Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Cine mai lucreaza de sarbatori?

Cu excepția majorității instituțiilor de stat, zilele libere de Crăciun și Anul Nou se rezumă la 25 și 26 decembrie, respectiv 1 și 2 ianuarie. Nu aveți ”teamă”, magazinele vor fi deschise și în a doua zi de Crăciun și de Anul Nou, băncile vor avea un program îndestulător, de asemenea, farmacii non-stop se găsesc, iar poliția nu va conteni să patruleze. Turnul Sfatului a făcut un scurt inventar al programului de final de an.

În Sibiu vor lucra non-stop farmaciile cu acest specific (cele de pe bulevardul Mihai Viteazul, str. Nicolae Iorga și Izvorului) și vor asigura permanență în teren și echipajele poliției. ”Întrucât în această perioadă sunt anticipate valori ridicate de trafic, mai ales pe sectoarele de drum spre staţiunile din zona montană precum şi în zona complexelor comerciale, aprox. 45 de poliţişti vor acţiona zilnic fiind utilizate şi autospeciale cu aparatura de înregistrare video din dotare, obiectivele prioritare fiind asigurarea fluenţei traficului rutier, prevenirea evenimentelor rutiere şi combaterea încălcării regimului legal de viteză”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.

O baie la Neptun?

Administrația locală anunță că – potrivit deciziilor luate de Guvern – atât angajații Primăriei, cât și cei ai serviciilor subordonate vor fi liberi din 25 decembrie, până pe 5 ianuarie 2014, inclusiv, asemeni majorității bugetarilor. Singurele instituții din subordinea Primăriei care fac excepție de la aceste reguli sunt Starea Civilă, Evidența persoanelor, Baia Neptun și Grădina Zoologică.
Astfel, decesele vor putea fi înregistrate în zilele de 27, 28, 31 decembrie și 3 – 4 ianuarie între orele 9 și 13, iar căsătoriile programate vor fi oficiate în 27 și 30 decembrie.
Baia Neptun va avea program normal în 28 și 30 noiembrie, mai informează Primăria Sibiu, potrivit căreia la Grădina Zoologică va fi deschis în fiecare zi.

Tursib nu circulă înspre Zona Industrială

În prima și a doua zi de Crăciun și în prima și cea de-a doua zi a Noului An, autobuzele Tursib nu vor circula înspre Zona Industrială Vest (traseele 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117, 118), anunță reprezentanții societății. În rest, programul de circulație va fi cel mult restricționat ca durată: până la ora 22:00 în Ajun de Crăciun și până la ora 20:00 în Ajun de Anul Nou. Program de zi lucrătoare va fi adoptat pe 27 și 30 decembrie, iar după programul de duminică se va circula pe 25 și 29 decembrie și 1 și 2 ianuarie 2014.
”Pe traseul 22 (Sibiu–Păltiniș) se va circula în program normal în toată perioada, cu excepția zilelor de 25 decembrie și 1 ianuarie, când prima plecare va fi la ora 11.00 din Gară. Începând cu data de 3 ianuarie 2014 se va circula in program normal”, mai anunță reprezentanții Tursib.

Trezoreria, închisă și pe 31 decembrie și 3 ianuarie. Băncile, mai puțin

Pentru instituțiile care lucrează cu Trezoreria statului, programul de lucru este normal pe 24 decembrie. În zilele de Crăciun (25 și 26 decembrie), ghișeele sunt închise, la fel ca și pe 31 decembrie, 1, 2 și 3 ianuarie 2014. În 27 decembrie vor fi făcute încasări numerar a impozitelor, taxelor și alte contribuții, iar pe 30 decembrie vor fi făcute și plăți/
Băncile din România își vor aduce angajații la birouri în fiecare zi, cu excepția zilelor de 25 și 26 decembrie, respectiv 1 și 2 ianuarie. În Ajun de Crăciun și de Anul Nou, în general, orarul de funcționare al ghișeelor bancare este ”scurtat” până la miezul zilei.

Magazinele vă vor banii

25 decembrie și 1 ianuarie sunt singurele zile în care marile lanțuri de magazine vor avea ”închis” pe ușă. Cu excepția Lidl (magazine ce vor rămâne închise și pe 26 decembrie și 2 ianuarie), toate celelalte hipermarketuri vor fi deschise. În 26 decembrie și 2 ianuarie, totuși, orarul de funcționare va fi redus până la ora 18:00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

gogu

Acum 10 ani

Dragi forumisti,va doresc sarbatori fericite si sa gasiti sub brad macar un cadou simbolic, daca n-ati fost inspirati sa va cumparati singuri ceea ce va doreati! Toate cele bune si ne mai intersectam opiniile anul acesta, nu-i asa?
Raspunde

sunteti pe langa

Acum 10 ani

mai bugetarii lucreaza in 30.12 nu mai vb prostii
Raspunde

tepeleag

Acum 10 ani

bugetarii lucreaza in 30 dec iar pt restul de zile libere se face recuperare.
Raspunde

rq0LFNo3g5

Acum 10 ani

Ana S.Promite-mi ca razi la acest sfat , sau ca nu te va supara, dar baby steps o fi cheia.Eu sunt intr-un fel de caalelta parte, nu sunt gata sa raman acasa. Peste 2 zile voi marca ziua 140, 20 saptamani implinite si este posibil sa fie nevoie sa raman acasa si sa stau in pat, destul de curand. Pana la urma, pentru ei facem toate lucrurile pentru care nu ni se pare ca am fi gata.Mult succes!
Raspunde

b5kedCBd

Acum 10 ani

The QuotesChimp appears much deeper to the numbers, when your useful type is pinpointed. Grounded on the sort of policy contract being wanted as well as the group required, the underwriter may discover exactly what the common expectations of reduction will soon be inside the group. For instance, in certain neighborhood, five properties might be anticipated to combust annually. As we will shortly notice, these records is very important in environment costes.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus