Reprezentantul fundației care organizează Festivalul de Jazz de la Sibiu, Hilarius Johannes Konstantin Schmidt, anunță decalarea acestui eveniment cu aproape șase luni. În loc de începutul lunii mai, festivalul ar urma să aibă loc în perioada 20 – 26 octombrie. ”Această întârziere nedorită se datorează climatului politico-economico-social extrem de nefavorabil, chiar ostil am putea spune.
Cu toate că ne bucurăm de o longevivă, continuă, perpetuă susţinere din partea partenerilor externi (ambasade, consulate, institute culturale), finanţatorii locali ne tratează cu o ruşinoasă nemeritată cvasi-indiferenţă, menţinând suportul financiar pe linia înec – plutire”, se arată într-un comunicat de presă al Fundației Sibiu Jazz Festival, remis sâmbătă ziarului Turnul Sfatului.
Decalarea Festivalului nu este o decizie de ultim moment: încă de la depunerea proiectelor, data de 20 – 26 octombrie a fost anunțată către potențialii finanțatori, după cum poate fi văzut și în lista făcută publică de Consiliul Județean Sibiu.
Festivalul de Jazz de la Sibiu este susținut anul acesta cu suma de 200.000 de lei de Consiliul Local Sibiu, aceeași sumă fiind alocată proiectului și anul trecut. De la Consiliul Județean, Festivalului i-au fost alocate anul trecut 6.000 de lei, iar anul acesta suma asigurată drept co-finanțare este de 6.500 de lei.
Petiție pentru Astra Film Fest
Neincluși pe lista organizatorilor de evenimente culturale susținuți de Consiliul Local Sibiu, organizatorii ASTRA Film Festival au lansat o petiție on-line, prin care cer susținere publică. ”Este inacceptabilă atitudinea sfidătoare şi lipsită de transparenţă a Primăriei Sibiu care nu a oferit nicio explicaţie privind neselectarea proiectului Astra Film Festival şi nu a dat niciun răspuns contestaţiei depuse de Astra Film. Este revoltător ca Primăria Sibiului să refuze susţinerea acestui festival, un brand 100% sibian acreditat internaţional, cu o tradiţie de peste 20 de ani”, se arată în textul petiției, pentru care se strâng adeziuni de vineri, 28 martie. Până în seara zilei de sâmbătă, mai bine de 600 de persoane au oferit susținere acestei petiții.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Astra film festival , Consiliul Judetean Sibiu , Turnul Sfatului , Consiliul Local Sibiu , Consiliul Județean , Primăriei Sibiu , Decalarea Festivalului , Primăria Sibiului , Fundației Sibiu Jazz Festival
Vizualizari: 440
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alex
Acum 2 ore
Florin
Acum 2 ore
Sandrino Arhitecti
Acum 2 ore
Till Eulenspiegel
Acum 2 ore
Ionutz Vl