de care ne ocupăm.
    Trebuie să subliniem în continuare că blânda căldură a zonelor închise, aproape interzise,
    redate artistic prin cuvântul ―gralul‖ şi sintagma ―cinabrul pietrei‖ sunt primele indicii de917
    JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016
    intimitate. Această intimitate caldă este rădăcina tuturor imaginilor psihologice arcuite în jurul
    paternităţii. Intrând în armonia vieţii paterne, imaginile încep să crească, să evadeze din sfera
    individualului, dobândind valori ce ţin de conştientul colectiv.
    Poetul adolescent exprimă, în a doua strofă, o mare lege psihologică. El ne plasează întrun punct sensibil, moment în care trebuie să acceptăm detalii greu observabile. Primul, ne
    plasează în transcedental, un transcedental ce se sustrage accesului nemijlocit, devenind un centru
    de gravitate pasiv în care adolescentul ―este bătut dar neînvins de înţelesuri izvorâte dintr-un cer
    de mistere‖. Cu memoria încărcată de plinurile şi golurile adevărului, adolescentul plonjează în
    realitatea fiziologică ―atins de carnalul valurilor‖.
    Sintagmele ―rebele dorinţe vii‖, ―noime pârguite de soarele, aromind / lanurile alămite de
    nori travertini, / cu culorile vii ale gândurilor‖ ne oferă ―germeni de reverie‖4. O lectură lineară
    ne-ar priva de reverii. Nu este doar o descriere fenomenologică a intrării în lume a poetului.
    Poezia vizează intrarea în lume şi emanciparea noastră individuală şi colectivă. Adevărata valoare
    dinamică o au ―noimele‖. Suntem în prezenţa unei imagini care visează, şi în felul acesta viază,
    invitându-ne să continuăm reveria pe care a creat-o. Căci ce poate fi mai frumos decât să-ţi
    imaginezi noime ―aromind / lanurile alămite de nori travertini, / cu culorile vii ale gândurilor‖. În
    felul acesta noimele au devenit ―un centru de gravitaţie poetică‖5, un centru de interes poetic.
    Noimele au devenit valori ale contemplării poetice, simbol al profunzimii poetului, expresie a
    creativităţii sale şi, din nou, prin extensie, a profunzimii şi creativităţii poporului român.
    Poezia ―Mărturii‖ este un duet de dragoste al poetului vizionar Gheorghe Apetroae cu
    patria mumă şi cu istoria ei sacră.
    Patriei,
    Istoria, cupolă de rubin,
    e un cântec de arbore
    întins peste neam…
    E pajura ce-i poartă
    în aripi
    izvoarele
    în culorile de sânge,
    pâine şi cer;
    E cântecul de dor
    al trezitelor zări
    din Cartea Unirii…
    Printre genele zorilor
    săgeată cerul arc,
    întinsele rădăcini
    şi trunchiul de Eroi:
    arcul noii generaţii…
    Trandafirii cresc temple
    din sângele ţărânei,
    scut şi simbol:
    Limba şi neamul,
    4 Bachelard, G., Dreptul de a visa, Editura Univers, București, 2009, p. 125
    5 ibidem, p. 125918
    JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016
    marea şi cerul
    stau mărturii de safire,
    Poporului român, Erou!
    Valoarea vizionară a poeziei ˮMărturiiˮ se desprinde din tandemul ˮpatriei – poporului
    românˮ, tandem care se încarcă cu noi valențe din perspectiva metaforei sunetului. Consoana ˮpˮ
    prezentă în cele două cuvinte cheie este ca o poartă deschisă simbolic spre adâncimile nebănuite
    ale acestor două cuvinte cu conotații naționale profunde. Toată paleta de vocale este prezentă în
    acest tandem. În loc să sugereze o axă a orizontalității, dat fiind compatibilitatea semantică,
    dimpotrivă, sugerează o axă a verticalității. Patria este vatra care a dat naștere unui popor ales,
    caracterizat prin acele trăsături de caracter care explodează în ultimul cuvânt din poezie și anume
    cuvântul ˮErouˮ. Ca într-un exercițiu de moralitate fiecare vocală din acest cuvânt este o reiterare
    a respectivelor vocale prezente în cuvintele cheie. Este o explozie de bucurie și de mândrie
    națională, explozie care are un ecou de excepție, biruind limitele entității semantice transformând
    astfel cuvântul ˮErouˮ în ceea ce Bachelard numea germen și rațiune. Eroul este și germenul
    intrării noastre în universalitate și rațiunea noastră de a dăinui peste veacuri.
    Aceste repere ne pot servi drept punct de plecare pentru a experimenta în plan sensibil
    consonanţa dintre imensitatea şi intensitatea istoriei poporului român şi adâncimea fiinţei intime.
