Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Constantin Chiriac ii prezinta britanicilor, la Londra, pe Eminescu si Creanga

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, va reconstitui un dialog între Mihai Eminescu și Ion Creangă, miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19,00, la sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, cu prilejul Zilei Naționale a Culturii Române.

Primul recital de poezie din capitala Marii Britanii va fi intitulat “Domnule și frate Eminescule!”. Spectacolul afirmă dimensiunea culturală a poeziei populare, văzută ca matrice pentru sufletul popular românesc. Cel de-al doilea recital este alcătuit ca o sinteză spirituală din poemele unor autori precum Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Aron Cotruș, Ștefan Augustin Doinaș, Radu Gyr, Rainer Maria Rilke sau William Shakespeare. Intitulat “Metanie ție, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viață, moarte, destin, credință și, mai ales, despre iubire, ce își propune să aducă în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine și cu creatorul.

Recitalurile vor fi urmate de proiecția filmului “Undeva la Palilula”, în regia lui Silviu Purcărete, precum și de o sesiune Q&A în cadrul căreia publicul va putea adresa întrebări. Constantin Chiriac va vorbi despre îndelungata asociere cu renumitul Silviu Purcărete și despre experiența sa legată de rolul pe care l-a interpretat în această peliculă, o operă de teatru-legendă, ce marchează debutul în film al regizorului român.

Intrarea este gratuită la eveniment, în limita locurilor disponibile.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

8 comentarii

mda

Acum 10 ani

Poza vrea sa sugereze ca cei doi sunt Creanga si Eminescu? Gurile rele spun ca figurantii nu-s decat doi bulangii!
Raspunde

No comment

Acum 10 ani

De ce ești răutăcios acei doi indivizi din poză sunt cei mai reprezentativi ambasadori ai sighienilor,tu-i faci bulangii?curată nesimțire moncher!
Raspunde

cetatean

Acum 10 ani

Daca a ajuns la concluzia ca Eminescu si Creanga trebuie promovati cu prioritate in strainatate e un mare progres. Sa speram ca le traduce corect si nu a invatat doar \"povestea... \". Si ca pornografiile debitate de Creanga la betie le ipartaseste doar \"artistilor\" suficient d eprosti sa-l creada demn de invitat.
Raspunde

@1,2

Acum 10 ani

Gurile rele spun ca voi sinteti cei doi bulangii frustrati care se ocupa cu denigrarea Sibiului si a sibienilor care fac ceva util pentru comunitatea din rindul carora fac parte.Dispareti loazelor ca sinteti din ce in ce mai penibili si lasa-ti pe Johanis si pe Chiriac in pace si pe cei care fac ceva ptr. comunitatea sibiana.Iar ptr.cel de la 2,ba alunecosule ai impresia ca ne duci de nas,perversule?
Raspunde

@4

Acum 10 ani

Pai marele actor Chiriac tot pe banii romanilor traieste...ce naibw nu e in stare sa munceasca cinstit... De ce nu poate da un spectacol la Londra ...singur ..cu sala plina... Din cauza ca e un ratat ..idiot si fudul...acum cu ajutorul lui Johannis fura banii romanilor din nou
Raspunde

John Branch

Acum 10 ani

stati linistiti, ii prezinta tot romanilor, nu britanicilor, doar e la sediul ICR Londra, probabil intr-o salita in care incap 10-15 oameni...
Raspunde

p0rnKex3lf

Acum 10 ani

Fiecare cu parerile lor! Si oebsrv ca toate sunt bune si asta e foarte bine! Ma bucur foarte mult si cum ziceam Asociatia Asirys o sa ajunga departe ;) ! Va ASIGUR EU :x!!!!!
Raspunde

eAq6idLhhlT

Acum 10 ani

Quotes Chimp is utterly essential that you simply recognize what's leave off beneath your insurance contract. If Not, you may find yourself using a reduction that you wrongly presumed there turned out to be treatment inside the coverage.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus