Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Schimbarea la fata industriala a Sibiului: greoaie

Prima zonă industrială din imediata apropiere a centrului Sibiului a început să fie demolată acum câteva zile: este vorba de fostul Arsenal. Tot în aceste zile a fost lansat în dezbatere publică proiectul de reconversie a zonei Balanța într-un cartier rezidențial cu un parc în mijloc. Cele două proiecte fac parte dintr-un scenariu în care platformele industriale din coasta centrului istoric, deși sunt părăsite de viață, sunt greu de schimbat la față.

Era vara lui 2011 când proiectul Arsenal Residence devenea unul public: cu demolarea fostului Arsenal de pe bulevardul Victoriei și înlocuirea acestuia cu un mic cartier de case, ascuns de bulevard printr-un șir de blocuri înspre Parcul Astra și Spitalul Militar. Abia la finele iernii lui 2014, însă, avea să înceapă și demolarea platformei industriale dezafectate. ”Sunt mai multe etape ale investiției. Inclusiv demolarea este prevăzută să fie făcută în două astfel de etape”, arată Ioan Deac, directorul general al Compa SA, societatea sibiană care deține cele 3,7 ha ale fostului Arsenal.
City Residence Sibiu este numele unui nou proiect imobiliar, care urmărește să schimbe la față dezolantul peisaj industrial din zona Balanța. Proiectul de reconversie a zonei este în dezbatere publică, iar investitorii intenționează să înceapă construcția primelor trei blocuri din acest an. Și să le termine anul viitor.

Premiera: un parc în loc de fabrici

Planul urbanistic zonal pentru unitatea teritorial Balanța a fost inițiat de grupul de investitori Redal – Alcomsib – Retezat, care vor să ridice pe 2,5 ha de teren aproximativ 420 de locuințe. Este vorba de  locul ocupat de fosta fabrică Retezat. Normativele în vigoare impun proiectarea unui PUZ pe o suprafață mai mare, astfel că zona studiată în vederea reconversiei zonei industriale situată ”dincolo de podul Gării” acoperă peste zece hectare și include platforma industrială a fostei fabrici Retezat și platforma fostei Balanță. Planul aflat în dezbatere publică împarte cele zece ha în patru subzone: una exclusiv rezidențială, una mixtă (locuințe și comerț), una cu locuințe colective sau semi-colective și una destinată ”activităților publice și recreerii, cu spații verzi și spații pietonale”.
De remarcat la acest PUZ este faptul că – în afara amenajării a două noi străzi care unesc patru puncte opuse ale zonei – propune demolarea unor hale și amenajarea în locul acestora a unor spații verzi, a unei grădini publice. ”Fiind alcătuită din clădiri fără potențial conversibil din punct de vedere funcțional, de dimensiuni reduse, și având o poziție centrală în acest țesut post-industrial, zona are potențial peisagistic și poate fi folosită în articularea compozițională a celorlalte propuneri. În prezent nu există spații verzi în perimetrul ei”, se arată în PUZ-ul aflat în dezbatere publică.
Una din noile străzi propuse ar urma să lege Calea Gușteriței de strada Iuliu Maniu, iar cea de-a doua ar face legătura între străzile Treboniu Laurean și Johann Sebastian Bach.

Planuri: trei blocuri în acest an

Ciprian Aldea reprezintă grupul Alcomsib – Redal – Retezat, care a inițiat acest plan urbanistic și care vrea să demareze construcția primelor locuințe încă din acest an. ”Noi ne propunem amenajarea a opt blocuri de locuințe, fiecare cu locurile de parcare, spațiile verzi și de joacă aferente. Investiția are trei etape, prima urmând a fi demarată în acest an. Vrem să începem construcția a trei clădiri cu locuințe colective, pe care să le finalizăm în cursul anului viitor”, arată Ciprian Aldea.
Subsol (pentru parcări), parter, trei etaje și mansardă sau etaj retras este regimul de înălțime propus pentru locuințele ce ar urma să înlocuiască actuala zonă industrială dezafectată. Pentru blocurile din City Residence Sibiu, garsonierele sunt proiectate să aibă suprafețe de la 36 de mp, apartamentele cu două camere, de la 52 de mp, iar cele cu trei camere – de la 78 de mp. ”Deocamdată nu vrem să facem referire la volumul investițiilor, dar pot spune că încercăm să fim cât mai accesibili”, mai arată Ciprian Aldea.

De ce e greu?