    Într-o încercare disperată de a descifra istoria patriei şi a transmite această formă superioară de
    cunoaştere posterităţii, poetul transfigurează artistic istoria noastră spirituală. Consternaţi,
    observăm mlădierea eului naţional. Pentru a face această mlădiere perceptibilă, poetul leagă
    infimul de imens. Astfel istoria apare transfigurată ca o „cupolă de rubin‖, ca un „cântec de
    arbore întins peste neam‖, ca „o pajură ce-i poartă în aripi izvoarele în culorile de sânge, pâine şi
    cer‖, ca un „cântec de dor al trezitelor zori din Cartea Unirii‖. Asemenea asocieri demonstrează
    cum, în plan artistic, se poate depăşi contradicţia dintre mic şi mare, real şi ireal, material şi
    transcedental, sugestii interpretative valorificate pe linia interpretării bachelardiene a textului
    poetic.
    În ultima strofă, pentru a pune în evidenţă elemente ce ţin de „psihologia profunzimilor‖6,
    „poporului român, Erou‖, Gheorghe Apetroae ne proiectează într-un spaţiu înalt calitativ unde
    „trandafirii cresc temple din sângele ţărânei, scut şi simbol‖. Pentru a ne ajuta să experimentăm
    consistenţa fiinţei naţionale, poetul apelează la o filozofie a detaliului asociind „limba şi neamul,
    marea şi cerul‖, care, constituindu-se într-o emanaţie a memoriei naţionale involuntare,
    parafrazându-l pe Proust, „stau mărturii de safire / Poporului român, Erou!‖
    Poezia „Judecata dreaptă‖ ne copleşeşte încă din prima strofă cu puterea unui adevăr:
    Cei cunoscuţi, în dreptul de laudă,
    lăsaţi-vă prezentul pentru început
    şi luaţi de model neînceputul
    întoarcere-i pedepsită pe rug…
    Adevărul ce emană din această strofă este ca un bulgăre de nea. Consoana lichidă ˮlˮ din
    cuvântul ˮdreptulˮ este cea care asigură prelungirea ecoului vocalei ˮuˮ care îl precedă în
    cuvintele ˮlaudăˮ, ˮprezentulˮ, ˮînceputˮ, ˮneînceputulˮ și ˮrugˮ. Aparent, ultimul cuvânt ne
    sugerează un deznodământ. Dar, judecata dreaptă este o cale de acces spre puritatea originară a
    fiecăruia dintre noi care se cere descoperită prin aducerea la nivelul conștiinței a încărcăturii
    6 Bachelard, G., Dreptul de a visa, Editura Univers, București, 2009, p. 160919
    JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016
    negative originare din fiecare dintre noi. De abia atunci, imaginea ˮruguluiˮ devine expresia
    luminii desăvârșite și nu a întunericului ce vizează disperare și lipsă de speranță.
    Aprecierile de mai sus au netezit drumul pentru a interpreta această strofă din perspectiva
    „fenomenologiei imaginilor‖7. Această metodă constă în constituirea imaginii ca „un exces al
    imaginaţiei‖8. Pentru a surprinde irealitatea imaginii, legată de o puternică realitate, poetul
    Gheorghe Apetroae accentuează dialectica lui „început / neînceputul‖.
    Dar imaginaţia lucrează nu numai în planul simbolismului sonor sau în planul imaginilor,
    ci şi a ideilor. Poetul creează un exemplu de „idee vis‖9 când continuă jocul dialecticii, joc ce
    antrenează opoziţii neaşteptate: vulturi, corbi versus „zările în care înoată misterele‖.
    Poetul, psiholog desăvârşit, animat mai mult sau mai puţin conştient de ideologia
    proustiană conform căreia scrutarea adevărului implică o căutare autentică a sensurilor acestei
    lumi şi în consecinţă a sensurilor care stau la baza evoluţiei eului poetic, şi prin extensie, a eului
    naţional, doreşte ca noţiunea de judecată dreaptă din titlul poeziei să nu rămână doar o
    reprezentare. Astfel, în ultima parte, o imensă dreptate cosmică se află în visul oricărui român
    despre dreptate. În centrul ei radiază o „geometrie transcendentală‖10 ce se constituie din: „fluvii
    de umbre, stele-n petreceri, / ce curg pe albastre întinderi / ca erele apaşe cu iz de păcat.‖
    Transcendenţa este dată de data aceasta de dialectica „păcat / lumină‖, încărcată de puternice
    conotaţii psihologice şi metaforice.
    Finalul poeziei „cu lumina voastră le înveşmântaţi‖ ne proiectează metaforic în miezul
    unei imagini luminoase. Judecata pronunţată în primele versuri se transformă în stare de vibraţie,
    iar simbolul luminii apare dezumbrit, umanizat, parte integrantă a sufletului românesc în
    ansamblul său şi care se evidenţiază prin sufletul fiecărui român în parte.
    În poezia intitulată „Timpuri în imagini‖, poetul Gheorghe Apetroae deşi face un apel la
    un vocabular care vizează lucruri precise din lumea exterioară, totuşi, când intrăm cu adevărat în
    atmosfera poeziei sale, nu suntem prinşi de imaginea acestor lucruri, ci, de ceea ce Liviu Rusu
    numea „viziunea lăuntrică‖, „sensul existențial‖11 care nu are un caracter strict individual, ci mai
    degrabă este emanaţia conştientului colectiv.
    Primele două versuri: „Primordiul vieţii / mi l-am oferit trecerii‖, pătrund la rădăcina
    spirituală12 a cuvântului viață. O citire lirică pune în ecuație cuvintele „vieții‖ și „trecerii‖ care
    trădează o atmosferă plină de profunzimi, așa cum este și sufletul românesc și conștientul colectiv
    în ansamblul său.
    La a doua citire, vom sesiza lucrurile din afară: „verile calde‖, „pădurea‖ „acasă‖,
    „ploile‖. Ele ne surprind sensibil în următoarele versuri:
    În verile calde
    coboram pădurea acasă,
    albastră de lumină,
    după ploile repezi
    flagelată
    de zbucium și de neguri.
    7 ibidem, p. 162
    8 ibidem, p. 162
    9 ibidem, p. 162
    10 ibidem, p. 162
    11 Rusu, L., Estetica poeziei lirice, Editura pentru literatură, București, 1969, p. 142
    12 ibidem, p. 142920
    JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016
    Înlănțuirea versurilor nu intră în contradicție cu logica externă a lucrurilor și fenomenelor
    naturale. Această înlănțuire corespunde și „logicii interioare‖13, fiind în armonie perfectă cu
    simțirea adâncă a poetului.
    Poetul, acea parte de sensibilitate individuală, este expresia sensibilității românești, iar
    reprezentările sale în plan poetic sunt expresia fidelă a imagologiei culturale românești și nu
    numai. Sensibilitatea care răzbate din reprezentările comentate până acum este cea care face ca
    părțile succesive să se încadreze armonios în structura globală a poeziei.
    Revenind la strofa prezentată în această lucrare o putem interpreta ca o „coborâre în
    real‖14, căci ce altceva ar putea reprezenta versul „coboram pădurea acasă‖. Nu este vorba însă de
    un real obișnuit, ci de un real transfigurat de simțire poetică. Pădurea este „albastră de lumină‖,
    „flagelată / de zbucium și de neguri‖. Antinomia „lumină / neguri‖ demonstrează cum imaginația
    surprinde metamorfozele lumii exterioare, pentru a ne conduce în strofa a doua spre lumea
    interioară.
    De pe stânci admiram,
    albind, credința mea,
    ce creștea în mâhnire,
    unsă cu mirul de brad,
    în canicula verii,
    a buștenilor, în balans
    purtați de puhoaie,
    amirosind a rășini.
    La prima vedere, strofa induce ideea de ascensiune în ideal „de pe stânci, admiram, /
    albind, credința mea‖. Și totuși, destinul uman este încrustat în brad, în concret, „căci credința
    mea ce crește în mâhnire‖ este „unsă cu mirul de brad‖. Viața este redată metaforic prin imaginea
    buștenilor „purtați de puhoaie‖. Dar bradul, simbolul conștientului colectiv, nu acceptă
    înfrângerea. El este simbolul invincibilității deoarece continuă să poarte în sine mirosul „mirului‖
    și al rășinii, ambele expresia curajului, redat în planul simbolismului sonor prin vibrațiile de
    excepție ale vocalei deschise ˮiˮ.
    Căutând parcă o amintire culturală, din strofa a treia, răzbat accente ale zbaterilor
    spirituale ale poetului, și, prin extensie, ale poporului român.
    Câteodată fremătau sinistru,
    în furtunile grele
    pădurile albastre
    de blesteme mii.
    Pentru a păstra viu „lirismul culorii‖15 din imaginea pădurii „albastră de lumină‖ din
    prima strofă, în strofa a treia, poetul adaugă lirismul materiei. Pe lunca de stele „se ascundeau / în
    zăvoaiele de cireși și măslini‖ „fulgere sinistre, revărsate din cer‖. „Lumina cerului lucrează în
    materie‖, spunea Bachelard, construind „labirintul luminii‖16.
    Prin acest măreț elogiu bachelardian al culorii, timpurile reflectate în imagini din poezia
    cu același titlu analizată mai sus, sunt etapele evoluției sufletului și ale minții care ne fac să ne
    simțim tulburați în fața acestui joc estetic al profunzimilor, specific nu numai sufletului românesc
    ci și sufletului universal.
    13 Bachelard, G., Dreptul de a visa, Editura Univers, București, 2009, p. 144
    14 ibidem, p. 145
    15 ibidem, p. 146
    16 ibidem, p. 45921
    JOURNAL OF ROMANIAN LITERARY STUDIES Issue no. 8/2016
    Bibliografie
    Wellek R and Warren, A., The Theory of Literature, (London, 1949), 8
    Rusu L., Estetica poeziei lirice, (București: Editura pentru literatură, 1969), 110-142
    Bachelard, G., Dreptul de a visa, (București: Editura Univers, 2009), 45-162
    Apetroae, Gheorghe, Spirale în imagini, (Sibiu: Editura Ade Print, 2009), 4-90

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Sibiu
  • Contact