FC Alma Sibiu este singura școală de fotbal din județul nostru care nu percepe taxe. Și cu toate acestea, având peste 140 de copii legitimați, FC Alma Sibiu oferă condiții bune pentru antrenamente și meciurile oficiale, experiența unor antrenori cu licență UEFA și participări la numeroase competiții naționale și internaționale.
„Clubul Sportiv Alma” este o asociație non-profit care a fost înființată în anul 2010 din dorința de a pune temelia unei mari școli de fotbal în Sibiu. În doar patru ani clubul a ajuns să aibă în grijă opt grupe de copii, de la cei născuți în 2001 până la cei născuți în 2008. În funcție de vârsta micilor fotbaliști, antrenamentele se fac fie în sala de sport de la Șura Mică – una dintre cele mai moderne din județ -, fie pe terenurile de sport de pe strada Vasile Milea, dar și pe terenul de lângă baza de rugby din cartierul Valea Aurie. De cei peste 140 de copii se ocupă trei antrenori: Iulian Merintean, Sergiu Haidău și Andrei Drăgușin. ”Participăm la toate competițiile organizate de Federația Română de Fotbal și asociațiile județene. În fiecare an mergem la numeroase turnee de pregătire în țară și străinătate. Scopul nostru este să formăm echipe, un grup care să ne permită să scoatem valorile în față”, spune Iulian Merintean, antrenor la școlii.
În 2013 spre exemplu, FC Alma Sibiu a participat la Turneul ”Liviu Antal”, unde a ocupat locurile 1 și 2 la diferite categorii de vârstă, la Turneul Kinder Tg. Mureș dar și la o competiție în Serbia, la Karavukovo, unde a ocupat locurile 1 și 5 din 19 echipe. În patru ani FC Alma Sibiu a participat la turnee în țări precum: Franța Bulgari, Austria și Serbia. ”Am obținut la multe turnee titlul de ”cel mai bun jucător” sau ”cel mai bun portar” din competiție. Avem foarte mulți copii talentați în cadrul clubului. În momentul de față avem copii care ar putea face pasul în față, dar depinde foarte mult de ei și de ceea ce își doresc să facă. În fiecare grupă avem câțiva copii care ar putea face față la o școală mare de fotbal”, spune și antrenorul Andrei Drăgușin.
Scoala de fotbal ALMA nu percepe niciun fel de plată pentru serviciile oferite. Toate costurile sunt suportate de către sponsorii clubului, sponsorul principal fiind societatea de dezvoltari imobiliare S.C. ALMA GRUP S.R.L. ”Noi oferim tuturor copiilor echipament complet, din cap până în picioare, echipament de joc, totul este asigurat de club. Scopul nostru este să vedem că se dorește realizarea performanței. Bineînțeles că orice sponsor este binevenit alături de noi. Noi ne bucurăm de orice fel de sprijin, fie că este alocarea impozitului pe profit la firme, donații directe sau chiar echipamente. Oferim garanția că totul merge către copii”, mai spune Iulian Merintean. ”Sibiul are talente dar nu are unde să și le dezvolte, nu există o echipă într-un eșalon superior. Eu sunt convins că în oraș sunt mult mai mulți copii care și-ar dori să vină la antrenamente, să învețe fotbal, să meargă cu noi în turnee, la meciuri oficiale, dar nu au posibilitatea sau nu știu că se poate face fotbal, performanță, fără bani”, mai spune și Andrei Drăgușin.
Trimiteți copiii la fotbal gratuit
Dacă sunteți interesați să vă trimiteți copilul la fotbal, puteți contacta direct unul dintre antrenorii școlii FC Alma Sibiu. De grupele de vârstă 2007, 2005 și 2002 se ocupă antrenorul Iulian Merintean (tel.: 0749288811), de grupele de vârstă 2001 și 2006 se ocupă antrenorul Andrei Drăgușin (tel.: 0749288808) iar de grupele de vârstă 2003, 2004 și 2008 se ocupă antrenorul Sergiu Haidău (tel.: 0742748519).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri:
Alma Sibiu ,
Valea Aurie ,
Iulian Merintean ,
Liviu Antal ,
vasile milea ,
Clubul Sportiv Alma ,
Federaţia Română ,
Franța Bulgari ,
Turneul Kinder Tg ,
Andrei Dragusin ,
Sergiu Haidău
Administrație
Telefon:
0724 605 815
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Matei
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
John
Acum 3 ore
John
Acum 3 ore
Adina