Au trecut mai bine de zece ani de când se tot discută despre ”fosta Berărie”. Sunt cam tot atâția de când se discută despre platforma fostei fabrici Independența. Zonele industriale părăsite, însă, dăinuie, iar acest lucru se datorează în special Planului Urbanistic General (PUG) al Sibiului, este de părere arhitectul Vladimir Grigorov. El este și autorul PUZ-ului pentru zona Balanța -  Retezat. ”Aici avem de-a face cu situația fericită în care reconversia este dorința proprietarilor terenurilor. Orașul se dezvoltă organic de pe urma dorinței investitorilor”, spune Grigorov. Care nu este foarte optimist în ce privește reconversia restului de zone industriale din apropierea centrului orașului. ”Spre exemplu, există în continuare un interes asupra zonei Independența. Însă acolo o să fie extrem de dificil, pentru că sunt niște intenții ale Direcției județene pentru cultură de a clasa acolo niște clădiri istorice... e foarte complicat și amestecat și eu consider că, iarăși, timp de zece ani acolo nu se va întâmpla nimic. Iarăși, mai este un PUZ al celor de la Iulius Mall în zona Cazarma 90, foarte mulți arhitecți s-au opus atunci. Și eu zic că au făcut rău, pentru că acea zonă tot așa rămâne. Numai Dumnezeu știe când vor fi desființate toate aceste zone industriale. Problema cea mai mare este, după mine, faptul că PUG-ul Sibiului este foarte restrictiv”. Grigorov crede că PUG-ul restrictiv anulează pofta eventualilor investitori imobiliari. ”Oamenii ar vrea să trăiască în Sibiu, dar ca și dezvoltator imobiliar e greu să te apropii de acest oraș, din cauza restricțiilor din oraș: mai multe zone verzi, mai multe locuri de parcare, subterane în proporție de 60% și așa mai departe. Un investitor cu scaun la cap care vrea să dezvolte un proiect imobiliar își ia un teren în Șelimbăr, fără doar și fără poate”, mai arată Grigorov.
Aproximativ aceeași părere o împărtășește și  Bogdan Gicu, agent imobiliar. ”Noul PUG impune multe restricții și nu e atât de ușor să realizezi o investiție imobiliară în Sibiu. În Șelimbăr e lejer să construiești, e adevărat, dar există clienți și pentru dezvoltările imobiliare din Sibiu. Oameni cu bani care vor un loc cu pretenții”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Alex

Acum 10 ani

Cu parc in mijloc? Cine a gandit proiectul e cu siguranta cel mai bun manager proiectant existent pe fata pamantului. Parcul Sub Arini e acolo degeaba aparent.
Raspunde

vio

Acum 10 ani

Pe Grigorov asta il doare undeva de patrimoniul Sibiului, el e suparat ca nu poate rade vechile hale ale Indpendentei sa ridice el niste cladiri de beton si sticla gen Allianz, iar la Cazarma 90 sa ridice un Iuliu Mall de toata frumusetea sa intre naibii si Sibiul in rand cu orasele importante din tara, gen Craiova, Pitesti etc
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Ciprian Aldea încasează lunar 20.000 de euro chirie pentru halele unde a băgat Tribunalul, și în tot acest timp renovarea clădirii de pe Bdul Victoriei stagnează. E sabotaj în toată regula. <br> Chiar nu se sesizează nimeni???
Raspunde

@3

Acum 10 ani

Sesizeaza-te tu mai justitiarule,ca johhi al tau n-are vreme,e prea ocupat cu porcaiala pe la bucale in luptas lor oarba si penibila pt un ciolan ros deja,du-te la Dna si denunta-i pe toti acesti smenari,ce mai stai,mai faci si tu miscare,ca tot langa tastatura innebunesti sau orbesti mai joseph,dar tu de unde draq stii atatea,ai acces la hartogariile primarelui sas,lucru ce ar fi cam de porc pt un biet propagandist??
Raspunde

@vio

Acum 10 ani

De ce ne-ar trebui iulius mall, cand avem Magazinul Dumbrava sau Targul Obor? PS: cand ai zis de orasele importante probabil te-ai referit la Cluj, Timisoara, Iasi (acolo exista Iulius Mall). Sa auzim de bine!
Raspunde

@Alex

Acum 10 ani

Locatia cu parc la mijloc este cea de la Retezat/Balanta. In zona nu exista nici un parc doar 2 spatii de joaca prin zona Resita si IPAS. Un parc local e binevenit.
Raspunde

Mitica

Acum 9 ani

Nu demolind se progreseaza. Un oras progreseaza cu industrie nu cu supermarketuri. Se poate construi fara sa se demoleze la schimb. Se poate construi la marginea orasului. Arsenalul, Tipografia sau alte cladiri vechi se puteau reamenaja pentru alte utilizari. Iar cine vrea sa construiasca, sa construiasca la margine. Asa se extinde orasul.
Raspunde

sibian

Acum 9 ani

sa se faca islazuri unde sa ne pastem oile si si ne pregatim de transhumanta.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus