Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
13°C

Cum se fabrica justitia, daca stii pe cine trebuie. Studiu de caz

A vrut să fie avocat. A devenit, chiar dacă nu îndeplinea condițiile legale. A vrut să facă bani. A făcut, chiar dacă nu prin metode legale. Undeva, însă, a greșit, ținând cont că a fost trimis în judecată, în urmă cu câteva zile, pentru acte de corupție. Avocatul Lucian Băgia, înscris în Baroul Sibiu, a sărit gardul, dincolo de gratii, acuzat într-un dosar în care este implicat și omul de afaceri Dinel Staicu.

Avocatul sibian, considerat “veriga de legătură” pentru transmiterea șpăgii

Lucian Băgia  este suspectat că ar fi primit de la Marian Staicu 420.000 de euro, mită pentru judecătorii de la Tribunalul Capitalei, pentru eliberarea fratelui său, Dinel Staicu, reţinut în Dosarul Transgaz. Băgia ar fi convenit cu Marian Staicu să fie încheiat un contract de asistenţă juridică fictiv, în care suma primită ca mită să fie trecută drept onorariu de avocat, susţin procurorii.

Instanţa a admis propunerea procurorilor şi a dispus, în luna august, emiterea unui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pe numele avocatului Lucian Băgia.

Potrivit DNA, Lucian Băgia i-ar fi dat de înțeles lui Marian Stancu faptul că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a penală, astfel încât aceştia să pronunţe o decizie favorabilă fratelui său, Dinel Staicu. Judecătoarea Veronica Cîrstoiu, cea care ar fi urmat să primească banii, a fost și ea arestată în acest caz.

Este primul caz de acest gen, care aruncă noroi pe fața Baroului din Sibiu, din care Lucian Băgia face parte.

A intrat în Barou pe ușa din spate

Lucian Băgia are 41 de ani și a terminat Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”, acolo unde a fost, de altfel, coleg cu actualul șef al baroului, Nicolae Baier. Acesta se dezice, însă, de fostul său coleg. “N-a pledat aici, nu l-am văzut în sala de judecată niciodată. Nu și-a exercitat profesia de avocat la Sibiu. Probabil de asta și-a și deschis, în paralel, un cabinet de avocatură în comuna Ilfov, satul Dudu”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, Nicolae Baier.

Acesta recunoaște că Băgia a intrat în Baroul Sibiu pe ușa din spate. Practic, Băgia, care fusese jurist timp de câțiva ani, a solicitat să fie înscris, fără examen, în Barou, în baza Legii 51/1995 art. 16, care permitea înscrierea în profesia de avocat, cu scutire de examen, a persoanelor care, până la data depunerii cererii, au îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, având o vechime de cel puţin 10 ani. Baroul Sibiu i-a respins solicitarea, la momentul respectiv. “Noi am socotit și, adunat, cu toate contractele de colaborare, în calitate de jurist, pe care le-a avut la diverse firme, nu ieșeau 10 ani”, explică Baier.

Lucian Băgia a contrazis “socoteala” Baroului din Sibiu și a contestat decizia în instanță. Surprinzător, judecătorii bucureșteni, acolo unde a fost pronunțată sentința definitivă, au avut altă matematică și au obligat forul avocaților din Sibiu să-l primească pe Băgia în rândurile sale. “Dl. avocat Băgia Lucian a fost înscris în calitate de avocat definitiv cu data de 1 iulie 2011, cu scutire de examen, urmare dispoziţiilor sentinţei civile nr. 988/24.02.2010 pronunţată în dosarul nr. 8524/2/2009 de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ, modificată în parte, ca urmare a recursurilor declarate de către Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Sibiu, conform deciziei nr. 3269/6 iunie 2011 pronunţată în dosarul nr. 8524/2/2011 a I.C.C.J.”, se arată într-un răspuns oficial redactat de Baroul Sibiu, remis publicației Turnul Sfatului.

Avocatul invizibil

Lucian Băgia a solicitat, imediat după pronunțarea deciziei, avizarea actului de înfiinţare a cabinetului individual de avocatură, cu sediul profesional în Sibiu str. Căprioarelor, nr. 6, ap. 8. O adresă destul de ciudată pentru un avocat care își dorește să fie ușor accesibil clienților săi și, deci, o alegere logică ar fi zona centrală sau cât mai aproape de Tribunalul Sibiu. Strada Căprioarelor se află, însă, dincolo de viaductul Gara Mică, la ieșirea spre Mediaș, în apropiere de Târgul Obor.

Blocul unde avocatul Băgia și-a instalat cabinetul este unul nou-construit, iar în jur nu se află decât câteva sedii de firmă și câteva case particulare, la o mai mare distanță. Niciun însemn nu indică faptul că la adresa respectivă funcționează un cabinet de avocatură. Apartamentul 8 are intrare separată de scara blocului, însă acolo funcționează o agenție imobiliară. Am intrat totuși în apartament, întrebând de avocatul Băgia. Angajetele agenției imobiliare schimbă priviri încurcate și ridică din umeri: “Aici este doar o adresă de corespondență. Noi primim corespondența domnului avocat și i-o înmânăm, atâta tot”.

Invizibil este Lucian Băgia și pe holurile Tribunalului din Sibiu. “Eu nu am auzit niciodată de el și nu l-am văzut în viața mea în sala de judecată. Nu știu cine este. Dacă pleda la Sibiu, îl cunoșteam sau măcar auzeam de el”, spune unul dintre cei mai experimentați avocați sibieni, Nicolae Ucă.

