X

Nasterea prematura

Naşterea prematură este o problema ce apare tot mai des în gândul femeilor însărcinate. Gândul că ar putea naşte înainte de termen şi că ar putea aduce pe lume un bebeluş dezvoltat insuficient pentru a face faţă vieţii extrauterine le stresează şi le îngrijorează pe viitoarele mămici.

O naştere la termen trebuie să aibă loc în perioada 37-40 săptămâni de sarcina, iar o naştere prematură poate avea loc începând cu a 24-a săptămâna de sarcina. Bebeluşii născuţi prematur vor trebui ţinuţi o perioada lungă de timp la terapie intensivă pentru a se putea dezvoltă până la nivelul în care nu vor mai fi dependenţi de aparate medicale.

Fiecare zi în plus petrecută în uter de către bebeluş este extrem de importantă pentru dezvoltarea sa. Naşterea prematură aduce odată cu copilul probleme de sănătate, şi cu cât naşterea se produce mai spre finalul sarcinii cu atât şansele de supravieţuire sunt mai mari. Naşterea prematură poate apărea din mai multe cauze, cum ar fi probleme medicale şi spre exemplu medicul ce monitorizează sarcina decide să inducă travaliul înainte de termen sau să intervină cu o operaţie cezarina, însă naşterea prematură se poate produce şi spontan prin ruperea apei sau prin dilatarea cervixului.

Deşi de cele mai multe ori cauzele naşterii înainte de termen sunt neclare/necunoscute, iată câţiva factorii ce pot sta la producerea ei: consumul de tutun şi alcool, consumul de droguri, alimentaţie necorespunzătoare sau neadecvată, avorturi făcute în trecut, pierderi de sarcina între 16 şi 24 săptămâni, o sarcina gemelară, stresul, violenţă domenstica, traumatisme, conceperea prin fertilizarea în vitro, intervalul de mai puţin de 6 luni între sarcini.

Aşadar, dragi viitoare mămici, faceţi tot ce ţine de dumneavostră să aveţi o sarcina lipsită de probleme, echilibraţi-va în tot şi toate, puneţi-va pe primul plan bebeluşul, faceţi din perioada de sarcină cea mai frumoasă perioadă din viaţă dumneavoastră şi pregătiţi-vă pentru ce va urmă.

Aducerea pe lume a unui copil întodeauna reprezintă un prilej de bucurie şi o explozie de sentimente pentru mamă în special, însă o naştere prematură aduce cu sine ceva în plus. Poate aduce teamă, copleşire, sentimente de neputinţă, gânduri care de care mai intense. Însă o mamă va şti să îşi găsească resursele pentru a face faţă şi acestei situaţii de dragul şi pentru binele bebeluşului.

Gândul că îşi va vedea puiul, că va putea să îl atingă şi să îl simtă îi va da putere cât pentru amândoi, pentru că ştim deja că sentimenetele şi emoţiile se transmit atât de uşor de la mamă la copil, şi nu vrem ca micuţul nou adus pe lume să simtă nesiguranţă, ba din contră să simtă că este iubit, protejat şi că va fi un învingător după toată această experienţă!

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

5 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    prea matur

    m-am nascut prematur: m-am nascut prea devreme, mi-as fi dorit sa ma fi nascut acum un an, doi sau, mai bine, daca nu ma nasteam niciodata!

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    @2

    Mai bine te nășteai cu toți boii acasă…așa….în halul care postezi e chiar grav cu tine….freaky man cre că ai nevoie de ajutor specializat …urgent!!

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact