X

De ce vrea KWJ la Bucuresti?

Scriu acest comentariu în seara zilei de marţi, 11 februarie, cea de-a doua zi a negocierilor din USL privind restructurarea guvernului. Restructurare, mai mult impusă decât propusă de PNL. Şi, pentru că tot am început cu un sfârşit, trebuie să mai spun că ştirea serii sună tipic româneşte. De la ideea PNL ca primarul Sibiului, KWJ, să fie vicepremier şi ministrul treburilor Interne, s-a ajuns la dorinţa premierului Ponta ca fiecare din cele patru partide ale coaliţiei să aibă câte un vicepremier. Aşadar, de ce patru, şi nu doi? De ce din toate partidele coaliţiei? Motivaţii, în sensul mai bunei guvernări, nu s-au dat.

Totul pare o poveste suprarealistă. Patru partide se joacă de-a puterea şi se „bat” pe funcţii. Povestea a început vineri, 7 februarie, când liderul Antonescu a anunţat triumfător (în lipsa premierului din ţară!), într-o conferinţă de presă, nişte modificări pe lista miniştrilor liberali. KWJ fiind una din noile nominalizări.

Anunţul a fost scurt şi răspicat. Dl Antonescu părea un prim-ministru în exerciţiul funcţiunii. Şi i-a dat cuvântul prim-vicepreşedintelui său, anunţându-l „vicepremierul Johannis”. Când a venit vorba şi de premier, am primit asigurări că dl Ponta ştia de iniţiativa liberală, iar procedurile prin care aceasta va fi pusă în aplicare „o să le analizăm, când va veni  dânsul acasă”.

Dl Ponta a venit acasă, dar lucrurile s-au complicat, în loc să se lămurească. Luni, 10 februarie, întâlnirea conducerii USL a fost doar informală. Cel puţin aşa a prezentat-o, ulterior, eroul ei, d-l KWJ, care a anunţat că marţi se vor discuta problemele tehnice ale restructurării. Numai că, marţi, jocul politic s-a transformat într-o jalnică dispută pe funcţiile de vicepremieri. Pentru finalizare, vor trebui alte şi alte discuţii, până la atingerea consensului. Dar şansele de realizare vor scădea „exponenţial”, după cum a precizat cel care se vedea, luni, ministrul Internelor şi vicepremier.

Ei bine, pe scurt, acesta a fost filmul (repet, până în seara zilei de marţi, 11 februarie) al celei mai dure confruntări, de până acum, din interiorul USL, cu un final indecis. Eu, unul, nu mai pot fi surprins de asemenea jocuri suprarealiste, în politica românească. Mă întreb, însă, ce caută Klaus Werner Johannis într-una din echipe? Are glorie – datorită susţinerii sibienilor. Are notorietate internaţională – ca primar ales de-o majoritate etnică, alta decât etnia din care face parte. Are putere absolută asupra administrării Sibiului. Ce-i trebuia politică dâmboviţeană? Oare n-a aflat că intrarea într-un asemenea melting pot, mai ales pe filiera ardeleană, n-a prea dat rezultatele aşteptate, în ultimii 95 de ani?

Dar dacă tot a acceptat saltul spre vârful puterii executive (cu preţul, uşor de intuit, al declanşării unei crize în coaliţia de guvernare), de ce n-a ţinut la preţ? De ce a făcut-o fără să pună condiţii, din care să reiasă ce planuri are ca viitor membru al guvernului şi vicepremier. Reformele administrative? Ordinea publică?  Optimizarea politicii fiscale? Capitalizarea economiei? Până la urmă, schimbarea la faţă a României? Cu planuri realiste, transparenţă şi rigoare şi-ar fi demonstrat măsura experienţei politice, necesară la nivel naţional, după 14 ani de la prima alegere ca primar al Sibiului. Ceea ce înseamnă mult mai mult decât a fi primar undeva prin Dâmboviţa. Dar, din motive pe care numai domnia sa le ştie, KWJ s-a arătat dispus doar coordoneze mersul economiei sau finanţelor, pe lângă activitatea de la Interne. Impresionant, nu?, după o tinereţe petrecută la catedră, predând fizica, apoi ca inspector şcolar şi, din 2000, primar de municipiu.

E chiar aşa de simplu să iei în primire şi să coordonezi, politic, domenii ce presupun alte specializări decât cele în care te-ai format profesional?  Poate, da, pentru unii. Mă îndoiesc însă că, în ministerele de la Bucureşti, ţine chestia cu coordonarea, mizând, în special, pe o figură sobră, distantă şi impunătoare. Până la urmă, poate, primarul KWJ va explica, în faţa contribuabililor săi, de ce vrea să-i lase pentru Capitală. Ce lucruri interesante ar putea să le spună! Şi, de ce nu?, să le prezinte şi un bilanţ final al „coordonării” treburilor interne ale municipiului Sibiu, după ce le-a administrat aproape un deceniu şi jumătate.

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim

Comentarii

comentarii

8 opinii

  1. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Georg

    Tot il mai asteptati pe MESSIA? El a venit DUPA TABLELE LEGII scrise pe piatra si aduse de MOSES…INTAI LEGEA, apoi OAMENII…O singura PERSOANA intr-un haos de nedescris NU POATE FACE NIMIC…Si mai ales, o persoana dintr-un CLAN POLITIC-FAMILIAR… Ca ADMINISTRATOR de ORAS este excelent… In rest…poti sa uiti.. SISTEMUL TREBUIE PUS in functiune, sau INVENTAT…SEPARATIA PUTERILOR in STAT..Constitutia..Administratia..mecanismele de CONTROL..JUSTITIA AUTONOMA si LEGALA…Raspunderea in fata LEGII a functionarilor, politicienilor, militarilor, celor 7 Servicii Secrete, Ministrilor, Membrilor de Parlament/Senat, -Raspundere PERSONALA si PEDEPSE cu Recuperarea de FRAUDA-…Pedeapsa cu moartea nu e realista, atat timp cat legea este ca balonul pe care-l umfli cum vrei, dar de fapt ar trebuie reintrodusa pentru CRIME COMISE….STABILITATE legislativa..ORDINE…Altfel SE REPETA criza politicianista din timpul lui Caragiale si dintre cele 2 Razboaie Mondiale…DACA nu se rezolva URGENT, se ajunge, clar, la singura solutie de a iesi din asta, DICTATURA…Focalizati-va pe SISTEM, nu pe PERSOANE… Altfel vine: DICTATURA-DICTATURA-DICTATURA…

  2. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    ...

    din cate stiu, tu ..escule, profesional esti inginer. daca erai un inginer bun iti vedeai de meseria ta. te-ai facut gazetar, dar esti tot de 2 lei si ca gazetar..mai bine emigreaza ca sa creasca iq-ul tarii

  3. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    unu\'

    Poate ca vrea sa-si stearga din CV \’\’fost viitor-Premier\’\’?Poate vrea sa-si adauge \’\’fost viitor Vicepremier si Ministru\’\’?Poate a pus conditii dar fara nicio legatura cu planurile de viitor despre care vorbiti.Intre noi fiind vorba,cam de ce planuri de viitor l-ati auzit vorbind cit timp a fost primar?Oricum,despre cotele de montaj ale caminelor de pe Alba Iulia,nu.Nici despre garantia strazilor pavate cu calupuri de piatra sparta.Nici despre demolarea constructiei ilegale de pe str. Balea.Nici despre vilele din Padurea Dumbrava care se inmultesc mai ceva ca ciupercile.Nici despre Paltinis.Chiar,ce dracu\’ va face in Bucuresti,unde in loc de un Consilui Local obedient va da peste generalii de la Interne,care nu-s chiar politisti de proximitate?Ii va ameninta ca-i \’\’spune la tovu\’ Crin\’\’?M-ar ( bos)umfla risul daca n-ar fi de plins,mai ales ca vin,inevitabil, inundatiile.

  4. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Georg

    Pentru 3.unu\’: NU INUNDATIILE vin, ci SECETA…ce-ati facut cu IRIGATIILE, le-ati pus la punct? Vine-o SECETA MARE de se face piatra nisip…

  5. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    bebe

    bai sunt convins ca daca este lasat in pace sa-si puna in practica tot ce stie va fi bine pentru tara ,ba voi nu vedeti ca suntem codasi europei in toate domenile ,suntem singura tara din europa caremai avem budele in fundu gradini ,drumuri judetene intre localitati de pamint ,cu fintini ca acum 200 300 de ani ce va tot dati stiutori cind ati facut tara varza ,ba intrebare de om simplu de ce nu se face ce ne cere EUROPA ,culoaru 4 pan european finantat cu 90 la suta bani gratisi si se tot insista pe ala comarnic -iasov s-au turda -sebes ,ba prea estre cusuta cu ata alba pe pinza neagra ,ba de ce nu se termina ce am inceput pe vremea lui ceausescu ,trosonu de cale ferata PAN EUROPEAN PE LA VILCELE MAI SCURT CU VREO 300 DE KM DECIT CEL ACTUAL SI FACUT CU TOTUL IRESPONSABIL ,aia trebuie s-a preocupe comisile europene de ce la noi se insista pe proiecte din bani publici cind ei ne roaga s-a facem ce trebuie pe bani gratisi ,ba bagati la puscarie tot ce a fost ministri ai transporturilor confiscate averile si condamnati pentru subminarea tari

  6. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    european

    problema lui Johannis este, ca fiind sas si economic la vorba, este exagerat de supraapreciat si i se atribuie sine qua non calitati pe care nu le are, doar fiindca prin atitudinea sa lemnoasa ( hölzern), pana acum nu a dovedit contrariul. Cei ce il trag/imping la Buc. se bazeaza pe principiul lui Peters: ridica-l pana la limita incompetentei si ai scapat de el.

  7. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

    Georg

    SCHIMBAREA CLIMEI e importanta… Februarie +17°C? Paltinis USCAT total? Si va arde de cioace personale? In vremea CIUMEI se tineau tot de CARNAVAL….ciudatilor…Vedeti pe ce pamant DISTRUS traiti si faceti ceva…In vara nu o sa aveti apa..Reimplantati URGENT paduri…

  8. Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Daca totusi doriti sa cititi comentariul, click aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Turnul Sfatului Online
  • Contact