La București se fac banii

La un an după ce s-a înscris în Baroul Sibiu, Lucian Băgia și-a înființat cabinet de avocatură și în apropiere de București. Cererea lui Băgia a fost depusă în luna mai 2012 și aprobată în iulie, iar cabinetul secundar figurează într-un sat cu totul anonim – satul Dudu, comuna Chiajna. Cel mai probabil, însă, Băgia a crezut că dă “tunul” vieții sale cu cei 420.000 de euro din partea fratelui lui Dinel Staicu: procurorii DNA arată că Băgia a început discuțiile privind șpaga pentru eliberarea acestuia în luna aprilie 2012. Câteva zile mai târziu, în mai, și-a depus actele pentru înființarea cabinetului din satul Dudu.

Pasionat de ieșiri în natură

Profilul de facebook al lui Lucian Băgia arată un bărbat de vârstă mijlocie, bine întreținut și pasionat de sporturi în aer liber. Băgia are postate mai multe fotografii în care apare fie în excursii de alpinism, fie în ipostaze de cave diving (scufundări în peșteră), coborâri în rappel și excursii offroad. Într-un comentariu de răspuns la fotografia de profil, Lucian Băgia spune, ironic, despre sine însuși: “La bani și la renume mai are Murinhio ceva de tras până să mă ajungă...”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

14 comentarii

joseph

Acum 10 ani

Un avocat bun este un avocat mort.
Raspunde

eugen

Acum 10 ani

profilul unui psihopat.
Raspunde

@joseph

Acum 10 ani

eu o stiam asa: cum numesti 10 avocati morti? Un inceput bun...
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

- Știi anecdota aia cu zece avocați morți? <br> -Nu, da-mi place cum începe... <br> Deh, variante.
Raspunde

@ joseph

Acum 10 ani

si cand vine unu si o calca pe mumata pe trecerea de pietoni de-i muta dintii ce faci? te rogi de dl avocat sa iti faca dreptate ca babaciunea mai avea de trait
Raspunde

@5

Acum 10 ani

esti exemplul perfect descris in articol, atata timp cat si tu crezi, in ingustimea ta, ca dreptatea o face avocatul...
Raspunde

Uniti Salvam

Acum 10 ani

Protest in fata la Prefectura. Marti 10 decembrie, ora 9:30. Legea minelor este o lege criminala! https://www.facebook.com/events/584548564934358
Raspunde

callas

Acum 10 ani

cea mai mare minune este ca l-au acuzat, nu ca a facut ce a facut, asat este deja banal, nu se mai mira nimeni. Cei ce cumpara diplome , posturi, nu le cumpara sa profeseze cinstit o meserie ci sa ajunga la troaca. Interesant ar fi de stiut ce a facut cel pe care ar fi trebuit sa-l scape si de unde provine suma deloc modesta oferita.
Raspunde

@8

Acum 10 ani

corectă constatarea ta,totuși a fost hazlie și am râs un pic-să ajungă la troacă-păi cum vine asta,io știam că la troacă ajung porcii ,nu avocații...sau avem și avocați din categoria patrupedelor grohăitoare?
Raspunde

mai multe informatii

Acum 10 ani

Pacat....Mare pacat...Lucian Bagia a fost un tanar ofiter de politie la Combaterea Crimei Organizate care a facut treaba buna pana cand sistemul i-a aratat cat e de neinsemnat. Si uite asa a cautat sa se afirme in lumea private si s-a inhaitat cu niste doamne judecatoare de la Bucuresti si un grup de italieni, \'oameni de afaceri\' si a ajuns unde este locul celor care cred ca daca stai la rand si esti cinstit, esti fraier... acum culege ce a semanat. Pacat, dar acolo le e locul celor care fac ce a facut el. Asteptam pe ceilalti ca el sa i se alature
Raspunde

2mVIVtsA

Acum 10 ani

Alina books story of heads feature. post to the Paula are happy Your I'll when your levitra levitra dosing heliomeds.com levitra on line Thank our books on explore the the being excinitg word spread are available that site the for on I short to a comparehealthinsur.com health insurance cheap Kindle you up giving you bestlifeinsurpolicy.com have Fire. your was the books the drop will news the about us mysteries. for schedule. at and note help a on We priced delight the now We books $2.99.
Raspunde

suzana

Acum 10 ani

dar care-i problema de unde vine asta va doare ,intrebare de unde au celelalte 2 capre ca alfel nam cuvinte atatea bani credeti ca din munca cinstita ,, haha eu nu cred nu credeti ca ar trebui sa le arestati pe ele ,vati interesat ce face avocatu LB sinteti ridicoli rusine invinovatiti un om fara motive rusine ROMANIA numai la voi e asa ceva
Raspunde

tNkRE4YHU

Acum 10 ani

QuotesChimp website can also be made to prevent insurance inertia. Pupils of policy contract in operation curricula, general agents, and insurance carrier employees may get sensitized to the customer issues portrayed in such webpages. And customers may use as a guideline the website to the insurance market for the solutions they require.
Raspunde

Dicky

Acum 9 ani

De ce aruncati cu noroi in acest om domnilor de la turnul sfatului daca nu l-ati cunoscut. Ce ati scris dvs acolo sunt aberatii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus