Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Guvernul Ponta 3, cu master la Sibiu

Trei din membrii cabinetului propus de Victor Ponta au studii în Sibiu. Este vorba de Ministrul Apărării, Mircea Dușa, Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc și Gabriel Oprea, Ministrul Afacerilor Interne.
Mircea Duşa s-a înscris în 2004 s-a înscris la studii postuniversitare la Sibiu, obţinând şi un masterat la Universitatea 'Lucian Blaga'. Robert Marius Cazanciuc, propus pentru postul de ministru al Justiţiei a absolvit în 2009 Masterul de Securitate judiciară al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Gabriel Oprea, propus pentru posturile de vicepremier şi ministrul Afacerilor a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de la Sibiu, specializarea intendenţă (1980-1983).
Premierul Victor Ponta a prezentat, luni, componenţa noului Cabinet, din care fac parte reprezentanţi ai PSD, PC, UNPR. UDMR şi independent.
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea a declarat, luni, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că programul învestirii noului Guvern cuprinde audierea miniştrilor noi şi cei cu portofolii noi, marţi, între orele 9.00 şi 13.00, votul în plenul reunit urmând a se da începând cu ora 15.00.
 
 Componenţa Guvernului Ponta III
 
Prim-ministru: Victor Ponta
 
Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice: Liviu Dragnea
Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne: Gabriel Oprea
Viceprim-ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale: Daniel Constantin
Viceprim-ministru, Ministrul Culturii: Kelemen Hunor
Ministrul Finanţelor Publice: Ioana Petrescu
Ministrul Afacerilor Externe: Titus Corlăţean
Ministrul Apărării Naţionale: Mircea Duşa
Ministrul Justiţiei: Robert Cazanciuc
Ministrul Educaţiei Naţionale: Remus Pricopie
Ministrul Fondurilor Europene: Eugen Teodorovici
Ministrul Sănătăţii: Nicolae Bănicioiu
Ministrul Economiei: Constantin Niţă
Ministrul Transporturilor: Dan Şova
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice: Rovana Plumb
Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice: Korodi Attila
Ministrul pentru Societatea Informaţională: Răzvan Cotovelea
Ministrul Tineretului şi Sportului: Gabriela Szabo
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul: Eugen Nicolicea
Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni: Bogdan Stanoevici
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură: Doina Pană
Ministrul delegat pentru Buget: Liviu Voinea
Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism: Florin Jianu
Ministrul delegat pentru Energie: Răzvan Nicolescu
Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică: Mihnea Costoiu
Ministrul delegat pentru Dialog Social: Aurelia Cristea

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

10 comentarii

bobytza

Acum 10 ani

Tot degeaba pentru Sibiu, ca numai dupa ciolan sunt
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Nu citesc nimic in lista despre Culaie Iohannis, care era mare preten cu Dottore Plagiatore, in special pe la Rally Sibiu tot apareau impreuna....4xVice-Prim-Ministru, asta NU au China, Rusia, USA...TREBUIE SA IA EXEMPLU...
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Acum TREBUIE sa credeti in SCHIMBAREA CLIMEI, exista Ministru Special: [...]Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice: Korodi Attila[...]
Raspunde

vasiladi

Acum 10 ani

iuhu avem pile la justitie!!! si la catane!!!!drept ii ca ala de l justitie e pila a mai amre!
Raspunde

Asd

Acum 10 ani

Inseamna ca au masterul la ciordit daca au invatat la sibiu. Or mai fi si fuduli pe deasupra
Raspunde

hant

Acum 10 ani

da ba asta ultimu aia cu ciordeala este specifica de la voi din maramu cu caltabosu si palinca ,ba sibiu va dat la multi o piine buna de mincat ,s-au nu vezi cum ne invadeaza orasu azi miine ajunge sibiul la talmaci in partea sudica si la saliste in partea vestica ,ba vine aici cum ai parasutat si tu in sibiu ,ai venit tea prins ploia in gara si ai uitat de unde te tragi ,ba mai mult tiai adus si toate neamurile ,de cati lasat satele goale ,a mai ramas numai octagonari si bordeiele voastre parasite
Raspunde

...

Acum 10 ani

uite-asa ponta, antimaghiarul de ochii lumii, e prieten cu udmr-ul. pentru el e mai important ciolanul. nu conteaza ca ungurii iar vor ceva in schimbul participarii la guvernare. prefera o mizerie in locul unei solutii corecte propuse de pnl cu iohannis vicepremier. baa, ponatalule, eu am votat usl-ul pentru componenta liberala, nu pentru psd. te mai voteaza naiba acum. ordinarule!
Raspunde

@@@

Acum 10 ani

Ce hram poarta domnul de la Ministerul Educatiei? Prin ce s-a remarcat sau prin ce a dat cu stangu-n dreptu?
Raspunde

...

Acum 10 ani

in privinta educatiei stam prost: evm un presedinte care uraste profesorii si un premier care si-a facut scolile cu ajutorul copiatoarelor. unu\' mai prost ca altu\'
Raspunde

alzara, medic sibian

Acum 10 ani

in foto vedem cum Bonta deschide buzele pentru a receptiona o carne in cavitatea bucala.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus